Îți înveți copilul, în mod conștient sau subconștient, că frica este o slăbiciune, că furia trebuie reprimată, că tristețea trebuie alungată și că rușinea trebuie exagerată. În mod indiscutabil, îi dorești tot binele din lume și vrei să îi formezi un caracter puternic, să reușească, sau mai bine spus, să răzbească în viață.
Am ascultat recent un podcast de excepție dintr-o serie pe care o urmăresc de mult timp („Fain și Simplu”). Invitat a fost oarecare Pera Novacovici. Numele nu-mi spunea nimic. Obișnuiesc să urmăresc podcasturi ale oamenilor care nu sunt excesiv de mediatizați, însă care îmi inspiră încredere și sinceritate. Aveam să înțeleg puțin mai târziu, după o minimă cercetare, că acest Pera Novacovici nu este tocmai un oarecare.
Ceea ce susținea Pera Novacovici este că există patru emoții de bază pe care le simțim când ne naștem și apoi le simțim ciclic în viața noastră, într-o măsură mai mare sau mai mică. Și că aceste emoții cunoscute ca fiind „negative” sunt, de fapt, cele mai pozitive în sensul constructiv. Și, în cele din urmă, când sunt reprimate, conduc la boală, psihică și fizică. Aceste patru emoții sunt un semn al schimbării, al evoluției în viața noastră. Explicațiile sunt mult mai complexe decât aș putea eu să exprim într-un simplu articol, însă cred că o astfel de informație trebuie împărtășită cu cât mai mulți oameni. Pentru a înțelege, pentru a-și ajuta copiii, și de ce nu, de a se ajuta pe ei înșiși.
1. Frica
Ce înțelege copilul?
Am mai vorbit și într-un articol precedent despre comunicare, și despre faptul că doar 7% din comunicare este verbală. Astfel că, indiferent de cuvintele tale, el înțelege că ceea ce simte nu este important și că nu este normal să îi fie frică. Că are un handicap emoțional raportat la ceilalți copii. Și că ar trebui să-și reprime emoțiile negative, aparent exagerate, pentru a reveni la ceea ce tu numești „normalitate”.
Dar frica este benefică
Dacă ești neînfricat și „treci strada pe autostradă” (Pera Novacovici), s-ar putea să nu mai ai ocazia să trăiești celelalte trei emoții. Frica are scopul ei. Pe de o parte, te învață să te ferești de ceva, dacă ți se pune în pericol viața, iar pe de altă parte, te învață să te pregătești atât cât poți și cum poți, pentru a face față unei situații noi, provocatoare. Frica este scutul nostru.
Data viitoare când celui mic îi este frică de ceva, vorbește cu el. Încearcă să îi înțelegi frica lui mică, și încercați împreună să căutați soluții. Și nu în cele din urmă, asigură-l că e normal să îi fie frică. Poate îi dai și câteva exemple de cum îți era ție frică de ceva, orice, cum te-ai pregătit, și în cele din urmă ai reușit.
2. Furia
Instinctul îți spune să intervii și să oprești comportamentele nedorite, eventual să le și sancționezi dacă e cazul. Nu confunda însă furia cu violența sau agresivitatea. Într-adevăr, violența și agresivitatea nu își au locul într-o familie. Furia e altceva.
Dacă frica este scutul, după cum am menționat mai sus, furia este sabia.
Furia îi permite copilului să reacționeze când e cazul, să-și apere punctul de vedere atunci când credibilitatea sau individualitatea îi este amenințată, să se lupte pentru ceea ce crede, să reușească. Fără furie, motivația va avea de suferit.
Data viitoare când vine de la școală furios, în loc să-ți impui punctul tău de vedere și principiile tale neclintite de educație, întreabă-l cum a fost la școală, cum sunt colegii, ce mai face doamna. În 10 secunde îți vei da seama de unde vine furia. Ori un coleg i-a luat radiera lui preferată, ori doamna i-a atras atenția că nu începe propozițiile cu litera mare, ori nu a înțeles un exercițiu la matematică.
Pentru tine sunt probleme mici, pentru el sunt viața lui. Fii alături de el și ascultă-l. Va găsi el singur o soluție. Furia îl va ajuta să-și forțeze neuronii lui mici să găsească o soluție. Ca îi va lua el mâine colegului capacul de la cariocă, sau că se va ambiționa să scrie cel mai corect din clasă, nu contează. Sau poate îl ajuți puțin la matematică, și îi spui că e ok să fie furios, însă e și mai ok să ceară ajutorul. Vei vedea că se va calma apoi ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
3. Tristețea
Nu s-a făcut bine, ceea ce era de așteptat. Dimineața s-a stins. Copiii au fost devastati. Le-am spus că e bine că au avut grijă de ea, că a stat peste noapte la căldurică, și că a plecat dincolo în raiul vrăbiuțelor, liniștită. Le-am spus că au făcut ceea ce trebuia, și că acum vrăbiuța îi privește din cer, mulțumindu-le. Au înțeles. Dar tot devastati au fost cred că vreo săptămână.
Copiii nu sunt adulți
Pentru noi adulții, cei care pe vremea noastră mai tăiam și gâtul la vreo găină cu gândul la ciorbă, sau mai ajutam și la tăiat porcul în modul cel mai tradițional cu putință, o vrăbiuță care s-a stins nu era mare lucru.
Nota: pentru cei mai sensibili, care cred că aripioarele picante nu provin de la găini care au trebuit să moară pentru plăcerea noastră cu sau fără sos picant, treceți vă rog la paragraful următor.
Revenind, pentru ei era drama vieții lor de până atunci. Nu le-am zis nimic de sosul picant, sau de porcul tradițional al copilăriei mele. Nu le-am zis să termine cu „dramatizarea”. Le-am fost doar alături, și le-am permis să fie triști, în timp ce psihologul lor interior încerca să dea un sens la ceea ce se întâmplase. Copiii încercau să proceseze noua experiență, să găsească explicații, să tragă învățături, sau pur și simplu să asimileze experiența și să treacă mai departe. Acum sunt mândri de cum s-au comportat, și de binele pe care l-au făcut.
4. Rușinea
Fie că ia o notă mică la limba chineză, sau dă din greșeală peste cana lui tati cu cafea, îl încearcă un sentiment de rușine. Ca nu e suficient de bun, ca e incapabil, sau ca nu e bun de nimic. Și tu ce-i spui în înțelepciunea ta de părinte: „Păi ar și trebui să-ți fie rușine, că nu este prima dată când se întâmplă!”. Dar i-o zici într-un fel în care ridici rușinea la statutul de penitență absolută. Doar pentru că, dacă nu-i este rușine suficient, să te asiguri că îi este rușine, și că va digera și asimila sentimentul acesta până când nici o cană de cafea nu va mai fi vărsată, sau până când va deveni olimpic la limba chineză.
- Îi va fi frică, dar va face lucruri nesăbuite, doar pentru a demonstra că nu îi este frică.
- Va fi furios când va fi nedreptățit, însă își va reprima această furie, incapabil să-și apere propria individualitate, propriul interes.
- Va fi trist, însă va încerca să ascundă asta, de frică de a nu fi judecat de cei apropiați. E cumva ironic când te gândești că tocmai cei apropiați ar trebui să intuiască ce simte și ar trebui să-i fie alături, il judecă.
- Îi va fi rușine, însă va gestiona rușinea în solitudine și blocaj emoțional, nereușind niciodată să meargă mai departe, să se despartă de ceea ce nu funcționează în comportamentul său, în relațiile sale.
Nu copilul este neadecvat. El se va simți cu siguranță rușinat de el însuși, și nu de comportamentul său. E prea mic să înțeleagă că nu el este rău și neadecvat, și doar comportamentele sau consecințele unor acte ale sale pot fi neadecvate sau negative. E o diferență fină, dar care contează enorm.
Învață-l că rușinea e un sentiment firesc. Rușinea e de fapt un semnal pozitiv că evoluează, crește, și conștientizează aspecte pe care în trecut nu le sesiza. Un copil de doi ani nu se simte rușinat că nu știe cum să mănânce cu cuțitul și furculița, de exemplu. Dacă copilului tău îi este rușine de vreo latură comportamentală a sa, încurajează-l și felicită-l că are capacitate de discernământ. Asta înseamnă că e pregătit să schimbe ceva, să meargă mai departe. Apoi găsiți soluții împreună.
Resentimente
Dacă nu conștientizezi că frica, furia, tristețea și rușinea sunt nu doar sentimente normale, ci și pozitive, vei încerca să i le reprimi copilului, ceea ce va duce la cea mai nedorită consecință: resentimentul. Va învăța pe măsură ce crește să-și înabușe la suprafață toate aceste sentimente, pentru că mai apoi, când va fi adult, să devină doar o umbră care nu va ști cine este, ce vrea și în ce direcție se îndreaptă.
Aveți grijă de copiii voștri. Și aveți grijă ce fel de adulți vreți să devină aceștia când vor crește.
Te-ar putea interesa si:
Crăciunul în familia noastră este când vrem noi să fie
Mamicilor, taticilor, sunteti bine asa cum sunteti
Sa cresti zambind: 10 lectii esentiale pentru o copilarie fericita
Cele mai frumoase povesti pentru copii sunt acelea pe care le citesti
Ce isi doresc de fapt copiii nostri?
Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.