Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală.
Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic.
Copiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu
- Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare)
- Cutremurul din 10 noiembrie 1940 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,7 pe scara Richter
- Cutremurul din 4 martie 1977 (cutremurul din Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,2 pe scara Richter
- Cutremurul din 30 august 1986. Magnitudine: aproximativ 7,1 pe scara Richter.
Nu, nu este despre cutremure în sensul cunoscut al acestora. Este despre faptul că evenimente nedorite se produc, oarecum ciclic, fie că este vorba despre cutremure sau despre provocările prin care va trece copilul tău. Cei mai mulți vor experimenta un „cutremur” o singură dată în viață. Însă o singură dată e suficientă pentru a nărui o viață, o familie, un viitor.
Iresponsabilitatea părinților, vulnerabilizarea copiilor
Doar una din cinci locuințe sunt asigurate împotriva cutremurelor. Asta în condițiile în care există și o lege cu caracter obligatoriu. Din nou precizez, nu este vorba despre cutremure. Însă lipsa de pregătire, de prevenție poate fi o caracteristică a felului în care abordezi și celelalte aspecte ale vieții tale, inclusiv aspectul educației și pregătirii copilului pentru viață. Ignoranța nu a fost niciodată o soluție la nimic.
Înțeleg că poate unii nu au resursele necesare pentru a suporta costurile unei asigurări. Însă vor avea ei oare resurse pentru a-și reconstrui viața în cazul în care neprevăzutul se va petrece? Înțeleg de asemenea și că încrederea în structurile statului este la cote de avarie, însă o soluție sub-optimală este incomparabil mai bună decât nici o soluție.
Și înțeleg și faptul că toate sunt în mâinile Lui Dumnezeu, facă-se voia Sa, indiferent de măsurile noastre de prevenție și protecție. Însă voia Sa nu este mereu aceeași cu voia ta. Iar planurile Sale sunt puse în practică mai bine sau mai puțin bine doar de către liberul arbitru cu care El te-a înzestrat. Ți-a dat libertate absolută, ceea ce implică și responsabilitate absolută.
Pregătirea înseamnă luarea de măsuri practice și conștiente
Evaluarea riscurilor
E suficient să privești în jur. De fapt, nu e suficient, mai trebuie și puțin discernământ. Există riscuri și există mofturi. Riscurile sunt de natura celor pe care le-am descris la începutul articolului. Celelalte sunt mofturi. Ca și exemplu, nu e nici un risc asociat făcutului curățeniei în cameră. Teoretic există riscuri și aici: riscul de a se accidenta cu ascuțitoarea, riscul de a se împiedica de hainele aruncate pe jos, riscul de a dezvolta alergii de la praful adunat sub pat, riscul de depresie sub presiunea exercitată de părinți asupra copiilor de a-și menține camera în ordine. Astfel de riscuri pot fi eliminate însă doar prin eliminarea cauzei - în cazul nostru, eliminarea dezordinii din cameră.
Riscurile reale sunt cele specifice generației lor. Bullying, consum de droguri, însușirea de valori false, dezvoltarea unui caracter neadecvat, fie el slab și neputincios, sau pe de altă parte, violent și distructiv, și așa mai departe.
Crearea unui kit de urgență
În ceea ce privește pregătirea copilului pentru viață, apa, conserva, lanterna, plasturii și radio-ul nu mai sunt suficiente ca în cazul cutremurului „clasic”. De fapt kit-ul de urgență în cazul copiilor nu implică resurse financiare. Ceea ce paradoxal face pregătirea cu atât mai dificilă. Copiii au nevoie de modele comportamentale, de formarea unui caracter puternic și echilibrat, de siguranța sprijinului emoțional din partea părinților, de exemple, de activități și îndeletniciri care să îi ajute pe mai târziu să navigheze, dacă nu cu ușurință, măcar cu încredere prin incertitudinile vieții.
Planificarea evacuării
Vor fi momente în viața copilului tău când „kit-ul de urgență” se va dovedi a fi inutil. Vor fi momente în care singura soluție va fi evacuarea locului în care s-a produs dezastrul. Poate uneori trebuie schimbată școala unde învață cel mic, alteori o vacanță mică poate restaura echilibrul emoțional de care copilul are atâta nevoie. Însă planul de evacuare care va sta la baza oricărei alegeri viitoare este că, indiferent de ce se va întâmpla, „acasă” este și va fi mereu locul în care copilul se poate întoarce cu încredere, pentru suport emoțional.
Planul de evacuare se construiește însă încet, cu grijă, în parteneriat permanent cu copilul. Luând în considerare nevoile sale de copil, și nu așteptările tale de părinte competitiv.
Securizarea obiectelor grele
În cazul cutremurelor e suficient să ancorezi bine mobila de perete, și să te asiguri că rafturile cu pahare, farfurii și polonice nu se vor răsturna în cazul unui eveniment nefericit. Când vorbim de copii, „obiectele grele” pot fi critica, descurajarea sau dimpotrivă presiunea din partea celor apropiați. Asigură-te așadar că cei ce critică, descurajează sau pun presiune pe copil sunt bine ancorați de perete, sau mai bine spus, pune-i cu fața la perete din timp. Desigur, în condițiile în care ești convins ca părinte că actul de condamnare și de execuție emoțională a celorlalți are la bază fundamente sănătoase și bine fundamentate.
Inspectarea structurii
Menține în permanentă legătură emoțională cu copilul tău. Ascultă-l, încurajează-l și pune-i la dispoziție spațiul emoțional pentru a povesti, pentru a se exprima. Verifică în permanentă dacă structura emoțională pe care încerci să i-o definești prin educație capătă forma dorită. Fă mici schimbări în abordare atunci când observi că lucrurile nu merg în direcția pe care ți-o dorești. Iar când ești depășit de situație, apelează la un specialist fără ezitare.
Când copilul tău va deveni adult, își va îmbrăca și decora structura cum va considera de cuviință, însă atât timp cât structura este sănătoasă, în caz de „cutremur” poate să pice doar tencuiala socială, însă nu și fundamentul emoțional care îi va permite să meargă înainte, să renoveze și să-și trăiască viața în echilibru.
Stabilirea unui plan de comunicare
În caz de cutremur, un plan de comunicare include modalități de contactare a celor dragi și un sistem de mesaje de urgență.
În relația părinte – copil, comunicarea este implicită, fără a fi nevoie de a o formaliza. Comunicarea însă presupune două părți: emitent și receptor. Nu e suficient ca cel mic să comunice, este nevoie ca părintele să asculte și să dispună de abilitățile necesare de a decodifica mesajul celui mic, oricât de încurcat, neînțeles sau nefondat poate părea acest mesaj.
Cât despre mesajele de urgență, nu te aștepta la ceva de genul: „Copy Alpha. Event detected. Roger, over. Kid out”. Când copilul vine de la școală și îți răspunde monosilabic cu: „nimic”, „da”, sau „nu”, acestea sunt mesaje de urgență.
Participarea la exerciții de pregătire
Din fericire pe de o parte, și din nefericire pe de alta parte, când vorbim despre pregătirea copiilor pentru viață, nu e nevoie de exerciții de pregătire.
Din fericire, pentru că te degrevează ca părinte de sarcina de a elabora un astfel de exercițiu, de a-l pune în practică, și ulterior de a-l evalua pentru a implementa măsurile corective necesare.
Din nefericire, pentru că viața îl va expune fără îndoială pe copil la „exerciții” menite să îl pregătească pentru viața de adult. Poate va fi dezamăgit de cel mai bun prieten, sau poate va lua o notă mică la o materie la care era convins că e bun. Sau poate Mos Crăciun îi va aduce altceva decât ceea ce-și dorește copilul. Sau poate se va revolta împotriva nedreptății că merge în vacanță la bunici în timp ce colegul lui de bancă merge la Disneyland. Sau poate, dimpotrivă, el va merge la Disneyland, dar se va simți vinovat că a văzut el nu știu la ce emisiune că părinții altor copii nu au ce să pună pe masă, în colțuri mai mult sau mai puțin cunoscute ale lumii.
Participați la „exercițiile de pregătire împreună”. Și nu îi refuza copilului șansa de a participa, altfel există riscul ca mai târziu, în cazul unui eveniment neplăcut real, cel mic să constate că este complet nepregătit în a acționa.
Concluzie
Pregătirea pentru un cutremur nu este opțională. Implică desigur angajament și efort, reușite și dezamăgiri, însă investiția în siguranța emoțională a copilului tău va face cu siguranță o diferență semnificativă în viața lui de adult.