Cariera profesională de părinte full time
Viața de părinte începe atunci când ai mai mult de un copil. Când ai doar unul, ești cumva în perioada de probă. Mai înveți, mai întrebi un coleg, mai rămâi în urmă, mai recuperezi în weekend. Te mai plângi un pic că e greu, că totul e nou, că nu te învață nimeni, că totul este imprevizibil. Însă ai o oarecare flexibilitate. El, copilul, este unul singur, voi, părinții, sunteți doi.
Povestea se schimbă când apare al doilea copil. Părinții nu devin deodată patru. E egalitate. Acum doar în mod excepțional rămâne unul dintre parteneri cu cei doi copii, pentru ca celălalt să meargă la un meci cu „băieții”, sau de cealaltă parte, să meargă ea la coafor sau o cafea cu „fetele”. Și excepțiile devin din ce în ce mai rare.
Când ai trei copii, părinții sunt în mod clar depășiți numeric. Ei sunt trei, voi tot doi rămâneți. Am văzut cazuri când și un singur copil îi depășea pe părinți, deși nu numeric. Ei erau doi, mai aveau și câte o bunică sau bunic prin preajmă, iar copilul reușea să le stoarcă fiecare picătură de forță vitală colectivă sau individuală. Probabil e cum se spune în popor: Dumnezeu îi dă fiecăruia cât poate duce.
Activitățile extra-școlare
„Pe timpul nostru”, activitățile extra-școlare, oarecum standardizate la nivel național, erau temele, curățenia în casă, și să nu facem pozne afară la joacă. Acum vremurile s-au schimbat. Si locurile în care ne-am dus copiii aparent pentru un viitor mai bun, depășesc sfera „naționalului” pentru mulți dintre noi.
Îl dai pe cel mic la un sport, o dată pe săptămână. Că îi prinde bine un pic de activitate fizică, că mai socializează și el, și că ai observat o anumită înclinație a acestuia către tenis, fotbal sau orice din sfera #faraecrane.
Dar sportul fără artă e moartea minții, zici tu. Emisfera dreaptă a creierului își cere și ea drepturile, și cere să deseneze, să cânte, să creeze, să inventeze, să picteze, să danseze, și câte și mai câte. Când ai un copil, faptul că emisfera stângă a creierului sau are anumite pretenții, nu deranjează emisfera ta stângă de părinte, aia rațională. Zici ok, de ce nu?! Luni îl duce tati la fotbal, iar joi îl duce mami la lecții de pian.
Ce faci când ai câte două activități pe zi, nu neapărat aceleași pentru toți copiii? Că unul vrea înot, altul vrea pictură, altul vrea gimnastică. Matematica elementară îți spune că trei copii având fiecare câte două activități pe săptămână rezultă în șase activități. Nu
neapărat în același timp sau în același loc.
„Nu-i mai da la activități! Nu-i mai da la activități!”
Așa se aude din culise de fiecare dată când aduci în discuție subiectul activităților extra-școlare. Să nu îi mai dai la activități, că înainte au trăit copiii și fără activități. Când vorbești de cartofi, soluția face sens. Nu ai timp să îi duci la subsol, nu-i nimic, îi lași în balcon, sau pe terasă. Te ocupi mai târziu de ei. Sau poate îi consumi între timp. Însă când e vorba de copii, situația se complică.
Copiii au activități. Acum nu mai stau pe-afara cu cheia la gât. Și cei care mai sunt lăsați pe afară în grija vecinilor, a rudelor, a sorții în general, au părinții chemați de către protecția copilului pe motiv de decadere din drepturile părintești. Nu ai făcut tu legea, tu doar suporti consecințele. Degeaba le explici tu cum era pe vremea ta, cu cheia, cu gâtul, cu descurcatul.
Parcă instinctiv cumva, nu vrei ca, copilul tau să fie singurul care nu merge la nici o activitate. El are nevoie de un altfel de socializare, de exprimare a preferințelor și înclinațiilor sale. Iar tu, la rândul tău, ai nevoie de socializare cu părinții care își transportă neostenit copiii lor la aceleași activități. Izolarea socială nu face bine nimănui.
Și nu e vorba neapărat despre socializare, mai e ceva, mult mai profund. Și anume fericirea din ochii copiilor când aceștia din urmă se simt valoroși și apreciați, când se simt văzuți de către cele mai importante persoane din lume, părinții lor. Și șansa oferită copiilor de a-și urmări visele. Îmi aduc aminte când l-am întrebat pe fiul meu cel mare ce ar alege între înot și pictură, spunându-i că nu cred că pot să îmi mai fac timp de amândouă. Mi-a răspuns fără ezitare: "Pictura e viața mea". Eu nu cred că aș putea la vârsta mea să identific un hobby despre care să fiu atât de convins că este „viața mea”. Poate ar trebui să fim mai atenți și să ascultăm mai des.
Cum să procedezi?
Urmează pașii de mai jos, și nu ai cum să dai greș:
1. Continuă să faci ceea ce faci, dacă te țin balamalele. Copilul este al tău, și tu în calitatea ta de părinte, decizi în numele lui și pentru binele lui. Nimeni altcineva nu o poate face pentru tine.
2. Ascultă-ți copilul; acesta îți va transmite fără îndoială, poate nu mereu utilizând limbajul verbal, care sunt pasiunile lui; Ascultă-l, nu e suficient doar să îl auzi.
3. Fii flexibil; pasiunile copiilor se pot schimba radical, de mai multe
ori. Nu îi reproșa că ai plătit deja abonamentul pentru un an întreg. Fii sincer(a), tu decât ori ai plătit pentru un abonament la sală pe trei, șase sau mai multe luni, pentru că în sfârșit să constați că te-ai dus la sală doar în ziua când ți-ai făcut abonamentul.
4. Fii atent la nuanțe; un copil poate fi tentat să renunțe la o activitate, nu că nu îi place, ci că nu este obișnuit să fie consecvent. Dacă nu îi place, asta-i viața. Dacă nu îi place să fie consecvent, poate ar mai trebui să-l pui să-și facă patul dimineața, din când în când, și anume zilnic.
5. În măsura în care se poate, înscrie-te și tu la aceleași activități, în același timp; la pictură de exemplu pot merge atât copiii cât și părinții;
6. Caută-ți o activitate care a fost și pentru tine cândva „viața ta”, fie că e vorba de mers la sală, de alergat, de citit. Ceva care să te țină ocupat(a) în mod plăcut și constructiv cât timp piticul tău este la „activități”.
7. Nu în ultimul rând, mai taci o dată din gură 😊 Cum spunea odată un mai mult sau mai puțin sfânt Părinte: "viața ta nu e o tarabă în piață, să-ți stie toată lumea problemele".
Atât pentru moment. Trebuie să plec să-mi iau copiii de la școală, pentru că mai apoi să îi duc pe doi dintre ei la înot. Soția mea îl duce pe al treilea la pictură. Sperăm să ne sincronizăm cumva seara, ca de obicei, să luăm cină împreună.
Asta în timp ce se aude slab, ca o șoaptă, de undeva din depărtare: „Nu-i mai da la activități!” 😊
Te-ar putea interesa si:
7 criterii pentru a alege animalul de companie pentru copilul tau
10 modalitati de a-i face pe cei mici sa te asculte
Copii politicosi in 7 pasi simpli
Cum ii inveti pe copii ca aiba rabdare? 7 strategii verificate
De cate jucarii au nevoie copiii?
Lasati copiii la televizor! 7 avantaje dovedite ale privitului la televizor
Bugetarea și gestionarea banilor în familie cu ajutorul fizicii cuantice
Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.