De ce nu te ascultă copilul? Disciplina copiilor începe cu disciplina părinților

Avem parcă o reticență în a vorbi de disciplină, poate și datorită faptului că "pe vremea noastră" (he he! 😁) disciplina însemna cu totul altceva. Acum vorbim de "positive parenting", de încurajarea copilului să ... orice, de "private time", de conectare și așa mai departe. Vorbim despre orice, numai despre educație nu. 

Și e greu, înțeleg. E greu pentru o generație disciplinată cu pedepse și interdicții, sau în cazuri mai extreme, cu furtunul de la mașina de spălat (prietenii știu de ce 😁), să aducă în discuție un astfel de subiect fără a asocia acestuia automat consecințe negative.

În principiu, ne dorim același lucru: copiii noștri să fie fericiți, și în același timp să-i creștem frumos, să devină adulți împliniți și echilibrati. Cum ne manifestăm intențiile este cu totul alt subiect. Cineva va da copy/paste la ce a văzut acasă pe vremea când era copil, altcineva va încuraja libertatea copilului până la un punct în care nu mai știi care este părintele și care e copilul. Unele persoane ne vor umple capul cu sfaturi despre mindfulness și Montessori, în timp ce altele își vor lăsa copiii să fie copii, să se joace, să interacționeze, și îi vor ghida cu dragoste când aceștia vor avea nevoie.

Dacă este empatie, nu este despre tine

"Astea sunt hăinuțele de mers la biserică."

"Nu poți să te îmbraci așa la locul de joacă."

"Mi-e rușine cu notele pe care le iei la școală."

"Mă faci de râs!"

De prea multe ori am auzit aceste fraze adresate de către părinți copiilor lor. Mie nu îmi prea suna a empatie. La biserică, la mall, la piață, la locul de joacă, copiii nu au nevoie de ultimul model de rochiță de seară, sau slapi Nike după caz. Nu zic să îi purtăm cu maioneză pe tricou, sau cu rochițe de pe timpul bunicilor. Asta denotă neglijență, nepăsare sau neadecvare. Dar totul are o limită.

În aceeași ordine de idei, notele proaste la școală pot semnala o problemă sau un strigat de ajutor al copilului. Poate nu știe cum să învețe, poate a rămas puțin în urmă, poate nu e așa de priceput la toate materiile, poate l-a supărat "doamna" cu ceva, poate s-a certat cu vreun coleg. Motivele pot fi multiple. Nu este vorba despre tine, și despre faptul că nu te mai poți lăuda cu notele lui. 

Rolul tău ca și părinte ar trebui să fie cu totul altul.

"Mă faci de râs!" este preferata mea. Când vorbim de empatie, vorbim despre a înțelege ce simte celălalt, ce nevoi are. Nu e vorba despre tine. Nu e vorba despre mândria ta prostească atunci când îți îmbraci copiii ca pe un pom de Crăciun, atunci când îți machiezi fetița parcă pregătind-o pentru un domeniu profesional cel puțin discutabil. Și nu e vorba nici de frustrarea ta când copilul, cu notele lui la școală mai puțin încurajatoare, nu-ți împlinește nevoia de mândrie și de laudă.

Dacă nu înțelegem ce înseamnă empatia, cum să aplicăm elemente de disciplină empatică? Ar trebui poate să fim preocupați să înțelegem mai bine nevoile copiilor noștri, să fim deschiși cu ei, și să
comunicăm, nu doar să le vorbim. Să ne înțelegem însă, patru ore pe zi la tabletă nu e o nevoie a copilului. Dar nici patru ore cu ochii lor miciți în tavan, cât timp îți bei tu cafeaua, vorbești cu prietenele tale la telefon, și miști convulsiv degetele pe ecranul telefonului în căutarea ultimelor noutăți de pe Facebook, sau Meta dacă preferați.

Regulile sunt importante

Copiii au nevoie instinctiv de reguli. Și este normal să fie așa. La vârsta lor încă nu au pe deplin dezvoltată capacitatea de a raționa logic, și au nevoie atât de reguli clare, cât și de încurajarea respectării acestor reguli. Nu de impunere, de încurajare.

Atunci când încalcă regulile, în loc să treci direct la repercursiuni, mai întâi întreabă-te copilul: “Poți să-mi explici puțin de ce ai simțit nevoia să …?” sau orice altă întrebare similară. Astfel vei putea înțelege punctul lor de vedere, le arăți deasemenea că îți pasă de ceea ce gândesc, și mai presus de orice, îi ajută pe ei să se auto-analizeze și să-și argumenteze deciziile. 

Totuși nu intra prea mult în jocul lor, tu ești părintele, ei sunt copiii. Poate ce au ei de spus pare irelevant pentru tine, însă așa gândesc ei, așa funcționează creierul lor. Poartă-te ca un părinte, și permite-le în același timp copiilor să fie copii.

Conștientizarea începe cu părinții 

Copiii trebuie să conștientizeze, să își dea seama ce este bine și ce este rău, ce este permis și ce nu. Și aceasta este responsabilitatea părinților, să-i învețe pe cei mici. Corect, însă ce ne facem când părinții stabilesc reguli deplasate, pentru că mai apoi să le impună copiilor lor? Poate nu ar fi o idee rea să începem noi înșine cu un exercițiu de conștientizare, înainte să vorbim din cărți, webinar-uri și podcast-uri. Ce fel de reguli vrem să impunem și de ce? Ce sentimente, îngrijorări sau dorințe se ascund în spatele regulilor? Ne fac bine regulile acestea, nouă ca părinți, și copiilor deopotrivă? 

Nu e ușor. E mai la îndemână să-i învățăm pe alții, fie ei și copiii noștri, decât să ne auto-analizăm. Ne e frică de autoanaliză, întrucât se poate să identificăm emoții de mult îngropate, precum furia, dezamăgirea, drama, suferința etc. Însă un lucru este sigur: la un moment dat este necesar să ne înfruntăm demonii interiori înainte de a ne educa copiii. 

Există momente când suntem frustrați sau suprasolicitați. Fii deschis referitor la aceste sentimente, vorbește cu copiii, dă-le exemple, explică-le cum ar putea ei să fie de ajutor, sau cum îți dorești să arate familia voastră și de ce. Asta îi va încuraja și pe copii să își exprime emoțiile. Nu trebuie însă să împărtășești chiar totul cu copiii, nu îi transforma în confidentul pe care nu l-ai avut niciodată. Fii echilibrat, asumă-ți rolul tău de părinte, și începe de undeva.

Impune și oferă respect 

A impune respect copilului nu înseamnă “Pentru că așa zic eu!” Respectul trebuie să funcționeze în ambele sensuri. Copiii învață mai mult prin imitarea comportamentelor și mai puțin din ce le spui tu să facă. Respectă-i pentru ceea ce sunt, și explică-le cât de important este să fii respectat/ă la rândul tău. Nu îi trata ca pe niște obiecte mici. Copiii sunt și ei la rândul lor persoane. 

Și ca tot vorbeam de imitarea comportamentelor, respectul trebuie să înceapă cu propriul tău respect de sine. Dacă te îmbraci în casă ca o cârpă veche, ca oricum nu te vede nimeni, dacă mănânci pe fugă direct din frigider, dacă îți lași ceșcuța de cafea pe unde apuci, dacă îți arunci poșeta, cheile de la mașină și pantofii la întâmplare când te întorci acasă, nu poți avea pretenții la copil să fie ordonat și disciplinat. 

Exemplul personal 

Eu le spun mereu copiilor mei că cina în familie e sfântă. Eu sunt regele, soția este regina, și ei sunt doi prinți și o prințesă. 👑Și trebuie să ne comportăm ca atare. Masa de seara e regatul nostru mic care ne ține familia unită. De multe ori îi surprind venind în fugă la masă, și înfulecând ceva în grabă de parcă pierd autobuzul spre vreo destinație importantă. Le atrag atenția că nu așa se mănâncă la masa unui rege. 

Mai întâi îmi zâmbesc neștiind dacă vorbesc serios sau dacă glumesc. Apoi mă privesc cu atenție. Se uită la mine cum sunt îmbrăcat, cum stau pe scaun, cum îmi pregătesc tacâmurile, cum îmi aduc un șervetel la masă, chiar și dacă sunt pieptănat. Apoi încep să imite ceea ce observă. Mai întâi mai stângaci, pentru că mai apoi să devină pe deplin conștienți de cum se poartă și de ceea ce sunt: doi prinți și o prințesă la masa regelui, și în prezența reginei.

Ar mai fi multe de spus. Totusi, pentru a sumariza in cateva cuvinte, trebuie doar sa-ti inveti copilul sa devina ceea ce este predestinat sa devina: o fiinta umana fericita. Nu rasfatata, nu mofturoasa, nu imposibila. Fericita. Daca ceea ce faci este din dragoste pura, si daca iti asumi pe deplin rolul de parinte, rezultatul nu poate fi altfel decat de succes.

Te-ar putea interesa si:

Revendicand egalitatea: Intre facturi, copii si scaune de birou

„Nu am fost eu!” Cum ii inveti pe cei mici sa spuna adevarul

Despre parenting: cautand adevarul dincolo de clickbait-uri

Taticul si limbajul copiilor

Frustrarea copiilor nu este ceva negativ

Cum ii ajuti pe copii cu temele

Negociem sau nu cu copiii? Si daca da, cum?

Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.