Treceți la conținutul principal

Nu ai nevoie de cursuri de parenting!

„Pe vremea mea”, părinții comunicau atât unii cu ceilalți cât și cu cei ce au fost la rândul lor părinți cu mult înaintea noastră, deveniți bunici acum. Cereau și ofereau sfaturi, se consolau reciproc atunci când „parenting-ul” părea că dă greș, sau se felicitau sincer atunci când parenting-ul părea să funcționeze, în ciuda faptului că noțiunea de parenting încă nu era la modă. Și mai presus de orice, își ascultau instinctele. Aproape nimeni nu avea nevoie de cursuri de parenting. Iar cei ce aveau nevoie, părinții deveniți părinți din greșeală sau din inconștiență, părinții pe care îi vedem destul de des la televizor alături de cuvântul „abuz”, din ce am observat, nu de cursuri de parenting au nevoie, ci de medicație, de măsuri coercitive sau de arest instituționalizat. Poate și de sterilizare chimică, însă intru aici pe un teritoriu destul de instabil și interpretabil, ce ține de drepturile fundamentale ale omului. Deși cel ce-și abuzează copilul nu știu dacă mai poate fi catalogat ca

Copiii te scot din sărite? - Copii politicoși în 7 pași simpli

Copii politicoși în 7 pași simpli

Politetea poate fi un lucru marginal, unii ar spune că e și de modă veche. Nu ne mai scoatem palaria în fața unei doamne, poate și datorită faptului că nu mai purtăm pălării, cei mai mulți dintre noi. Nu mai sărutăm mâinile doamnelor când facem cunoștință, poate de frica curentului feminist, sau de ce nu, de frica virușilor de la televizor care ne învață cum să ne spălăm pe mâini. Nu mai cedăm locul în mijloacele de transport celor mai în vârstă, deoarece mulți dintre noi nu mai mergem cu mijloacele de transport în comun, iar cei ce o fac se plâng de permanenta persoanelor în vârstă în acele mijloace de transport. Nu mai spunem “te rog” și “mulțumesc” celor dragi de lângă noi, ori din graba, ori din conveniența. Ori ca o masura de crestere a eficientei, intrucat e mult mai usor si dureaza mai putin sa spui “da-mi sarea”, decât sa-ti pieri timpul cu o intrebare lunga si complexa de genul “Îmi dai puțin sarea, te rog?”.

De fapt, politetea face o mare diferență. Atât pentru noi ca adulți, cât și pentru felul în care copiii noștri învață să devină adulți funcționali, și în care interacționează deja cu lumea lor mică. Politetea nu e obligatorie totuși, e o alegere. Se poate trăi și fără politete, și văd exemple în jurul meu din ce în ce mai multe din păcate. Așa cum se poate trăi și fără citit, și fără empatie, și fără inteligența emoțională, și fără respect pentru părinți.

Totuși, dacă îți dorești ceva mult pentru copiii tăi, am pentru tine 7 sfaturi care te vor ajuta cu siguranță să cultive politetea în portofoliul lui micuț de comportamente.

    1. 1. Fii un părinte politicos

    2. Așa cum am mai amintit și în alte articole, copiii copiază comportamentele observate la părinți. Dacă tu spui „te rog” și „mulțumesc”, și ei vor face la fel. E atât de simplu!

    3. 2. Învăța-l să asculte

    4. Politetea nu se manifestă numai prin cuvinte. Să fii atent la ceea ce spune celălalt e de asemenea o manifestare a politetii. Învată-l pe cel mic să aibă răbdare și să asculte ce are celălalt de spus. În aceeași măsură, ascultă și tu cu răbdare ce are de spus cel mic. De multe ori nu avem răbdare, suntem grăbiți, sau avem convingerea că le știm pe toate. Și nu mai ascultăm. Avem însă pretenții la cei mici să ne asculte cu sfintenie. Nu merge așa. Politetea nu e un drum cu sens unic.

    5. 3. Întrerupe conversația, însă manierat

    6. Uneori copiii sunt o explozie de entuziasm. Îi văd pe cei trei copiii ai mei, în special când vin de la școală, cum încep să vorbească toți odată, chiar înainte de a intra în casă, și chiar înainte să verifice dacă interlocutorul lor, adică eu, sunt sau nu prin preajma. Au multe de povestit, și nu își permit să piardă nici un minut. Îi întrerup atunci subtil, zicându-le simplu „bună ziua” 😊. Ei se opresc surprinși, și mă salută pe rând, sau toți odată. Odată ce le-am scurt-circuitat avalanșa lingvistică, le spun că atunci când se adresează cuiva, e civilizat să stabilească contactul vizual, și dacă întrerup vreo activitate, să spună ceva, orice, care să mimeze că le pasă. Ceva de genul: „scuze”, sau „ai timp”, sau orice altceva care să-mi dea de bănuit că observă diferența între un școlar care e acasă la orele 14:00, și un corporatist în home office, care mai are încă 3 ore de muncă, cel puțin. 😊

    7. 4. Manierele la masa

    8. Învată-l bunele maniere, constant și în permanență. Dacă i-ai spus o singură dată să nu-și bage mâinile în ciorbă (au ei motivele lor se pare), nu e suficient. Spune-i iar și iar, până învață. Explică-i și de ce nu e frumos. Și continuă la fel și când se aruncă la masă înfulecând ca și cum nu a mai mâncat de 5 zile, fără să îi aștepte și pe ceilalți. Și când mănâncă cu gura deschisă, sau mai rău, când râde cu mâncarea în gură. Și așa mai departe. Nu e vorba de reguli, nu e vorba de „asa da” și „asa nu”, ci este vorba despre a-l respecta pe celălalt de lângă tine. Și când sfaturile nu funcționează, recunosc că mai bag și eu mâna în ciorbă, și vorbesc tare cu mâncarea în gură, să-și observe comportamentul prin intermediul meu. 😊

    9. 5. Biletele cu „mulțumesc”

    10. În era tehnologiei, ceva scris de mână e un lucru rar, însă cu atât mai important și de efect. Încurajează-ți copilul să deseneze, să scrie biletele, prin care să își arate aprecierea, atât față de tine ca părinte, cât și față de frațiori sau surioare. Copiilor le place să deseneze, și le place să pregătească „ceva special” pentru mama sau pentru tata. Dă-le șansa să-și exprime emoțiile într-un mod plăcut și constructiv.

    11. Copii politicoși

    12. 6. Învată-l respectul față de cei mai în vârstă

    13. Învată-l să li se adreseze celor mai în vârstă cu respect, folosind „Domnul” sau „Doamna”. Învată-l că nu e frumos să le zică pe nume cu excepția cazurilor în care acele persoane își dau explicit acordul. Și în nici un caz, atunci când vorbește la persoana a 3-a, nu se cade să se refere la alte persoane cu apelativul „asta”.

    14. 7. Invata-l să împarta

    15. Explica-i cum împărțitul jucăriilor îi face fericiți pe ceilalți. Și învață-l să ceară politicos la rândul lui atunci când vrea să împrumute ceva de la ceilalți. Cu o mică remarca aici: învață-l că are și dreptul de a nu împărți. Poate e vorba de un lucru personal, de o jucărie preferată, de care este atât de atașat, încât nu vrea să o împartă. Și e ok să fie așa. Nici eu nu aș încuraja pe cineva să împartă periuța de dinți 😊

    16. Sper să te ajute, și sper ca omulețul tău să devină un adult responsabil.

Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul

Copiii nu se educa pe internet. Nu te mai lăsa mințit!

  Ești mămică și scrii un blog. De parenting, desigur. Și undeva, în alt colț al lumii, există o altă mamă, care citește ceea ce scrii tu. Sau de ce nu, un tatic. Tu scrii ceea ce știi că se citește, faci optimizări de căutare (SEO), faci analiză de cuvinte cheie, inserezi etichete și meta-descrieri, optimizezi site-ul pentru o indexare mai rapidă, și îți promovezi conținutul pe orice platformă media. Pentru notorietate, faimă, sau pentru bani.  Însă de partea cealaltă a internetului, cealaltă mamă, care citește ce scrii tu, nu știe nimic de indexare și de page rank. Și nici nu o interesează. Pe ea o interesează să afle informații relevante care să-i facă viața de mamă mai ușoară. Sau poate caută doar relatări sincere cu care poate rezona, în efortul de a-și valida că nu e singură, că nu e insuficientă, și că va fi bine. Însă tu, fără scrupule și fără repere morale, îi dai înainte cu ghidul tău pentru o „educație parentală eficientă”: Crește stima de sine a copilului Știi măcar ce înse