Treceți la conținutul principal

Egalitatea de șanse e o farsă! Feminism extrem cu copii, facturi și scaune de birou

Revendicând Egalitatea: Între Facturi, Copii și Scaune de Birou

Încep cu un citat din creația unui mare om: „La toți ni-i greu, dar nu la fel”. Nu contează cine e omul. Să spunem doar că e un formator de opinie în breasla lui, un creator de artă. Și nu contează nici exprimarea agramată. Să nu fim carcotasi și să trecem peste detalii. 

E greu să fii tată, vă spun din proprie experiență. Cine susține că nu e greu, ori minte, ori le are pe maica-sa și pe soacra-sa sub același acoperiș (grea situație locativă, zic 😌) având grijă de nepoțel, ori a plecat în străinătate, lăsându-l pe cel mic în grija vecinei de la 2.

Într-o familie normală totuși, mamele sunt cele care preiau cea mai mare parte a responsabilităților de părinte. Acum să nu săriți la mine pe motiv de “drepturi egale”, “emanciparea femeilor”, “idei preconcepute”, și “abuz domestic”. Cum că nu mai suntem în epoca de piatră, și cum că și femeia poate fi manager, lider, formator de opinie, sau poate motostivuitoristă sau salahoare în portul Constanța, după preferințe.

Fiecare om sănătos la cap contribuie la buna funcționare a familiei sale, însă, cum ar spune francezu’: “Let’s face it!”, glandele mamare ale bărbaților încă nu pot susține funcția de alăptare, iar mămicii știu cumva instinctiv ce trebuie să facă, cum să se poarte cu cel mic, și ce nevoi are. Așa a lăsat Dumnezeu, cu sau fără mișcarea progresistă. E un fapt.

În urmă cu 50-100 de ani, era considerat normal ca bărbatul să lucreze și să aducă bani acasă, să plătească facturile și „să pună mâncare pe masă”, în timp ce femeia se ocupa de casă și de copii. Că era corect sau nu, are prea puțină relevanță, și vă spun și de ce.

În zilele noastre însă, atât bărbații cât și femeile au serviciu. Cu excepția câtorva mămici care își fac blog de parenting, de traveling, de diete, de rețete, de orice, fără ca cineva să le întrebe de unde au bani să se întrețină, având în vedere că veniturile din blogging se situează puțin sub valoarea alocației pentru copii. Asta e o altă poveste. E pe bază de soț care compensează prin obținerea de fonduri cu sursă discutabilă. În fine.

Revenind la „drepturile egale” enunțate anterior, unii vor spune că acum lucrează amândoi pentru propășirea egalității de șanse și a drepturilor femeilor. Alții, mai încorsetați în realitate ar spune că femeile se angajează deoarece un singur salariu nu mai este suficient pentru a acoperi cheltuielile unei gospodării.

Hai să vă prezint câteva cifre.
Prețul mediu al unei case, nu contează în ce țară – (am selectat una exemplificatoare care a înregistrat și raportat date statistice credibile), - a crescut de zece ori în ultimii 50 de ani.

preturile caselor

Pe de altă parte, salariul minim a crescut de doar șase ori în aceeași perioadă de timp.

salariul minim
minimum wage

Dacă analizăm prețurile la alimente, situația e și mai dezastruoasă. Prețul cărnii de curcan spre exemplu, a crescut de 15 ori în perioada de referință. (price per pound, Ohio). Nu trebuie să fii urmat studii la Harvard să-ți dai seama că e nevoie acum de două persoane pentru a achita aceleași facturi, de a susține ratele pentru achiziția unei locuințe, și pentru a-și permite traiul zilnic al unei familii.

Veti spune „wow”, tradus probabil în română. Păi „wow” într-adevăr! Cu câteva excepții, care om întreg la cap își dorește responsabilități adiționale? Sa fim sinceri, copiii sunt la fel de solicitanți, casa necesită aceeași atenție, și cuplul are nevoie de timpul lui pentru a funcționa. Nimic nou. Unde să mai îngropăm și egalitatea de șanse pentru femei? Și șanse la ce? La 8 ore de muncă zilnică, plus pauza de masă, plus transport, plus overtime acolo unde e cazul? Șansa de a avea un șef sau mai mulți, șansa de a avea un număr penibil de mic de zile concediu de odihnă într-un an? Șansa de a-ți lăsa copiii în grija vecinilor, sau poate singuri încuiați în casă și cu telecomanda la gât?

Nu mai bine am avea cu toții, bărbați și femei deopotrivă, șanse egale de a obține un venit decent ca acum 50-100 de ani în urmă? Sa nu fie nevoiți și unii și alții sa muncească? Sa se bucure de copii cât mai sunt copii, sa le fie alături, sa îi drăgălească, sa ii iubească și sa se joace cu ei? Eu unul asta as vrea. Egalitate de șanse reale. Șansa de a petrece mai mult cu copiii mei, șansa de a-i asculta, șansa de a fi
acolo pentru ei oricând au nevoie. Șansa de a crea amintiri care să ne țină de urât atunci când vom fi bătrâni.

serviciu sau copii

Egalitatea de șanse e o înșelătorie. Unele femei au reușit să urce pe scară ierarhică. Bravo lor. Marea majoritate însă sunt condamnate la o viață de 8 ore pe zi pe același scaun de birou, sau într-un depozit obscur până la vârsta pensionării. La fel ca și bărbații de altfel.

Pentru asta v-ați luptat? Pentru asta vă luptați? Sa puteți monta „termopane” cot la cot cu bărbații? Nu zic că e rau sau e bine, zic doar că toate au un preț.


Te-ar putea interesa si:

Disciplina copiilor incepe cu disciplina parintilor

„Nu am fost eu!” Cum ii inveti pe cei mici sa spuna adevarul

Despre parenting: cautand adevarul dincolo de clickbait-uri

Taticul si limbajul copiilor

Frustrarea copiilor nu este ceva negativ

Cum ii ajuti pe copii cu temele

Negociem sau nu cu copiii? Si daca da, cum?


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Copilul tău ințelege ce citește? Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți

Au fost publicate rezultatele PISA. Ce face? Nu contează. Important e că e un procedeu standard de testare a cunoștințelor copiilor în vârstă de 15 ani din țările OCDE. OCD ce? Iar nu contează. Testele PISA verifică capacitatea de înțelegere a informațiilor și capacitatea copiilor de a rezolva probleme similare cu cele din viața reală. Și iar suntem aproape pe ultimul loc din Europa. După noi mai e doar Bulgaria, însă bulgarii au măcar all-inclusive, deci copiii au un viitor strălucit în HoReCa. Și nici asta nu e așa important, că nu e olimpiadă să concurăm unii cu alții. Alte câteva lucruri sunt relevante. Rezultat dezastruos, dar nu surprinzător 42% dintre copii nu înțeleg ce citesc, conform raportului. 42% dintre copii citesc, dacă mai citesc, dar nu pricep ce citesc. Mai oameni buni, 42% înseamnă aproape jumătate dintre ei. Ei știu să citească, însă nu pricep nimic. Luați exemplul recent: Hamas a atacat Israel. Israel atacă Fâșia Gaza. Știe cineva ce e Israel? Știe cineva că Israel

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul