Treceți la conținutul principal

Frică, furie, tristețe, rușine – sfânta pătrime a resemnării (inspirat de Pera Novacovici)

Frică, furie, tristețe, rușine – sfânta patrimă a resemnării

Îți înveți copilul, în mod conștient sau subconștient, că frica este o slăbiciune, că furia trebuie reprimată, că tristețea trebuie alungată și că rușinea trebuie exagerată. În mod indiscutabil, îi dorești tot binele din lume și vrei să îi formezi un caracter puternic, să reușească, sau mai bine spus, să răzbească în viață.

Am ascultat recent un podcast de excepție dintr-o serie pe care o urmăresc de mult timp („Fain și Simplu”). Invitat a fost oarecare Pera Novacovici. Numele nu-mi spunea nimic. Obișnuiesc să urmăresc podcasturi ale oamenilor care nu sunt excesiv de mediatizați, însă care îmi inspiră încredere și sinceritate. Aveam să înțeleg puțin mai târziu, după o minimă cercetare, că acest Pera Novacovici nu este tocmai un oarecare.

Ceea ce susținea Pera Novacovici este că există patru emoții de bază pe care le simțim când ne naștem și apoi le simțim ciclic în viața noastră, într-o măsură mai mare sau mai mică. Și că aceste emoții cunoscute ca fiind „negative” sunt, de fapt, cele mai pozitive în sensul constructiv. Și, în cele din urmă, când sunt reprimate, conduc la boală, psihică și fizică. Aceste patru emoții sunt un semn al schimbării, al evoluției în viața noastră. Explicațiile sunt mult mai complexe decât aș putea eu să exprim într-un simplu articol, însă cred că o astfel de informație trebuie împărtășită cu cât mai mulți oameni. Pentru a înțelege, pentru a-și ajuta copiii, și de ce nu, de a se ajuta pe ei înșiși.

1. Frica

frica la copii
E prima zi de școală. Îl iei pe cel mic de mână și te îndrepți spre școală, cu copilul atârnând apatic de mâna ta. Nu vrea să meargă la școală. Îi este frică. Nu știi de ce. Poate de ceilalți copii, de doamna, de mediu nou la care va trebui să se adapteze, de școală în sine. Tu, ca un părinte responsabil, ce îi spui? „Termină cu prostiile, nu are de ce să-ți fie frică. Uite-i pe ceilalți copii, lor nu le e frică. Hai, că întârziem”.

Ce înțelege copilul?

Am mai vorbit și într-un articol precedent despre comunicare, și despre faptul că doar 7% din comunicare este verbală. Astfel că, indiferent de cuvintele tale, el înțelege că ceea ce simte nu este important și că nu este normal să îi fie frică. Că are un handicap emoțional raportat la ceilalți copii. Și că ar trebui să-și reprime emoțiile negative, aparent exagerate, pentru a reveni la ceea ce tu numești „normalitate”.

Dar frica este benefică

Dacă ești neînfricat și „treci strada pe autostradă” (Pera Novacovici), s-ar putea să nu mai ai ocazia să trăiești celelalte trei emoții. Frica are scopul ei. Pe de o parte, te învață să te ferești de ceva, dacă ți se pune în pericol viața, iar pe de altă parte, te învață să te pregătești atât cât poți și cum poți, pentru a face față unei situații noi, provocatoare. Frica este scutul nostru.

Data viitoare când celui mic îi este frică de ceva, vorbește cu el. Încearcă să îi înțelegi frica lui mică, și încercați împreună să căutați soluții. Și nu în cele din urmă, asigură-l că e normal să îi fie frică. Poate îi dai și câteva exemple de cum îți era ție frică de ceva, orice, cum te-ai pregătit, și în cele din urmă ai reușit.

2. Furia

furia la copii
Sunt momentele acelea rare, însă pe cât de rare pe atât de dificile, în care fiecare copil se întoarce de la școală încărcat de furie. Nu toți în același timp, și nu des. Însă se întâmplă. Observi cum copilul tău are pur și simplu chef să-i necăjească pe frațiorii sau surioarele lui. Sau nu vorbește cu nimeni, se retrage în camera lui, dă muzica tare și face sport până rămâne fără energie. Și tipă și la ceilalți, în caz că vreunul se nimereste pe-acolo. Sau poate în acele momente plânge din orice. Dacă scapă o linguriță pe jos sau dacă se împiedică de vreo scama.

Instinctul îți spune să intervii și să oprești comportamentele nedorite, eventual să le și sancționezi dacă e cazul. Nu confunda însă furia cu violența sau agresivitatea. Într-adevăr, violența și agresivitatea nu își au locul într-o familie. Furia e altceva.

Dacă frica este scutul, după cum am menționat mai sus, furia este sabia.

Furia îi permite copilului să reacționeze când e cazul, să-și apere punctul de vedere atunci când credibilitatea sau individualitatea îi este amenințată, să se lupte pentru ceea ce crede, să reușească. Fără furie, motivația va avea de suferit.

Data viitoare când vine de la școală furios, în loc să-ți impui punctul tău de vedere și principiile tale neclintite de educație, întreabă-l cum a fost la școală, cum sunt colegii, ce mai face doamna. În 10 secunde îți vei da seama de unde vine furia. Ori un coleg i-a luat radiera lui preferată, ori doamna i-a atras atenția că nu începe propozițiile cu litera mare, ori nu a înțeles un exercițiu la matematică.

Pentru tine sunt probleme mici, pentru el sunt viața lui. Fii alături de el și ascultă-l. Va găsi el singur o soluție. Furia îl va ajuta să-și forțeze neuronii lui mici să găsească o soluție. Ca îi va lua el mâine colegului capacul de la cariocă, sau că se va ambiționa să scrie cel mai corect din clasă, nu contează. Sau poate îl ajuți puțin la matematică, și îi spui că e ok să fie furios, însă e și mai ok să ceară ajutorul. Vei vedea că se va calma apoi ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

3. Tristețea

tristetea la copii
Fie copilul cât de mic, face și el depresie un pic. 😊 Era toamna târziu anul trecut, și copiii mei au găsit o pasăre, un fel de vrăbiuță mai colorată, nu știu exact ce era. Oricum, cred că avea un picioruș rupt. Stătea pe jos pe aleea din fața casei. Pe jos era rece și umed. Au adus-o în casă, au improvizat un cuib dintr-o căciuliță și un fular, i-au dat apă, i-au vorbit, și i-au promis că se va face bine.

Nu s-a făcut bine, ceea ce era de așteptat. Dimineața s-a stins. Copiii au fost devastati. Le-am spus că e bine că au avut grijă de ea, că a stat peste noapte la căldurică, și că a plecat dincolo în raiul vrăbiuțelor, liniștită. Le-am spus că au făcut ceea ce trebuia, și că acum vrăbiuța îi privește din cer, mulțumindu-le. Au înțeles. Dar tot devastati au fost cred că vreo săptămână.

Copiii nu sunt adulți

Pentru noi adulții, cei care pe vremea noastră mai tăiam și gâtul la vreo găină cu gândul la ciorbă, sau mai ajutam și la tăiat porcul în modul cel mai tradițional cu putință, o vrăbiuță care s-a stins nu era mare lucru.

Nota: pentru cei mai sensibili, care cred că aripioarele picante nu provin de la găini care au trebuit să moară pentru plăcerea noastră cu sau fără sos picant, treceți vă rog la paragraful următor.

Revenind, pentru ei era drama vieții lor de până atunci. Nu le-am zis nimic de sosul picant, sau de porcul tradițional al copilăriei mele. Nu le-am zis să termine cu „dramatizarea”. Le-am fost doar alături, și le-am permis să fie triști, în timp ce psihologul lor interior încerca să dea un sens la ceea ce se întâmplase. Copiii încercau să proceseze noua experiență, să găsească explicații, să tragă învățături, sau pur și simplu să asimileze experiența și să treacă mai departe. Acum sunt mândri de cum s-au comportat, și de binele pe care l-au făcut.

4. Rușinea

rusinea la copii

Fie că ia o notă mică la limba chineză, sau dă din greșeală peste cana lui tati cu cafea, îl încearcă un sentiment de rușine. Ca nu e suficient de bun, ca e incapabil, sau ca nu e bun de nimic. Și tu ce-i spui în înțelepciunea ta de părinte: „Păi ar și trebui să-ți fie rușine, că nu este prima dată când se întâmplă!”. Dar i-o zici într-un fel în care ridici rușinea la statutul de penitență absolută. Doar pentru că, dacă nu-i este rușine suficient, să te asiguri că îi este rușine, și că va digera și asimila sentimentul acesta până când nici o cană de cafea nu va mai fi vărsată, sau până când va deveni olimpic la limba chineză.

  • Îi va fi frică, dar va face lucruri nesăbuite, doar pentru a demonstra că nu îi este frică.
  • Va fi furios când va fi nedreptățit, însă își va reprima această furie, incapabil să-și apere propria individualitate, propriul interes.
  • Va fi trist, însă va încerca să ascundă asta, de frică de a nu fi judecat de cei apropiați. E cumva ironic când te gândești că tocmai cei apropiați ar trebui să intuiască ce simte și ar trebui să-i fie alături, il judecă.
  • Îi va fi rușine, însă va gestiona rușinea în solitudine și blocaj emoțional, nereușind niciodată să meargă mai departe, să se despartă de ceea ce nu funcționează în comportamentul său, în relațiile sale.

Nu copilul este neadecvat. El se va simți cu siguranță rușinat de el însuși, și nu de comportamentul său. E prea mic să înțeleagă că nu el este rău și neadecvat, și doar comportamentele sau consecințele unor acte ale sale pot fi neadecvate sau negative. E o diferență fină, dar care contează enorm.

Învață-l că rușinea e un sentiment firesc. Rușinea e de fapt un semnal pozitiv că evoluează, crește, și conștientizează aspecte pe care în trecut nu le sesiza. Un copil de doi ani nu se simte rușinat că nu știe cum să mănânce cu cuțitul și furculița, de exemplu. Dacă copilului tău îi este rușine de vreo latură comportamentală a sa, încurajează-l și felicită-l că are capacitate de discernământ. Asta înseamnă că e pregătit să schimbe ceva, să meargă mai departe. Apoi găsiți soluții împreună.

Resentimente

Dacă nu conștientizezi că frica, furia, tristețea și rușinea sunt nu doar sentimente normale, ci și pozitive, vei încerca să i le reprimi copilului, ceea ce va duce la cea mai nedorită consecință: resentimentul. Va învăța pe măsură ce crește să-și înabușe la suprafață toate aceste sentimente, pentru că mai apoi, când va fi adult, să devină doar o umbră care nu va ști cine este, ce vrea și în ce direcție se îndreaptă.

Aveți grijă de copiii voștri. Și aveți grijă ce fel de adulți vreți să devină aceștia când vor crește.


Te-ar putea interesa si:

Crăciunul în familia noastră este când vrem noi să fie

Mamicilor, taticilor, sunteti bine asa cum sunteti

Sa cresti zambind: 10 lectii esentiale pentru o copilarie fericita

Craciunul este despre „acasa”

Cele mai frumoase povesti pentru copii sunt acelea pe care le citesti

Ce isi doresc de fapt copiii nostri?


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Copilul tău ințelege ce citește? Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți

Au fost publicate rezultatele PISA. Ce face? Nu contează. Important e că e un procedeu standard de testare a cunoștințelor copiilor în vârstă de 15 ani din țările OCDE. OCD ce? Iar nu contează. Testele PISA verifică capacitatea de înțelegere a informațiilor și capacitatea copiilor de a rezolva probleme similare cu cele din viața reală. Și iar suntem aproape pe ultimul loc din Europa. După noi mai e doar Bulgaria, însă bulgarii au măcar all-inclusive, deci copiii au un viitor strălucit în HoReCa. Și nici asta nu e așa important, că nu e olimpiadă să concurăm unii cu alții. Alte câteva lucruri sunt relevante. Rezultat dezastruos, dar nu surprinzător 42% dintre copii nu înțeleg ce citesc, conform raportului. 42% dintre copii citesc, dacă mai citesc, dar nu pricep ce citesc. Mai oameni buni, 42% înseamnă aproape jumătate dintre ei. Ei știu să citească, însă nu pricep nimic. Luați exemplul recent: Hamas a atacat Israel. Israel atacă Fâșia Gaza. Știe cineva ce e Israel? Știe cineva că Israel

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul