Ai uneori impresia că vorbele tale se izbesc de urechile celui mic, pentru a ricoșa instantaneu undeva în neant? Se mai întâmplă și pe la noi 😊. Poate am probleme de sintaxă, de morfologie, poate chiar și de pronunție. Ceva se întâmplă, caci cateodata, de oricate ori as repeta o instructiune simpla, de genul „du-ti sosetele la spalat”, cumva mesajul nu este perceput. O fi de la poluare?
Sunetul nu mai reușește să străbată spațiul, așa cum o făcea odată. Sau poate copiii aceștia din generația X, Y sau ce literă mai e la modă, se nasc cu urechi mai mici, sau cu scarita și nicovala activate preferențial. 🙊
Mi-am dat seama că ei funcționează cumva diferit față de noi adulții. De cele mai multe ori mintea lor e cu totul în altă parte, rulând scenarii după scenarii, povești și întâmplări în care sosetele murdare pur și simplu nu au primit un rol. Sau își imaginează un drum anevoios către camera de „laundry”, cu scări de coborât, și aceleași scări de urcat înapoi, cu lumini de aprins, și mai grav – cu lumini de stins în urma lor, cu identificat coșul de rufe corespunzător și așa mai departe. O adevărată aventură pentru care ei se pare că nu au fost pregătiți. Sau pur și simplu se lovesc devreme cu nedreptățile vieții, considerând că numai ei trebuie să-și duca sosetele la spălat, și că ceilalți, cumva, au mereu sosetele curate, fără să le spele.
Nu am reușit să-mi dau seama cu adevărat niciodată. Însă având trei copii, am acumulat destulă experiență astfel încât să știu cum să-i fac să mă asculte, nu doar să mă audă ca pe un zgomot de fundal.
Contactul vizual
E o magie nescrisă. Însă nu vorbesc aici de contactul vizual, tu de la 1,70 metri, și el de la 1,20 metri. Cei 50 de centimetri distanță pe verticală, plus alți 50 de centimetri distanță între voi doi pe orizontală – că doar nu sunteți lipiți unul de celălalt, rezultă într-o distanță între ochii voștri pe diagonală de aproximativ 70 de centimetri (dacă nu mă credeți pe cuvânt, întrebați-l pe Pitagora, cu catetele și ipotenuza lui cu tot). Și asta e mult, adică suficient de mult încât să nu permită mesajului să se transmită corespunzător.
Crede-mă pe cuvânt, când te cobori la nivelul copilului și îl privești în ochi, li se deblochează urechile, și receptionează mesajul în integralitatea lui. Așa își dau seama că vorbești serios. Îți dai seama că vor să-și închidă urechile, evitându-ți privirea, ca și cum ochii lor sunt conectați ireversibil de urechi. Biologic nu înțeleg cum, o fi trompa lui Eustachio având un canal secret către ochi, nu știu, însă știu că funcționează.
Câte un lucru, pe rând
Creierul copiilor este ca un burete, dar și ei au o limită în a absorbi informațiile. Mesajul tău trebuie să fie simplu și la subiect. Nu începe să îți insiri povestea vieții tale, spune-le clar care sunt așteptările tale.
Vorbește în șoaptă
Cu toții avem uneori tendința să acoperim vocile cristaline ale copiilor cu vocile noastre, mai puțin cristaline, însă cu o tonalitate mai impresionantă. Nu merge așa, întrucât riscăm să transformăm comunicarea într-un concurs de canto scăpat de sub control. Coboară-ți tonalitatea vocii astfel încât copiii să fie nevoiți să facă liniște pentru a te auzi. Și păstrează-ți calmul. Chiar dacă copiii nu sunt încă familiarizați cu sintagma „liniștea dinaintea furtunii”, cumva instinctiv, ei știu că atunci când se vorbește în șoaptă, ceea ce urmează nu prea este în avantajul lor 😊
Nu vorbiți la modul general „copii, v-am spus de 1.000 de ori să faceți curat la voi în cameră”, întrucât orice copil va crede că e vorba de celălalt copil, sau de ceilalți copii. Spune-le pe nume, pe rând, dacă ai mai mulți copii. Când le spui pe nume, își dau seama că este vorba despre ei.
Explică-le de ce
Copiii sunt creaturi curioase. Însă în aceeași măsură sunt ființe raționale, care nu vor executa sarcini doar pentru că le-ai trasat tu. Poate pentru tine face sens ceea ce le ceri, însă asta nu înseamnă că face sens și pentru ei. Explică-le de ce trebuie să facă ceea ce la ceri, și care sunt consecințele în caz că refuză să facă acel lucru. Copiii mei știu că dacă nu își fac curat în camerele lor, nu fac nici eu. Fac curățenia în toată casa, cu excepția camerelor lor. Și le spun că eu nu intru în așa dezordine. Să vezi atunci cum se apucă să strângă, așa cum știu ei, să fie frumos ca la mama și la tata 😊
Oferă-le libertatea de a alege
Nu mă refer aici la a alege între a-și strânge farfuria de pe masă și a se uita la televizor. Alegere înseamnă: ori își așezi cărțile în camera ta, ori îți faci ordine în hăinuțe. Și mai oferă-le și puțină flexibilitate. Spune-le ce trebuie să facă în ziua respectivă, amintește-le din când în când, însă lasă-i pe ei să-și organizeze timpul. Ai încredere în ei.
Formulează așteptări clare
Nici o casă, nici o familie și nici o relație nu funcționează în lipsa regulilor. Așa cum, pe de altă parte, nu funcționează nici într-un mediu sufocat de reguli și așteptări. Câteva reguli trebuie să existe, iar acestea trebuie să fie clare și ne-negociabile. Să tragi apa la WC după ce faci pisu (eventual pe colac, că na, sunt și doi băieți prin casă ☹ ), nu e o opțiune. Odată ce se familiarizează cu regulile casei, crește probabilitatea de a se conforma. Dar trebuie să fii consecvent(a). Dacă azi le ceri să-și strângă farfuria după ce au mâncat, iar mâine zici „lasă-i mai, că sunt mici, încă nu se pricep”, vei ajunge să constați că sunt mici și la 18 ani.
Fii un exemplu pentru ei
Ei, aici sunt ceva probleme. Știm că, copiii fac ce vad ca facem noi, nu neaparat ce le spunem noi să faca. Dacă ei vin de la scoala entuziasmați povestind vrute și nevrute, iar tu spui „da, da”, în timp ce verifici ultimele noutați de importanță vitală de la rețelele de socializare, nu te aștepta ca ei să fie prezenți atunci când tu le ceri ceva. Schimbarea începe cu tine, oricât de cliseu poate asta să sune.
Povestea de seara
Sunt nenumărate studii care explică în detaliu importanța poveștii de seara. Noi încă le citim copiilor, chiar și la vârsta de 8 ani (cateodata ni se alătura și cel de 12 ani, ca îi place cum citim, asa cum le-am citit încă de cand erau în burtica lu’ mami. Că se dezvoltă creierul, că
abilități lingvistice, că legături între neuroni, că apropierea dintre copii și părinți, că multe. Nu asta e important, căci intenția nu e de a-i transforma în mici Einstein-i. Cititul îi învață să asculte. Să asculte cu atenție, să prindă din zbor înțelesuri printre rânduri, să învețe din aventurile unor personaje cum să comunice, cum să vorbească și cum să asculte.
Time off de la ecrane
Dacă lași televizoul aprins, șansele ca tu să reușești să transmiti ceva, orice, copiilor tind vertiginos spre zero. Televizorul, tabletă, telefonul mobil reprezintă cele mai mari distracții de la orice fel de comunicare. Dacă vrei să transmiți ceva copiilor, asigură-te mai întâi că nu e niciun gadget activ prin încăpere. Și dacă se uitau la ceva la televizor, după ce pui pauza, oferă-le și un minut să revină pe pământ omenesc, să iasă din transă, să clipească (ceea ce probabil nu au mai facut de cand a incepu episodul din cine stie ce desen animat), și să se reconecteze la partea pre-frontală a creierului, dacă a mai rămas ceva din ea.
Și nu uita, când toate cele de mai sus dau greș, poți mereu scoate asul din mânecă: „Pentru că așa am zis eu!” 😊 Nu recomand, însă uneori e nevoie și de cartea magică. Însă pentru a o folosi, trebuie să fii sigur(a) că tu ca părinte știi că ceea ce-i ceri copilului este spre binele lui și a familiei. Caci daca ii ceri sa faca ceva doar pentru a-l tine ocupat in timp ce tu vorbesti la telefon cu cea mai buna prietena a ta (care fie vorba intre noi, e cea mai buna orietena a ta doar cand vorbiti la telefon, beti cafea impreuna, sau mergeti la shopping), atunci mai bine te abtii.
Te-ar putea interesa si:
Copii politicosi in 7 pasi simpli
Cum ii inveti pe copii ca aiba rabdare? 7 strategii verificate
De cate jucarii au nevoie copiii?
Cate activitati sunt prea multe pentru copii?
Lasati copiii la televizor! 7 avantaje dovedite ale privitului la televizor
Bugetarea și gestionarea banilor în familie cu ajutorul fizicii cuantice
Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.