Treceți la conținutul principal

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

 

Când acasă nu mai e acasă

Ce bine e acasă!

Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu.

Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă.

Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri.

Ce înseamnă “acasă”?

Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei.

Pe de altă parte, viața de părinte m-a învățat că acasă e locul în care îți crești, la rândul tău, copiii. Un acasă care nu mai e acasă, așa cum știai tu.

Doar bunicii copiilor noștri au mai rămas cu adevărat "acasă". Desigur, dacă stau să mă gândesc bine, poate nici pentru ei acest "acasă" nu este ceea ce amintirile lor de pe vremea când erau copii numesc "acasă".

Bine și dor

Unde e mai bine? În țară sau în afara?

E bine aici "în afara". Și dacă ar fi să o iau iar de la capăt, tot "afara" m-ar împinge soarta, mânată de așteptările mele, de personalitatea mea, de felul de a fi al meu, și de dorința ca ai mei copii să aibă un start în viață puțin mai previzibil, mai așezat.

"În țară" nu știu cum mai e de mult. În mintea mea nu au rămas decât himere și crâmpeie de amintiri. O plimbare pe malul râului, un pescuit la plută pe o baltă oarecare, o plimbare prin pădure în căutare de ghebe, un miros fin de gogoși făcute în casă, ceaiul cu biscuiți și dulceața de cireșe amare. Sau poate așa arată dorul?

Sunt pe deplin conștient că în țară oamenii nu își împart programul zilnic între pescuit gogoși, și plimbat dulcețuri. Și cel mai probabil se întreabă și ei, așa cum fac și eu, întrebări care vin de nicăieri și se îndreaptă pentru a se pierde fără sens, tot către nicăieri. Ei în țară, noi "în afara", dar și unii și ceilalți "acasă".

În loc de concluzie

Vă las cu o frântură din versurile lui G. Cosbuc:

  Şi-ajuns în ţară, eu te rog,

  Fă-mi cel din urmă bine:

  Pământul ţării să-l săruţi

  Şi pentru mine!


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.


Postări populare de pe acest blog

Copiii nu se educa pe internet. Nu te mai lăsa mințit!

  Ești mămică și scrii un blog. De parenting, desigur. Și undeva, în alt colț al lumii, există o altă mamă, care citește ceea ce scrii tu. Sau de ce nu, un tatic. Tu scrii ceea ce știi că se citește, faci optimizări de căutare (SEO), faci analiză de cuvinte cheie, inserezi etichete și meta-descrieri, optimizezi site-ul pentru o indexare mai rapidă, și îți promovezi conținutul pe orice platformă media. Pentru notorietate, faimă, sau pentru bani.  Însă de partea cealaltă a internetului, cealaltă mamă, care citește ce scrii tu, nu știe nimic de indexare și de page rank. Și nici nu o interesează. Pe ea o interesează să afle informații relevante care să-i facă viața de mamă mai ușoară. Sau poate caută doar relatări sincere cu care poate rezona, în efortul de a-și valida că nu e singură, că nu e insuficientă, și că va fi bine. Însă tu, fără scrupule și fără repere morale, îi dai înainte cu ghidul tău pentru o „educație parentală eficientă”: Crește stima de sine a copilului Știi măca...

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul...

Nu fi un părinte prost! Violenta în educație: O tradiție de familie?

  Când ești prost sau frustrat, te iei de cei mai mici decât tine. Frustrarea nu te face prost. Însă de multe ori când ești prost, sunt șanse mari să fii și frustrat, din diverse motive pe care nu le înțelegi cu mintea ta de prost. Doar simți că ești frustrat, fără a simți cumva că ești și prost. Valabil cu precădere când ești un părinte „prost”, iar copilul tău devine „cei mai mici ca tine”. De dragul folosirii unui limbaj civilizat, vom utiliza noțiunea de „abuziv” în locul celei de „prost”. E și oarecum mai potrivit, întrucât „abuziv” cuprinde cumva și incapacitatea părintelui de a raționa conștient, cât și acțiunea nesăbuită asupra copilului. Căci nu poate exista un abuzator fără un abuzat. Credeam cândva că, cuvintele „copii” și „violenta” nu pot fi asociate în cadrul aceleiași fraze, cu atât mai puțin în cadrul aceleiași existente cât se poate de reale. 1. Numărul de familii care folosesc violența - date statistice Violenta în educația copiilor afectează un număr mare de fami...