Egalitatea de șanse e o farsă! Feminism extrem cu copii, facturi și scaune de birou

Încep cu un citat din creația unui mare om: „La toți ni-i greu, dar nu la fel”. Nu contează cine e omul. Să spunem doar că e un formator de opinie în breasla lui, un creator de artă. Și nu contează nici exprimarea agramată. Să nu fim carcotasi și să trecem peste detalii. 

E greu să fii tată, vă spun din proprie experiență. Cine susține că nu e greu, ori minte, ori le are pe maica-sa și pe soacra-sa sub același acoperiș (grea situație locativă, zic 😌) având grijă de nepoțel, ori a plecat în străinătate, lăsându-l pe cel mic în grija vecinei de la 2.

Într-o familie normală totuși, mamele sunt cele care preiau cea mai mare parte a responsabilităților de părinte. Acum să nu săriți la mine pe motiv de “drepturi egale”, “emanciparea femeilor”, “idei preconcepute”, și “abuz domestic”. Cum că nu mai suntem în epoca de piatră, și cum că și femeia poate fi manager, lider, formator de opinie, sau poate motostivuitoristă sau salahoare în portul Constanța, după preferințe.

Fiecare om sănătos la cap contribuie la buna funcționare a familiei sale, însă, cum ar spune francezu’: “Let’s face it!”, glandele mamare ale bărbaților încă nu pot susține funcția de alăptare, iar mămicii știu cumva instinctiv ce trebuie să facă, cum să se poarte cu cel mic, și ce nevoi are. Așa a lăsat Dumnezeu, cu sau fără mișcarea progresistă. E un fapt.

În urmă cu 50-100 de ani, era considerat normal ca bărbatul să lucreze și să aducă bani acasă, să plătească facturile și „să pună mâncare pe masă”, în timp ce femeia se ocupa de casă și de copii. Că era corect sau nu, are prea puțină relevanță, și vă spun și de ce.

În zilele noastre însă, atât bărbații cât și femeile au serviciu. Cu excepția câtorva mămici care își fac blog de parenting, de traveling, de diete, de rețete, de orice, fără ca cineva să le întrebe de unde au bani să se întrețină, având în vedere că veniturile din blogging se situează puțin sub valoarea alocației pentru copii. Asta e o altă poveste. E pe bază de soț care compensează prin obținerea de fonduri cu sursă discutabilă. În fine.

Revenind la „drepturile egale” enunțate anterior, unii vor spune că acum lucrează amândoi pentru propășirea egalității de șanse și a drepturilor femeilor. Alții, mai încorsetați în realitate ar spune că femeile se angajează deoarece un singur salariu nu mai este suficient pentru a acoperi cheltuielile unei gospodării.

Hai să vă prezint câteva cifre.
Prețul mediu al unei case, nu contează în ce țară – (am selectat una exemplificatoare care a înregistrat și raportat date statistice credibile), - a crescut de zece ori în ultimii 50 de ani.

Pe de altă parte, salariul minim a crescut de doar șase ori în aceeași perioadă de timp.

Dacă analizăm prețurile la alimente, situația e și mai dezastruoasă. Prețul cărnii de curcan spre exemplu, a crescut de 15 ori în perioada de referință. (price per pound, Ohio). Nu trebuie să fii urmat studii la Harvard să-ți dai seama că e nevoie acum de două persoane pentru a achita aceleași facturi, de a susține ratele pentru achiziția unei locuințe, și pentru a-și permite traiul zilnic al unei familii.

Veti spune „wow”, tradus probabil în română. Păi „wow” într-adevăr! Cu câteva excepții, care om întreg la cap își dorește responsabilități adiționale? Sa fim sinceri, copiii sunt la fel de solicitanți, casa necesită aceeași atenție, și cuplul are nevoie de timpul lui pentru a funcționa. Nimic nou. Unde să mai îngropăm și egalitatea de șanse pentru femei? Și șanse la ce? La 8 ore de muncă zilnică, plus pauza de masă, plus transport, plus overtime acolo unde e cazul? Șansa de a avea un șef sau mai mulți, șansa de a avea un număr penibil de mic de zile concediu de odihnă într-un an? Șansa de a-ți lăsa copiii în grija vecinilor, sau poate singuri încuiați în casă și cu telecomanda la gât?

Nu mai bine am avea cu toții, bărbați și femei deopotrivă, șanse egale de a obține un venit decent ca acum 50-100 de ani în urmă? Sa nu fie nevoiți și unii și alții sa muncească? Sa se bucure de copii cât mai sunt copii, sa le fie alături, sa îi drăgălească, sa ii iubească și sa se joace cu ei? Eu unul asta as vrea. Egalitate de șanse reale. Șansa de a petrece mai mult cu copiii mei, șansa de a-i asculta, șansa de a fi
acolo pentru ei oricând au nevoie. Șansa de a crea amintiri care să ne țină de urât atunci când vom fi bătrâni.

Egalitatea de șanse e o înșelătorie. Unele femei au reușit să urce pe scară ierarhică. Bravo lor. Marea majoritate însă sunt condamnate la o viață de 8 ore pe zi pe același scaun de birou, sau într-un depozit obscur până la vârsta pensionării. La fel ca și bărbații de altfel.

Pentru asta v-ați luptat? Pentru asta vă luptați? Sa puteți monta „termopane” cot la cot cu bărbații? Nu zic că e rau sau e bine, zic doar că toate au un preț.

Te-ar putea interesa si:

Disciplina copiilor incepe cu disciplina parintilor

„Nu am fost eu!” Cum ii inveti pe cei mici sa spuna adevarul

Despre parenting: cautand adevarul dincolo de clickbait-uri

Taticul si limbajul copiilor

Frustrarea copiilor nu este ceva negativ

Cum ii ajuti pe copii cu temele

Negociem sau nu cu copiii? Si daca da, cum?

Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.