„Pe vremea mea”, părinții comunicau atât unii cu ceilalți cât și cu cei ce au fost la rândul lor părinți cu mult înaintea noastră, deveniți bunici acum. Cereau și ofereau sfaturi, se consolau reciproc atunci când „parenting-ul” părea că dă greș, sau se felicitau sincer atunci când parenting-ul părea să funcționeze, în ciuda faptului că noțiunea de parenting încă nu era la modă. Și mai presus de orice, își ascultau instinctele. Aproape nimeni nu avea nevoie de cursuri de parenting. Iar cei ce aveau nevoie, părinții deveniți părinți din greșeală sau din inconștiență, părinții pe care îi vedem destul de des la televizor alături de cuvântul „abuz”, din ce am observat, nu de cursuri de parenting au nevoie, ci de medicație, de măsuri coercitive sau de arest instituționalizat. Poate și de sterilizare chimică, însă intru aici pe un teritoriu destul de instabil și interpretabil, ce ține de drepturile fundamentale ale omului. Deși cel ce-și abuzează copilul nu știu dacă mai poate fi catalogat ca
Jucării de plus, mașinuțe, Lego, Playmobil, puzzle-uri, jocuri educative, cărți de joc, creioane, carioci, acuarele, hârtii, cartoane, materiale diverse, amintiri, pietre, scoici, pokémoni, figurine de plastic, bucăți de figurine de plastic, și nenumărate alte obiecte care se încăpățânează să aglomereze în permanență camerele copiilor. De cele mai multe ori, jucăriile, în incapacitatea lor de a încăpea într-un spațiu restrâns, se revarsa în afară, mai întâi pe hol, prin baie, și apoi coboară ușor în jos către living și bucătărie.🙈
Crăciunul, perioada sfântă de cumpărături
Și ca și cum asta nu ar fi suficient, se apropie și sărbătorile de iarnă, perioada magică din an în care, sub pretextul nașterii Domnului nostru Isus Hristos, mai adaugi o cantitate considerabilă de jucării. De la Moșu’, de la bunici, de la nași, de la școală, de la prieteni.
Moș Nicolae dă semnale timpurii
Înțelepciunea populară a aranjat sărbătorile de iarnă astfel încât să-ți dea un avertisment timpuriu, pentru a lua măsuri din timp. Îl ai la începutul lunii decembrie pe Moș Nicolae, care, înainte să te arunci cu capul înainte în nebunia cumpărăturilor de Crăciun, îți aruncă și el câteva cadouri pe jos, prin papuci și prin șosete. Nu cum crede lumea, că Nicolae e un moș bun care aduce el așa daruri la copii, că așa simte el că e bine, și că are și buget nelimitat. Nu. El vine cu cadouri doar ca să te atenționeze referitor la dezordinea ce va urma de Crăciun, când bugetele vor fi mult supra-dimensionate.
De ce credeai că Moș Nicolae pune cadourile pe jos, în hol, acolo unde deja sunt 30 de perechi de papuci (de mers la școală, de mers prin casă, de mers la fotbal, de mers la hiking, papuci care au rămas mici însă îți place culoarea, papuci pe care i-ai cumpărat prea mari, însă la fel, îți place culoarea? De ce le pune el pe jos, exact în zona de trafic intens către școală și către serviciu? Exact, să te împiedici și să promiți măcar anul acesta că nu mai procedezi ca anul trecut. 😶
Ce înseamnă totuși prea multe jucării?
Două, zece, o sută? Și piesele de puzzle sunt jucării în sine, sau se numără fracțional? Prea mult înseamnă ceea ce copiii nu pot gestiona singuri, sau ceea ce tu ca părinte nu poți gestiona corespunzător fără a sacrifica nejustificat timpul care ar putea fi petrecut în alte moduri. Dacă copilul tău nu poate să-și facă ordine întrucât e depășit de situație, sau în condițiile în care îți petreci zilnic câte o oră strângând după el, atunci putem vorbi de „prea mult”. Desigur, există și opțiunea de a ascunde tot dezastrul într-un dulap, sau de a lăsa dezordine în casă. Aici nu mai e vorba de prea mult, ci de prea inconștient.
De ce au copiii atâtea jucării?
Nu aș vrea să trag concluzii în numele nimănui. Însă pot să-ți propun un joc, dacă tot vorbim de copii. Încearcă o săptămână să petreci cât mai mult timp cu copilul. Ia-l pe lângă tine, gătiți împreună, împăturiti hăinuțe împreună, stați de vorbă, faceți curat în casă, uitați-vă la un film de familie, ieșiți la o plimbare, mergeți cu bicicleta, faceți sport, ieșiți la cumpărături, desenați împreună, cântați. Și observa la sfârșitul săptămânii de câte jucării a avut nevoie cel mic. Concluzia cred că e evidentă.
Știu, nu ai timp. Nici eu nu am. Nimeni nu are. Avem cu toții timpul pe care îl avem. Însă într-adevăr nu avem timp și de copii, și de serviciu, și de casă, și de cuplu, și de celelalte activități care ne deconectează. Probabil e vorba despre asumare și despre alegeri. Ușor nu este. Însă soluția nu este nici să le cumperi încă o jucărie pentru că ai mai stat la serviciu peste program la o cafea cu prietenii/prietenete tale, sau că ai plecat la cumpărături și ai uitat să te mai întorci, sau că vrei să vorbești în liniște la telefon, sau să urmărești tu filmul tău preferat, sau să navighezi în neștire pe rețele de socializare.
Să ne asumăm să fim noi adulții, să nu ajungem în situația în care să trebuiască să ne cumparam și noi câte o jucărie de fiecare dată când nu avem timp pentru noi. La adulți jucăriile tind să fie ori mai scumpe, ori mai adictive, ori amândouă.
„One in, one out”. Adică pentru fiecare jucărie nouă, una veche trebuie să plece. Poți să-l încurajezi pe cel mic să ofere jucăriile altor copii, sau la vreo instituție (aici avem Crucea Roșie), care recondiționează și vinde la preț redus jucăriile, în scop caritabil.
Nicio curățenie fără sac menajer. Sacul menajer, fiind gol, are capacitatea aceea magică de a solicita tacit să fie umplut. Ca orice alt spațiu gol din casă. Câți dintre voi aveți în mobilă din casă un sertar sau un raft care este complet gol?! Niciunul, spațiile goale strigă să fie umplute. Același efect il are și sacul menajer. Fără să vrei, începi să-l utilizezi.
Încurajează-l pe cel mic să arunce lucrurile care nu-i mai trebuie. Și explică-i că dacă păstrează numai ce îi este cu adevărat drag, îi va fi mai ușor să-și facă curat în cameră. Și lasă-i sacul, în mod sugestiv, în mijlocul camerei. În scurt timp vei observa că va arunca și jucării pe care le-ai cumpărat astăzi.
Lasă-l să le arunce, mai importantă este lecția decât valoarea oricărei jucării.
Acestea sunt modalitățile mele. Și funcționează, în cea mai mare parte a timpului. De Crăciun nu mai funcționează. Încă mă gândesc la strategii. Ori să nu mai fac bradul de Crăciun să nu-i mai atrag atenția lu’ Moșu’, ori să îi îmbrac pe copii în ajun în haine de adulți, să-l fac pe Moșu să creadă că aici locuiesc numai bătrâni fără pretenții. Ori să-i las lu’ Moșu’ sub brad, pe lângă paharul de lapte și biscuiții pentru reni, un sac menajer.
Tu cum procedezi cu jucăriile? Și câte jucării crezi că sunt suficiente?
Te-ar putea interesa si:
7 criterii pentru a alege animalul de companie pentru copilul tau
10 modalitati de a-i face pe cei mici sa te asculte
Copii politicosi in 7 pasi simpli
Cum ii inveti pe copii ca aiba rabdare? 7 strategii verificate
Cate activitati sunt prea multe pentru copii?
Lasati copiii la televizor! 7 avantaje dovedite ale privitului la televizor
Bugetarea și gestionarea banilor în familie cu ajutorul fizicii cuantice
Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.