Treceți la conținutul principal

Nu te mai ințelegi cu copiii? Secretele limbajului copiilor

Taticul și limbajul copiilor

Fetițele se exprimă altfel decât băieții. Și băieții de vârste diferite se exprimă diferit. Iar eu ar trebui să am capacitatea de a înțelege ce spune fiecare. Grea treabă.

Limbajul băieților
Când vorbesc cu băieții mei, e ca și cum aș păși pe un tărâm necunoscut unde cuvintele complicate și propozițiile lungi nu există. Ei se exprimă scurt. Dacă îi întreb cum a fost la școală, îmi răspund invariabil „bine”. Dacă îi întreb dacă și-au făcut temele, îmi spun că da. Când le cer să facă ceva, dau din cap, probabil aprobator, și îmi transmit un călduros „aaaa, aha”.😦

Eu știu că nu e bine la școală chiar în fiecare zi, știu că nu-și fac mereu temele așa cum ar trebui. Și știu că „aaaa, aha” e departe de entuziasmul pe care îl aștept din partea lor. Îi las totuși în pace. Am învățat că, pe parcursul zilei, vor lansa niște cuvinte cheie care mă vor ajuta ulterior să dezvolt întrebări mai inteligente.

Cel mare mă poate întreba din senin „tati, dar tu cum ai știut că mami este persoana potrivită pentru a-ți deveni soție?”. Îmi dau seama că pre-adolescența îl provoacă deja la raționamente rationale și emoționale în același timp. Îl întreb și eu, aparent dezinteresat, cum e cu copiii la școală, dacă băieții se joacă doar între ei, dacă se mai joacă și cu fetele. Și ce îi pare interesant la o fată la vârsta lui, așa, la modul general desigur. În puțin timp, apare și un nume de fată în discuția noastră. Apoi e simplu, aducem noul subiect la un nivel acceptabil de normalitate, apoi vorbim deschis.

Cel mic poate izbucni în lacrimi la citirea unei etichete de borcan cu muștar, pe motiv că de ce îi cerem mereu să citească, că el nu știe toate cuvintele alea în limba pe care țara gazdă ne cere să o vorbim, că probabil sunt termeni științifici pe care el oricum nu trebuie să îi învețe. E clar, întâmpină dificultăți la școală, la limba maternă care se vorbește aici. Ne așezăm amândoi pe canapea și citim câteva rânduri dintr-o carte mai ușoară, ne distrăm puțin, citim pe voci, ne strâmbăm etc. Și așa prinde curaj în forțele proprii. Oricum nu era vorba despre muștar, și nici despre ingrediente.

Limbajul fetițelor
Țineți minte tărâmul necunoscut al băieților, cel în care cuvintele complicate și propozițiile lungi nu există? Ei bine, acum intrăm în tărâmul unde toate aceste cuvinte complicate și propoziții lungi s-au refugiat, pentru a-și găsi libertatea de expresie. Aici cuvintele zboară liber, ca o ploaie de scântei. Fiecare propoziție devine o piesă de teatru plină de emoții, detalii și observații personale.

Dacă o întreb dacă a deranjat-o ceva la școală, începe așa: „Deci...”. Prin utilizarea acestui deci, îmi dau seama că urmează o teză amplă, cu temă încă ne­definită. Poate fi despre sistemul școlar în ansamblul lui, despre interacțiunea dintre copii de diferite vârste, stare socială, și proveniența geografică, sau poate fi despre impactul educațivo-emoțional al dascălilor asupra noilor generații de școlari. Sau, în zilele ei bune, poate fi despre toate acestea la un loc.

Chiar și o întrebare simplă de genul: „Ce ți-ai dori astăzi ca pachet pentru școală”, poate avea un răspuns care se conturează cam așa. „Pai am vazut ieri ceva la o colega, și îmi este și mie poftă. Ții minte că ți-am povestit despre colega nouă din clasă. Ea este din alta țară și s-a mutat acum cu părinții în orașul nostru. Ieri a venit la școală, și ghicește ce? Și-a uitat sticluța cu apă acasă. Îți dai seama? Era așa îngrijorată, dar eu i-am spus să nu fie îngrijorată că îi dau din sticluța mea, și că eu nu am viruși că îmi dă mami vitamina C. Și ...” În fine, nu îmi ajunge tot spațiul de pe internet cu tot cu cloud cu tot, să scriu tot ce se vorbește într-o zi obișnuită.

O opresc subtil de îndată ce am ocazia, și o rog să-mi spună mai exact ce anume vrea de mâncare la școală. Ea răspunde: „măr tăiat felii”, și continuă povestea precedentă, de unde a rămas. Acum suntem amândoi fericiți, eu pot să pregătesc pachetul pentru școală, iar ea poate să-și continue povestea nestingherită. Mai prind frânturi din ce zice, însă sincer, doar mă bucur de glasul ei cristalin în timp ce pune atâta pasiune pe ceea ce spune, indiferent de subiect.

Poți vorbi trei limbi străine în același timp?
Asta provocare! Imaginează-ți că stai pe o scenă, și trebuie să ții un discurs în trei limbi diferite, în fața unei audiențe formate din trei grupuri de persoane, din țări diferite. Nu ai nici șansa de a-ți ține discursul în trei sesiuni separate pentru a te adresa fiecăruia în limba lui. Ce faci?

Ei, exact asta mă întreb și eu în fiecare dimineață, când îi pregătesc pe toți trei de școală, și în fiecare după-amiază, când se întorc toți de la școală. Practic, așa mă simt eu tot timpul, cu excepția timpului petrecut la serviciu.

Soluția? Vorbești ce știi, în ce limbă știi, cu pasiune. Folosești limbajul non-verbal la maxim, și sper că audiența, deși poate nu înțelege fiecare propoziție, va fi energizată de comportamentul tău. Și uite-așa mai trece o dimineață, în care, nu știu cum, ai reușit să îi pregătești pe toți, și să îi și asculți pe fiecare în parte, indiferent de limbă.


Te-ar putea interesa si:

Disciplina copiilor incepe cu disciplina parintilor

Revendicand egalitatea: Intre facturi, copii si scaune de birou

„Nu am fost eu!” Cum ii inveti pe cei mici sa spuna adevarul

Despre parenting: cautand adevarul dincolo de clickbait-uri

Frustrarea copiilor nu este ceva negativ

Cum ii ajuti pe copii cu temele

Negociem sau nu cu copiii? Si daca da, cum?


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Copilul tău ințelege ce citește? Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți

Au fost publicate rezultatele PISA. Ce face? Nu contează. Important e că e un procedeu standard de testare a cunoștințelor copiilor în vârstă de 15 ani din țările OCDE. OCD ce? Iar nu contează. Testele PISA verifică capacitatea de înțelegere a informațiilor și capacitatea copiilor de a rezolva probleme similare cu cele din viața reală. Și iar suntem aproape pe ultimul loc din Europa. După noi mai e doar Bulgaria, însă bulgarii au măcar all-inclusive, deci copiii au un viitor strălucit în HoReCa. Și nici asta nu e așa important, că nu e olimpiadă să concurăm unii cu alții. Alte câteva lucruri sunt relevante. Rezultat dezastruos, dar nu surprinzător 42% dintre copii nu înțeleg ce citesc, conform raportului. 42% dintre copii citesc, dacă mai citesc, dar nu pricep ce citesc. Mai oameni buni, 42% înseamnă aproape jumătate dintre ei. Ei știu să citească, însă nu pricep nimic. Luați exemplul recent: Hamas a atacat Israel. Israel atacă Fâșia Gaza. Știe cineva ce e Israel? Știe cineva că Israel

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul