Acum nu mai avem bibelouri, slavă Domnului, deci nu le mai pot sparge copiii. Oricum erau niște obiecte decorative inutile, parcă înadins făcute să le ofere părinților noștri motiv sa ne certe, pe vremea cand eram copii.
Dar și acum se mai sparg lucruri. Farfurii, căni, vaze de flori, și în general orice este casabil. Și când întrebi cine a spart farfuria, cana, vaza, care e răspunsul standard al copiilor? Exact: „Nu știu, nu am fost eu”. Tu știi că mint, ei știu că mint. Asadar cum încurajezi copilul să spună adevărul?
De cele mai multe ori, nu pozna în sine deranjează, ci faptul că cel mic minte. Că învață să mintă, că exersează continuu, și că devine din ce în ce mai bun la asta. Și dacă mint în legătură cu farfuria, ce ne vor ascunde când vor avea 16 sau 18 ani?
Am adunat de-a lungul celor 12 ani de când sunt tată cateva strategii de a-i încuraja pe cei mici să spună adevărul:
Nu minți
Da, ai auzit bine. Totul începe cu tine. 😴 Dacă tu îl minți pe cel mic în permanență (că mergeți la plimbare în 5 minute, și durează 30 de minute până te îmbraci, că îl duci în weekend la o înghețată, când de fapt ai programare la coafor, și așa mai departe), cel mic va proceda la fel. Ai dreptul dar și obligația în același timp să îi spui adevărul. Dacă ai o seară proastă, poți să îi spui că nu te simți bine, explică-i că nu e din vina lui, că oamenii mari mai sunt și răi și te mai supară cateodata, ori că ai avut o zi încărcată la serviciu etc, și că ai nevoie de puțin timp pentru tine. Copiii învață din asta. Și invata nu doar să nu mintă, dar și că e normal să aibă perioade diferite.
Numai să nu le spuneți adevărul de fiecare dată, sau în mod explicit. Când te întreabă copilul de 4 ani cum se fac copiii, nu-i explica în detaliu. Știi tu, ești părinte destept. Fii selectiv(ă).
Creează un spațiu sigur
Nu ca locuința ta ar fi un cadru de război. Și nici nu înseamnă să creezi un spațiu în living unde copilul poate fi sincer, pentru că mai apoi să îl pedepsești în bucătărie, în afara spațiului sigur. Când vorbesc de spațiu, mă refer la spațiul emoțional dintre părinte și copil. Când vrei să-l disciplinezi, îl disciplinezi și gata. O zi fără televizor, sau ce-o fi. Însă când vrei să-l înveți despre sinceritate, pedeapsa trebuie exclusă. Subiectul discuției va fi oportunitatea copilului de a învăța ceva bun și folositor. Atentia nu fi centrata pe pozna, și pe cât de neîndemanatic este copilul.
Încurajează sinceritatea
Asigură-te că apreciezi verbal și vizibil momentele de sinceritate ale copilului tău. Ai grijă însă ce fel de sinceritate alegi să sărbătorești. În niciun caz nu trebuie apreciată sinceritatea referitoare la comportamente nedorite repetitive („iar am bătut-o pe surioara mea”). Aici e un alt subiect.
Folosește întrebări cu final deschis
În loc să întrebi „Iar ai furat bomboane?”, mai bine întreabă: „Cum crezi că ar trebui să procedăm pentru a consuma mai puține dulciuri în casa noastră?”. Adresând întrebarea corectă, copiii se pot simți parte din soluție și nu parte din problemă. Ai putea fi surprins(ă) cât de limpede pot gândi copiii și cât de creative pot fi soluțiile lor. Adu-ți aminte însă că ei sunt încă copii, și conversațiile cu ei nu ar trebui să se desfășoare ca și cum ați fi doi adulți.
Învață-i să fie responsabili
Am amintit mai sus greșelile repetitive. Dacă se întâmplă o dată înțeleg, dacă se întâmplă și a doua oară, merge și a doua șansă. Însă sunt momente când se întâmplă și a treia, și a patra, și a n’spea oară. Câteodată în aceeași zi. Atunci se impune o ședință de familie. Îi adun pe toți în jurul meu și le explic cu calm și răbdare care sunt așteptările mele, de ce, și care sunt consecințele. Cel mai bine funcționează să îi întreb pe ei cum ar proceda dacă ar fi în locul meu. Descopăr adesea că ei sunt mult mai duri cu ei decât aș putea fi eu vreodată. Ei și-ar interzice accesul la televizor pentru 3 ani, sau nu și-ar mai oferi dulciuri până la 18 ani. Probabil e și asta un exces de sinceritate.
Câteodată, nimic nu funcționează. Îi văd murdari de ciocolată pe la gură, iar ei, cu lacrimi în ochi, jură că nici măcar nu au atins ciocolata, nici nu s-au uitat la ea. Atunci devin dictator, și îi pedepsesc fără îndurare. Trebuie să scoată vasele din mașina de spălat vase. Sau să împerecheze șosetele proaspăt spălate. Inițial ripostează, unii mai și plâng, pentru că mai apoi, după vreo 2 minute să-i aud iar chicotind. Au găsit ei ceva cu care să se distreze iar.
Te-ar putea interesa si:
Disciplina copiilor incepe cu disciplina parintilor
Revendicand egalitatea: Intre facturi, copii si scaune de birou
Despre parenting: cautand adevarul dincolo de clickbait-uri
Frustrarea copiilor nu este ceva negativ
Cum ii ajuti pe copii cu temele
Negociem sau nu cu copiii? Si daca da, cum?
Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.