Treceți la conținutul principal

Nu ai nevoie de cursuri de parenting!

„Pe vremea mea”, părinții comunicau atât unii cu ceilalți cât și cu cei ce au fost la rândul lor părinți cu mult înaintea noastră, deveniți bunici acum. Cereau și ofereau sfaturi, se consolau reciproc atunci când „parenting-ul” părea că dă greș, sau se felicitau sincer atunci când parenting-ul părea să funcționeze, în ciuda faptului că noțiunea de parenting încă nu era la modă. Și mai presus de orice, își ascultau instinctele. Aproape nimeni nu avea nevoie de cursuri de parenting. Iar cei ce aveau nevoie, părinții deveniți părinți din greșeală sau din inconștiență, părinții pe care îi vedem destul de des la televizor alături de cuvântul „abuz”, din ce am observat, nu de cursuri de parenting au nevoie, ci de medicație, de măsuri coercitive sau de arest instituționalizat. Poate și de sterilizare chimică, însă intru aici pe un teritoriu destul de instabil și interpretabil, ce ține de drepturile fundamentale ale omului. Deși cel ce-și abuzează copilul nu știu dacă mai poate fi catalogat ca

Să crești zâmbind: 10 lecții esențiale pentru o copilărie fericită

10 lectii de viata pe care orice copil ar trebui sa le invete

Trăim într-o societate cu așteptări nerealiste față de copii. Să vorbească 10 limbi străine până la vârsta de 3 ani, să rezolve ecuații complexe de matematică până la vârsta de 4 ani și să cânte la 8 instrumente până la vârsta de 5 ani. Nu zic să nu învețe limbi străine, să nu calculeze sau să nu cânte nici măcar în gând. Dar să le facă pe toate acestea pentru că vor ei, nu pentru că așa își doresc părinții pentru împlinirea orgoliului lor personal. 

Probabil și sistemul de învățământ, așa cum este în România, contribuie cumva. Bazat pe asimilarea de informații, nu neapărat inutile, însă care vor fi uitate în proporție de 80% până la vârsta adultă. Copiii știu să enunțe comentarii literare de la vârste fragede, știu să facă diferența dintre o metaforă, aliterație și hiperbolizare, știu să jongleze cu integrale, matrici și teorii matematice abstracte la vârste la care ar trebui să se joace poate mai mult. 

Investim în IQ-ul lor, cu compromiterea totală a EQ-ului (inteligența emoțională). Copiii dezvoltă abilități cognitive, însă nu mai știu cum să se joace unii cu alții, nu mai știu cum să socializeze, nu-și mai dezvoltă gândirea critică. 

Dacă „doamna” le spune că Eminescu a fost cel mai mare poet al României, nimeni nu se întreabă de ce Eminescu și nu Arghezi sau Bacovia, de exemplu. Ar fi o discuție interesantă, zic eu, care îi poate
determina pe copii să gândească, să pună la îndoială sau de ce nu, să-și întărească convingerile, și cu siguranță îi va stimula să citească ceva despre fiecare, din curiozitatea specifică vârstei.
 

Și ne mirăm apoi, când aceștia devin adulți, de ce sunt nefericiți și disfuncționali, blocați cumva sub bagajul supra-dimensionat al cunoștințelor fără aplicabilitate. Căci în viața de zi cu zi nu le spune nimeni: „Mergi te rog la magazin să-mi iei 1kg de acid dezoxiribonucleic și o mână de cloroplaste. Dar să nu cumva să-mi iei din greșeală acid ribonucleic că dacă trecută, că nu ies petele cu ăla. Și cloroplastele să fie proaspete, că dacă nu, te trimit cu ele înapoi! 

acid ribonucleicTrăim într-o societate cu așteptări nerealiste față de copii

Iată zece lucruri pe care fiecare părinte ar trebui să le învețe pe cel mic. Pentru fericirea lui, pentru liniștea părinților că au făcut ce e cel mai bine pentru copil, și de ce nu, pentru o societate civilă mai lucidă, mai atentă, mai selectivă și mai puțin îmbâcsită: 

1. Respect față de sine și față de alții:

Învățați-i pe copii să-și respecte propria persoană mică, să aibă încredere în ei și să arate respect față de ceilalți. Învățați-i de mic să-și facă patul, să spună „te rog” și „mulțumesc”, și să aibă grijă de lucrurile lor. Respectul începe în casă. Și dacă în casă nu există respect, șansele ca respectul să se manifeste spontan în afara casei sunt nule.

2. Empatie:

Nu trebuie să fii specialist în psihologia copilului. Empatia nu este altceva decât capacitatea de a fi atent la cei din jurul tău, de a le înțelege trăirile și sentimentele. Dacă cel mic plânge, indiferent care ar fi motivul, iar frățiorul sau sau surioara sa râdă în preajma lui, cel mai probabil aceasta nu este empatie.

3. Responsabilitate personală:

Principiul acțiunii și reacțiunii al lui Newton spune că atunci când un corp acționează asupra altui corp cu o forță, cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță de aceeași mărime ... etc. Primul corp este copilul, și al doilea corp este vaza de flori, geamul de la bucătărie, ușa de la baie, orice. Doar că în viața reală, al doilea corp nu reacționează. Cel puțin nu asupra primului corp. Se poate sparge, se trântește, se strică etc. Însă tu, ca aparținătorul atât al primului și celui de-al doilea corp trebuie să te asiguri că toate corpurile au tratament egal.

Orice acțiune are o consecință. Și cel mic trebuie să învețe responsabilitatea. Acum nu zic, Doamne fereste, că dacă al doilea corp a fost trântit, să-l trântim și pe primul. Ai prins ideea.

cel mic trebuie să învețe responsabilitatea
4. Gestionarea emoțiilor:

Mai întâi de toate, ajută-l să-și recunoască emoțiile. Bune sau mai puțin bune. Apoi ajută-l să și le gestioneze, vorbește cu el, explică-i, sau pur și simplu fii acolo pentru el pentru momentul în care va avea nevoie de tine.

5. Abilități de comunicare:

Este important să dezvoltăm abilitățile de comunicare ale copiilor. Atentie însă: După modelul dezvoltat de Dr. A. Mehrabian, īn anii '70, comunicarea verbală reprezintă un procent de doar 7% din comunicare, la care se adaugă 38% comunicare paraverbală și 55% comunicare nonverbală.

Ai pățit vreodată ca cineva să-ți vorbească frumos, elegant și apropiat, în timp ce mesajul pe care îl transmitea paraverbal și nonverbal îți spunea clar că e o persoană falsă, prefăcută? 

Observați și experimentați împreună cu copilul vostru efectele detaliilor și nuanțelor eliminate sau adăugate unui mesaj, ale expresiei feței, posturii corpului, tonalității, intonației, ritmului vocii
etc.

dezvoltăm abilitățile de comunicare ale copiilor
6. Autodisciplină și perseverență:

Auto-disciplina începe cu disciplina. Când sunt mici, lobul prefrontal al creierului încă se dezvoltă. Și ce face lobul ăsta? Păi e partea din creier care e responsabilă cu coordonarea gândurilor și acțiunilor în concordanță cu obiectivele personale. Pe scurt, cel mic are nevoie de noi pentru a-și crea deprinderi ce țin de auto-disciplină și perseverență.

7. Gândire critică și rezolvarea problemelor:

Încurajați-l pe cel mic să-și exprime părerea personală, să pună la îndoială părerile celorlalți, să gândească. Conformarea nu este o calitate. Știu că este confortabil pentru părinți să aibă un copil docil și ascultător, însă pe viitor încurajarea unui astfel de comportament poate avea efecte distructive. Cât timp este mic, e ușor să se conformeze cu așteptările părinților. Însă când va fi adult, multitudinea relațiilor sociale cât și diversitatea așteptărilor celorlalți îl vor copleși.

8. Adaptabilitate:

Mâine mergem la o plimbare cu bicicleta. Însă la fel de bine s-ar putea să nu mai mergem. Sunt elemente ce nu sunt în controlul nostru. Dacă plouă, nu mai mergem. Când cel mic se supără că „iar am schimbat planurile”, explică-i că e bine să fie flexibil în fața schimbărilor. Nu avem control total asupra vieții noastre, și dacă rămânem blocați într-o idee, într-un plan, riscăm să trăim plin de frustrare. Plouă. Și ce dacă? Putem să facem niște gogoși, sau să pictăm împreună. Mereu există alternative.

Când cel mic se supără că „iar am schimbat planurile”, explică-i că e bine să fie flexibil în fața schimbărilor

9. Independența financiară:

Educația financiară lipsește cu desăvârșire în școala românească. Însă asta nu înseamnă că cei mici nu pot învăța ce înseamnă să-și gestioneze banii. Îmi amintesc că înainte, când copiii mei erau mai mici, mergeam cu ei prin magazine, și ei își cereau să le cumpăr tot ce le trecea prin minte. Era o activitate super distractivă pentru ei. Pentru mine nu. Am hotărât așadar să le dau banii lor, să aibă un buget lunar. Apoi să decidă ei ce își iau, când, și la ce preț. Să-i vezi ce distractivi sunt când compară prețurile prin magazine, și se sfătuiesc între ei ca niște pensionari cu pensie
minimă.

10. Autenticitate:

Nu impertinență. Autenticitate. Fiecare copil are propriile lui valori și interese. Nu-l mai compara cu ceilalți. Fiecare are darul lui. Descoperă-i interesele și ajută-l să și le exploreze, să și le materializeze. O abordare interesantă pe care am descoperit-o aici unde merg copiii mei la școală, e că profesorii pun accent pe materiile la care sunt buni copiii, nu pe materiile la care sunt mediocri. Mentalitatea e că dacă investești timp și efort la materiile unde rezultatele sunt mai slabe, vei obține un copil mediocru la toate materiile. Isi va irosi timpul încercând să-și îmbunătățească cunoștințele la o materie, în timp ce va neglija materia sau materiile la care era deja bun.

 Voi ce v-ați dori să învețe copiii voștri de la voi?


Te-ar putea interesa si:

Crăciunul în familia noastră este când vrem noi să fie

Mamicilor, taticilor, sunteti bine asa cum sunteti

Frica, furie, tristete, rusine – sfanta patrime a resemnarii

Craciunul este despre „acasa”

Cele mai frumoase povesti pentru copii sunt acelea pe care le citesti

Ce isi doresc de fapt copiii nostri?


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul

Copiii nu se educa pe internet. Nu te mai lăsa mințit!

  Ești mămică și scrii un blog. De parenting, desigur. Și undeva, în alt colț al lumii, există o altă mamă, care citește ceea ce scrii tu. Sau de ce nu, un tatic. Tu scrii ceea ce știi că se citește, faci optimizări de căutare (SEO), faci analiză de cuvinte cheie, inserezi etichete și meta-descrieri, optimizezi site-ul pentru o indexare mai rapidă, și îți promovezi conținutul pe orice platformă media. Pentru notorietate, faimă, sau pentru bani.  Însă de partea cealaltă a internetului, cealaltă mamă, care citește ce scrii tu, nu știe nimic de indexare și de page rank. Și nici nu o interesează. Pe ea o interesează să afle informații relevante care să-i facă viața de mamă mai ușoară. Sau poate caută doar relatări sincere cu care poate rezona, în efortul de a-și valida că nu e singură, că nu e insuficientă, și că va fi bine. Însă tu, fără scrupule și fără repere morale, îi dai înainte cu ghidul tău pentru o „educație parentală eficientă”: Crește stima de sine a copilului Știi măcar ce înse