Treceți la conținutul principal

Offf ... temele! Cum ii ajuti pe copii atunci cand nu știi, nu poți sau nu vrei

Vine o vreme în viața fiecărui părinte când acesta trebuie să scuture de praf niște neuroni de mult dezactivați, care au stocat în urmă cu zeci de ani informații pe care pe atunci le numeam teme. Acum, la vârsta adultă, ești nevoit, pe lângă responsabilitățile zilnice, să te preocupi activ și de algebra, aritmetica, trigonometrie și geometrie. Și nu din pasiune sau lipsă de alternative de petrecere a timpului liber, ci pentru că trebuie să îți ajuți copilul la teme, sau măcar să fii capabil să îi verifici temele.

Nu este nimic mai penibil decât să te întrebe copilul tău ceva, și tu, așa mare și adult cum ești, care până mai ieri erai idolul copilului, exemplul lui, cel ce le știe pe toate, să afirmi confuz „ăăăăăăă, stai să mă gândesc”. Exact ca acum 30 de ani, când te scotea doamna la tablă, în urma unui travaliu statistic infernal prin care treceau toți elevii clasei, sperând să nu-i scoată la tablă. Și tot statistic, uneori se întâmpla ca tu să fii eșantionul selectat pentru a te fastaci în fața clasei.

1. Creează un mediu propice învățării

Dacă presupui că își va face temele la masa din bucătărie, în timp ce tu faci gogoși în ritm de colinde, poate ar trebui să reconsiderezi locația. Dacă nu ai loc, fii creativ.
Noi aveam în living un spațiu destul de generos amenajat ca dining. Masă mare, șase scaune, o servantă (așa s-o numi?) încăpătoare de un maro de tristete maximă, și destul spațiu de jur împrejur, să încapă musafirii. Asta până am realizat că musafirii vin de 3-4 ori pe an, de Crăciun, de Paște, și în vreo zi random pe motiv de grătar.

Așadar am desfăcut servanta în cele trei corpuri individuale, le-am separat, le-am înfoliat întrucât nu-mi plăcea culoarea, am cumpărat niște pal melaminat, două scaune de birou, 2 lampi, și am transformat spațiul în „loc de teme”. Copiii sunt încântați, și surpriză, își fac și temele cu plăcere. Cel mare are biroul lui amenajat în camera lui, însă își face cu drag temele tot jos, în living.

2. Fii ferm, temele nu se negociază

Explică-i copilului că temele sunt responsabilitatea lui, așa cum mergi și tu la serviciu, sau te ocupi de casă. La fel, explică-i cum asta îl ajută să fie mai bine pregătit. Și cum fiecare temă îl ajută în procesul lui de a deveni „mare”.

Sau poți aplica abordări demne de secolul al XVIII-lea, și să-i spui clar: „Pune mâna și fă-ți temele, că dracii te ia!”. Nu intrăm în analiza de text, sau de logică. Ca draguțul de copil nu va ști unde să pună mâna, că sintagma „ca dracii te ia” ar trebui de fapt enunțată: „altfel dracii te ia”, că dracii te iau, și nu „te ia”.

Nici o metodă nu e interzisă, însă dacă o aplici pe asta cu „dracii te ia”, vei crește astfel un copil temător și frustrat. Și mai vine și UE cu interzicerea simbolurilor religioase în familie, precum crucea creștină, burka musulmană, sau ... dracii.
Ca și dracii fac parte din mitologia religioasă. Ca personaje negative. Nu
recomand.

3. Nu face temele în locul lui

Când ai o mie de lucruri de făcut prin casă, și mai vine și cel mic să te întrebe cât face 4+5, creierul tău intră în stare de prioritizare brutală. Când riști să te mănânce leul, și în același timp te deranjează o pietricică în pantofi, eu zic că mai întâi fugi, și mai apoi vezi care e treaba cu pietricica. Așa e și cu temele celui mic. Din nevoia de a-ți optimiza agenda, ai tendința să îi spui: „Pai cât face 4+5? Hai că știi că face 9!” Și uite-așa el scrie, însă nu-și face temele. Nu cu adevărat.

4. Creează o atmosferă relaxată

Nu lua temele prea în serios. Deunazi i-am explicat fiului meu mai mare cum e cu „regula de trei simplă”. Pe principiul, dacă două mere costă doi euro, atunci zece mere costă .... ai ghicit, zece euro. Stia să calculeze, înțelegea și logica din spate, însă metoda de calcul pe care o aplica el era diferită, că așa a învățat el aici în țara lu’ „Brot und Wurst”. Eu doar i-am explicat o abordare mai simplă, așa cum am învățat noi în România.

Trecând apoi la partea practică, la exercițiile din tema lui, m-a întrebat:

- Dacă trei oameni culeg 90 de kg de ciuperci într-o zi, cât vor culege doi oameni într-o zi?

- Nici o ciupercă, i-am răspuns eu fără ezitare.

- Cum așa? Nu e cu „trei oameni 90 de kg, atunci doi oameni ....? Ca trei simplă?

- Nu! Și am continuat cu explicațiile:

- Dacă cei care culeg ciuperci sunt din țara lu’ „Brot und Wurst, ei nu știu care ciuperci sunt bune și care nu. Așa că există risc maxim de intoxicare. Și apoi niciunul nu va mai culege în viața vieții lui vreo ciupercă. Răspuns final, zero ciuperci.

Am râs amândoi cu poftă. Eu m-am întors la bucătărie, și el a continuat să-și facă temele, încă pufnind din când în când în râs.

5. Fii pregătit(ă)

E ușor cu „4+5” și cu „trei oameni, cinci ciuperci”, însă vor veni vremuri când întrebările copilului îți vor depăși capacitatea intelectuală. Și asta nu pentru că nu ai învățat la vremea ta, ci doar că nu-ți mai aduci aminte exact lungimea mușchiului sternocleidomastoidian. Și nici de ribozomi parcă nu prea mai poți să scrii o teză. Și nici diateza pasivă sau activă nu te mai impresionează. Cu atât mai puțin declinările substantivului, cu tot cu morfologia lor cu tot. Și mai e și tabelul lui Mendeleev. Dar de asta nu mai avem voie să vorbim, că a fost de o anumită naționalitate născut fiind în Siberia (8 februarie 1834, Tobolsk, Siberia, ultimul dintre cei 14 copii ai lui Ivan Pavlovici Mendeleev și Mariei Mendeleeva). „Fact checker-ii” ne zic că nu e bine. Ca trebuie cu „Slavă ... „, cu treburi dintr-astea.

Și trebuie să îți ajuți puiul. Dar cum să o faci, dacă el te întreabă de aceleași „ribozoame” de care tu ai uitat încă înainte să le înveți la rândul tău, la școală?!

Fiind atent la ce învață copilul la școală, fiind anticipativ referitor la ceea ce va învăța în următoarele zile, săptămâni. Dacă răsfoiești două-trei pagini în încercarea de a ghici viitorul, și vezi că se profilează amenințător o matrice, sau ferească Dumnezeu, vreo integrală sau limită de funcții, pai lași WhatsApp, lași Facebook, lași Netflix, și cauți pe internet ce ai pierdut în prima tinerețe: cunoștințe elementare de matematică. Nu că-ți trebuie ție, ci că îi trebuie lui, copilului. Iar tu ești părintele lui.

Hai, înapoi la școală cu toții 😊 Să fim sprijin pentru copiii noștri. Chiar dacă le avem pe ale noastre, alergând prin matricea casei încercând să facem curățenie integrală, fără limită, până facem crampe la sternocleidomastoidian, fără să ne pese de ribozomi.

P.S. Ca fapt divers, ribozomii mai sunt denumiți și „corpusculii lui Palade” (George Emil Palade (n. 19 noiembrie 1912, Iași), datorită contribuției acestuia la explicarea mecanismului celular al producției de proteine. 

Dar cine mai învață acum despre Palade? Despre Brâncuși? Despre Bacovia? Despre Aurel Vlaicu? Despre Grigorescu? Despre Enescu? Chiar și despre Mendeleev, așa trol cum l-ar numi internetul acum."


Te-ar putea interesa si:

Disciplina copiilor incepe cu disciplina parintilor

Revendicand egalitatea: Intre facturi, copii si scaune de birou

„Nu am fost eu!” Cum ii inveti pe cei mici sa spuna adevarul

Despre parenting: cautand adevarul dincolo de clickbait-uri

Taticul si limbajul copiilor

Frustrarea copiilor nu este ceva negativ

Negociem sau nu cu copiii? Si daca da, cum?


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Copilul tău ințelege ce citește? Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți

Au fost publicate rezultatele PISA. Ce face? Nu contează. Important e că e un procedeu standard de testare a cunoștințelor copiilor în vârstă de 15 ani din țările OCDE. OCD ce? Iar nu contează. Testele PISA verifică capacitatea de înțelegere a informațiilor și capacitatea copiilor de a rezolva probleme similare cu cele din viața reală. Și iar suntem aproape pe ultimul loc din Europa. După noi mai e doar Bulgaria, însă bulgarii au măcar all-inclusive, deci copiii au un viitor strălucit în HoReCa. Și nici asta nu e așa important, că nu e olimpiadă să concurăm unii cu alții. Alte câteva lucruri sunt relevante. Rezultat dezastruos, dar nu surprinzător 42% dintre copii nu înțeleg ce citesc, conform raportului. 42% dintre copii citesc, dacă mai citesc, dar nu pricep ce citesc. Mai oameni buni, 42% înseamnă aproape jumătate dintre ei. Ei știu să citească, însă nu pricep nimic. Luați exemplul recent: Hamas a atacat Israel. Israel atacă Fâșia Gaza. Știe cineva ce e Israel? Știe cineva că Israel

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul