Treceți la conținutul principal

10 modalități imbatabile de a-i face pe copii să te asculte

 

modalități de a-i face pe cei mici să te asculte

Ai uneori impresia că vorbele tale se izbesc de urechile celui mic, pentru a ricoșa instantaneu undeva în neant? Se mai întâmplă și pe la noi 😊. Poate am probleme de sintaxă, de morfologie, poate chiar și de pronunție. Ceva se întâmplă, caci cateodata, de oricate ori as repeta o instructiune simpla, de genul „du-ti sosetele la spalat”, cumva mesajul nu este perceput. O fi de la poluare?

Sunetul nu mai reușește să străbată spațiul, așa cum o făcea odată. Sau poate copiii aceștia din generația X, Y sau ce literă mai e la modă, se nasc cu urechi mai mici, sau cu scarita și nicovala activate preferențial. 🙊

Mi-am dat seama că ei funcționează cumva diferit față de noi adulții. De cele mai multe ori mintea lor e cu totul în altă parte, rulând scenarii după scenarii, povești și întâmplări în care sosetele murdare pur și simplu nu au primit un rol. Sau își imaginează un drum anevoios către camera de „laundry”, cu scări de coborât, și aceleași scări de urcat înapoi, cu lumini de aprins, și mai grav – cu lumini de stins în urma lor, cu identificat coșul de rufe corespunzător și așa mai departe. O adevărată aventură pentru care ei se pare că nu au fost pregătiți. Sau pur și simplu se lovesc devreme cu nedreptățile vieții, considerând că numai ei trebuie să-și duca sosetele la spălat, și că ceilalți, cumva, au mereu sosetele curate, fără să le spele. 

Nu am reușit să-mi dau seama cu adevărat niciodată. Însă având trei copii, am acumulat destulă experiență astfel încât să știu cum să-i fac să mă asculte, nu doar să mă audă ca pe un zgomot de fundal.

Contactul vizual

E o magie nescrisă. Însă nu vorbesc aici de contactul vizual, tu de la 1,70 metri, și el de la 1,20 metri. Cei 50 de centimetri distanță pe verticală, plus alți 50 de centimetri distanță între voi doi pe orizontală – că doar nu sunteți lipiți unul de celălalt, rezultă într-o distanță între ochii voștri pe diagonală de aproximativ 70 de centimetri (dacă nu mă credeți pe cuvânt, întrebați-l pe Pitagora, cu catetele și ipotenuza lui cu tot). Și asta e mult, adică suficient de mult încât să nu permită mesajului să se transmită corespunzător.

Crede-mă pe cuvânt, când te cobori la nivelul copilului și îl privești în ochi, li se deblochează urechile, și receptionează mesajul în integralitatea lui. Așa își dau seama că vorbești serios. Îți dai seama că vor să-și închidă urechile, evitându-ți privirea, ca și cum ochii lor sunt conectați ireversibil de urechi. Biologic nu înțeleg cum, o fi trompa lui Eustachio având un canal secret către ochi, nu știu, însă știu că funcționează.

Câte un lucru, pe rând

Creierul copiilor este ca un burete, dar și ei au o limită în a absorbi informațiile. Mesajul tău trebuie să fie simplu și la subiect. Nu începe să îți insiri povestea vieții tale, spune-le clar care sunt așteptările tale.

Vorbește în șoaptă

Cu toții avem uneori tendința să acoperim vocile cristaline ale copiilor cu vocile noastre, mai puțin cristaline, însă cu o tonalitate mai impresionantă. Nu merge așa, întrucât riscăm să transformăm comunicarea într-un concurs de canto scăpat de sub control. Coboară-ți tonalitatea vocii astfel încât copiii să fie nevoiți să facă liniște pentru a te auzi. Și păstrează-ți calmul. Chiar dacă copiii nu sunt încă familiarizați cu sintagma „liniștea dinaintea furtunii”, cumva instinctiv, ei știu că atunci când se vorbește în șoaptă, ceea ce urmează nu prea este în avantajul lor 😊

 Folosește-te de numele lor

Nu vorbiți la modul general „copii, v-am spus de 1.000 de ori să faceți curat la voi în cameră”, întrucât orice copil va crede că e vorba de celălalt copil, sau de ceilalți copii. Spune-le pe nume, pe rând, dacă ai mai mulți copii. Când le spui pe nume, își dau seama că este vorba despre ei.

Explică-le de ce

Copiii sunt creaturi curioase. Însă în aceeași măsură sunt ființe raționale, care nu vor executa sarcini doar pentru că le-ai trasat tu. Poate pentru tine face sens ceea ce le ceri, însă asta nu înseamnă că face sens și pentru ei. Explică-le de ce trebuie să facă ceea ce la ceri, și care sunt consecințele în caz că refuză să facă acel lucru. Copiii mei știu că dacă nu își fac curat în camerele lor, nu fac nici eu. Fac curățenia în toată casa, cu excepția camerelor lor. Și le spun că eu nu intru în așa dezordine. Să vezi atunci cum se apucă să strângă, așa cum știu ei, să fie frumos ca la mama și la tata 😊

Oferă-le libertatea de a alege

Nu mă refer aici la a alege între a-și strânge farfuria de pe masă și a se uita la televizor. Alegere înseamnă: ori își așezi cărțile în camera ta, ori îți faci ordine în hăinuțe. Și mai oferă-le și puțină flexibilitate. Spune-le ce trebuie să facă în ziua respectivă, amintește-le din când în când, însă lasă-i pe ei să-și organizeze timpul. Ai încredere în ei.

Formulează așteptări clare

Nici o casă, nici o familie și nici o relație nu funcționează în lipsa regulilor. Așa cum, pe de altă parte, nu funcționează nici într-un mediu sufocat de reguli și așteptări. Câteva reguli trebuie să existe, iar acestea trebuie să fie clare și ne-negociabile. Să tragi apa la WC după ce faci pisu (eventual pe colac, că na, sunt și doi băieți prin casă ), nu e o opțiune. Odată ce se familiarizează cu regulile casei, crește probabilitatea de a se conforma. Dar trebuie să fii consecvent(a). Dacă azi le ceri să-și strângă farfuria după ce au mâncat, iar mâine zici lasă-i mai, că sunt mici, încă nu se pricep”, vei ajunge să constați că sunt mici și la 18 ani.

Fii un exemplu pentru ei

Ei, aici sunt ceva probleme. Știm că, copiii fac ce vad ca facem noi, nu neaparat ce le spunem noi să faca. Dacă ei vin de la scoala entuziasmați povestind vrute și nevrute, iar tu spui „da, da”, în timp ce verifici ultimele noutați de importanță vitală de la rețelele de socializare, nu te aștepta ca ei să fie prezenți atunci când tu le ceri ceva. Schimbarea începe cu tine, oricât de cliseu poate asta să sune.

Povestea de seara

Sunt nenumărate studii care explică în detaliu importanța poveștii de seara. Noi încă le citim copiilor, chiar și la vârsta de 8 ani (cateodata ni se alătura și cel de 12 ani, ca îi place cum citim, asa cum le-am citit încă de cand erau în burtica lu’ mami. Că se dezvoltă creierul, că
abilități lingvistice, că legături între neuroni, că apropierea dintre copii și părinți, că multe. Nu asta e important, căci intenția nu e de a-i transforma în mici Einstein-i. Cititul îi învață să asculte. Să asculte cu atenție, să prindă din zbor înțelesuri printre rânduri, să învețe din aventurile unor personaje cum să comunice, cum să vorbească și cum să asculte.
 

Time off de la ecrane

Dacă lași televizoul aprins, șansele ca tu să reușești să transmiti ceva, orice, copiilor tind vertiginos spre zero. Televizorul, tabletă, telefonul mobil reprezintă cele mai mari distracții de la orice fel de comunicare. Dacă vrei să transmiți ceva copiilor, asigură-te mai întâi că nu e niciun gadget activ prin încăpere. Și dacă se uitau la ceva la televizor, după ce pui pauza, oferă-le și un minut să revină pe pământ omenesc, să iasă din transă, să clipească (ceea ce probabil nu au mai facut de cand a incepu episodul din cine stie ce desen animat), și să se reconecteze la partea pre-frontală a creierului, dacă a mai rămas ceva din ea.

Și nu uita, când toate cele de mai sus dau greș, poți mereu scoate asul din mânecă: „Pentru că așa am zis eu!” 😊 Nu recomand, însă uneori e nevoie și de cartea magică. Însă pentru a o folosi, trebuie să fii sigur(a) că tu ca părinte știi că ceea ce-i ceri copilului este spre binele lui și a familiei. Caci daca ii ceri sa faca ceva doar pentru a-l tine ocupat in timp ce tu vorbesti la telefon cu cea mai buna prietena a ta (care fie vorba intre noi, e cea mai buna orietena a ta doar cand vorbiti la telefon, beti cafea impreuna, sau mergeti la shopping), atunci mai bine te abtii.


Te-ar putea interesa si:

Copii politicosi in 7 pasi simpli

Cum ii inveti pe copii ca aiba rabdare? 7 strategii verificate

De cate jucarii au nevoie copiii?

Cate activitati sunt prea multe pentru copii?

Lasati copiii la televizor! 7 avantaje dovedite ale privitului la televizor

Bugetarea și gestionarea banilor în familie cu ajutorul fizicii cuantice


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Copilul tău ințelege ce citește? Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți

Au fost publicate rezultatele PISA. Ce face? Nu contează. Important e că e un procedeu standard de testare a cunoștințelor copiilor în vârstă de 15 ani din țările OCDE. OCD ce? Iar nu contează. Testele PISA verifică capacitatea de înțelegere a informațiilor și capacitatea copiilor de a rezolva probleme similare cu cele din viața reală. Și iar suntem aproape pe ultimul loc din Europa. După noi mai e doar Bulgaria, însă bulgarii au măcar all-inclusive, deci copiii au un viitor strălucit în HoReCa. Și nici asta nu e așa important, că nu e olimpiadă să concurăm unii cu alții. Alte câteva lucruri sunt relevante. Rezultat dezastruos, dar nu surprinzător 42% dintre copii nu înțeleg ce citesc, conform raportului. 42% dintre copii citesc, dacă mai citesc, dar nu pricep ce citesc. Mai oameni buni, 42% înseamnă aproape jumătate dintre ei. Ei știu să citească, însă nu pricep nimic. Luați exemplul recent: Hamas a atacat Israel. Israel atacă Fâșia Gaza. Știe cineva ce e Israel? Știe cineva că Israel

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul