„Pe vremea mea”, părinții comunicau atât unii cu ceilalți cât și cu cei ce au fost la rândul lor părinți cu mult înaintea noastră, deveniți bunici acum. Cereau și ofereau sfaturi, se consolau reciproc atunci când „parenting-ul” părea că dă greș, sau se felicitau sincer atunci când parenting-ul părea să funcționeze, în ciuda faptului că noțiunea de parenting încă nu era la modă. Și mai presus de orice, își ascultau instinctele. Aproape nimeni nu avea nevoie de cursuri de parenting. Iar cei ce aveau nevoie, părinții deveniți părinți din greșeală sau din inconștiență, părinții pe care îi vedem destul de des la televizor alături de cuvântul „abuz”, din ce am observat, nu de cursuri de parenting au nevoie, ci de medicație, de măsuri coercitive sau de arest instituționalizat. Poate și de sterilizare chimică, însă intru aici pe un teritoriu destul de instabil și interpretabil, ce ține de drepturile fundamentale ale omului. Deși cel ce-și abuzează copilul nu știu dacă mai poate fi catalogat ca
Ești mămică și scrii un blog. De parenting, desigur. Și undeva, în alt colț al lumii, există o altă mamă, care citește ceea ce scrii tu. Sau de ce nu, un tatic. Tu scrii ceea ce știi că se citește, faci optimizări de căutare (SEO), faci analiză de cuvinte cheie, inserezi etichete și meta-descrieri, optimizezi site-ul pentru o indexare mai rapidă, și îți promovezi conținutul pe orice platformă media. Pentru notorietate, faimă, sau pentru bani.
Însă de partea
cealaltă a internetului, cealaltă mamă, care citește ce scrii tu, nu știe nimic
de indexare și de page rank. Și nici nu o interesează. Pe ea o interesează să
afle informații relevante care să-i facă viața de mamă mai ușoară. Sau poate
caută doar relatări sincere cu care poate rezona, în efortul de a-și valida că
nu e singură, că nu e insuficientă, și că va fi bine. Însă tu, fără scrupule și
fără repere morale, îi dai înainte cu ghidul tău pentru o „educație parentală
eficientă”:
Crește stima de sine a copilului
Știi măcar ce înseamnă stima de sine, înainte de a învăța pe altcineva ce înseamnă stima de sine? Îți zic eu. Stima de sine este atunci când nu îți lași calcate în picioare valorile și drepturile fundamentale. Când nu lași capul plecat ori din lașitate, ori din interes. Când faci ceea ce se cuvine chiar și atunci când nu te vede nimeni. Atentie însă, stima de sine nu înseamnă nesimțire, auto-suficiență și impertinență.
Revenind la copii, nu trebuie să
crești tu nimic. Însușirile pe care ți le dezvolți vor fi preluate automat de
copilul tău, cu sau fără voia ta.
Apreciază-ți copilul
Intr-adevăr copiii, cel puțin în primii ani din viață, își validează acțiunile prin prisma feedback-ului primit de la părinți. Dacă ii criticăm excesiv, vor fi mereu nesiguri de comportamentul lor, și probabil, în viitor își vor forma un caracter de multumire a tuturor în același timp. Ceea ce este nu numai contra-productiv, ci practic imposibil. Însă a aprecia propriul copil nu ar trebui să fie o sarcină de lucru. Aprecierea copilului ar trebui să fie o consecință firească a faptului că îl iubești și că îți dorești ce e mai bine pentru el.
Dacă te trezești dimineața cu gândul că trebuie să îl lauzi de șapte ori, și să îl încurajezi de cinci ori, ești pe calea greșită. Copiii simt când faci lucruri doar pentru că ai citit ceva undeva. Și dacă ai nevoie de un articol care să-ți sugereze să îți apreciezi copilul, atunci poate ar trebui să te întorci la tine și la traumele tale, și să încerci să înțelegi ce anume te împiedică să manifesti apreciere, față de oricine și față de orice. Nu complica lucrurile inutil.
Stabilește limite și fii consecvent cu disciplina
Poate nu tu ai inventat conceptul de „regulile casei”, însă cu siguranță îl folosești pentru a-ți face articolele să pară documentate și structurate. Nu precizezi însă care sunt acele reguli. Însă insisti cu respectarea regulilor, și cu sistemul tău de „time-out” sau de „pierdere a privilegiilor”. Căci cuvântul „pedeapsa” nu dă bine pe site-ul tău de parenting.
Hai să îți spun un
secret. Regulile casei sunt cele pe care le respecți tu în primul rând. Dacă
îți lași hainele aruncate prin cameră, printre încărcătoare de telefoane
mobile, ca o mamă ocupată din cale-afară ce ești tu, dacă îți bei dimineața
cafeaua din picioare ca la birtul de la colțul blocului, și dacă vorbești cu
prietena ta cea mai bună la telefon sau pe mesaje, în timp ce mănânci, sau mai
rău, în timp ce copilul tău îți povestește ceva, atunci cam așa vor arăta și
regulile casei tale. Hai să nu ne mai dăm interesanți pe internet, și să facem,
fiecare atât cât poate, pași mici spre a deveni mai buni, și de a insufla
copiilor noștri norme comportamentale sănătoase, în loc de a crea „reguli ale
casei”.
Fă-ți timp pentru copilul tău
Cica să te trezești cu zece minute mai devreme, sau să lași vasele seara în chiuvetă, prioritizând timpul petrecut cu copilul. Breaking news: dacă vrei să te trezești dimineața cu 10 minute mai devreme, trebuie să te culci seara cu aceleași 10 minute mai devreme. Nevoia de somn nu ține cont de articolul tău revoluționar de parenting. Iar vasele murdare ce sunt lăsate în voia sorții seara, vor necesita timp a doua zi. Deci nu se câștigă nici un timp aici, doar se realocă.
Nu ar fi mai bine de exemplu să petreci timp cu copilul tău în loc să scrii al 30-lea mesaj de mare importanță pe grupurile de mămici? Sau să îl implici pe cel mic în activitățile de la bucătărie, tu făcându-ți treburile pe care oricum nu ți le va face nimeni altcineva în locul tău, iar copilul având oportunitatea de a-ți povesti ceva, de a-și căuta de joacă printre picioarele tale, și de ce nu, de a te ajuta, atât cât poate?
Nu toți părinții lumii
trebuie să oprească planeta pentru a decupa floricele din hârtie creponată,
sau pentru a construi roboți din piese lego. Dacă este timp și pentru așa ceva,
cu atât mai bine. Însă dacă nu este timp suplimentar, poți folosi timpul pe
care îl ai, așa cum îl ai.
Faceți din comunicare o prioritate
Serios? Eu aș spune mai degrabă să faci din comunicare... practic... comunicare. Emiterea de sunete, cuvinte și onomatopee nu înseamnă comunicare. Așa cum nici trasarea de direcții întepenite în niște credințe personale expirate nu înseamnă comunicare.
Comunicarea presupune existența a doua părți, ambele active. Comunicarea presupune și modularea mesajului astfel încât să fie ușor decodificat de receptor. Și comunicarea presupune și ascultare activă, nu numai partea cu „vorbitul”. Prioritizarea comunicării, așa cum o numești tu, implică de-prioritizarea a altceva. Nu poți prioritiza ceva în absența unui altceva. Doar că aici nu mai aduci clarificări suplimentare.
Așa că mai lasă părinții
în pace cu prioritizarea. Ei sunt probabil deja angrenați într-o comunicare
reală cu copiii lor, cu sau fără sfaturile tale.
Arată că dragostea ta este necondiționată
Uite, eu vin și spun că dacă trebuie să demonstrezi că dragostea ta este necondiționată, atunci nu mai este vorba despre dragoste. Dragostea ori este, ori nu este. Comportamentul este doar o consecință a ceea ce simți. De exemplu, nu-ți poți iubi soția necondiționat, și în același timp să îi ceri să facă mâncare, curățenie și să se ocupe de copii, în timp ce tu urmărești marele meci din campionat, ținând de urât unei beri mai răsuflate ca tine. Ca idee.
Ar mai
fi multe de scris. Mă opresc încă aici, convins că fiecare părinte își crește
copilul sau copiii așa cum știe mai bine. Și cu siguranță mult mai bine decât
ar putea-o face orice sfat superficial de pe internet împreună cu mămica
bloggeriță din spatele sfatului.