Treceți la conținutul principal

Ce își doresc de fapt copiii noștri, si cum le oferim șansa la fericire

 

Ce își doresc de fapt copiii noștri?

Copiii de atunci și copiii de acum
Copiii noștri au de toate, unii ar spune că au prea multe. Haine, jucării, oportunități de petrecere a timpului liber, spațiu mai mult decât am visat noi pe vremea când eram copii, diversitate alimentară de neimaginat în aceleași timpuri de mult apuse, acces la tehnologie, oportunități educaționale, you name it.

Noi am fost fericiți când eram mici, nu ne lipsea nimic. De fapt, nu aveam cum să știm că ne lipsesc chipsurile, telefoanele mobile sau grădinițele Montessori, întrucât nu existau pe atunci. Și nu are cum să îți lipsească ceva ce nu există. Vouă vă lipsește acum „fhfdatjkdsfh”? Exact! Așa ceva nu există, nu te poți simți dezavantajat că nu îți permiți un „fhfdatjkdsfh”. Poate va exista în viitor, și poate ne vom întreba cum am putut trăi atâția ani fără beneficiile incredibile ale unui „fhfdatjkdsfh”.

Comparând ce le putem oferi copiilor noștri acum cu ce aveam noi în trecut, concluzionăm superficial că ai noștri copii ar trebui să fie incomparabil mai fericiți decât am fost noi ca și copii. Doar că asta nu se întâmplă neapărat. Pare, împotriva tuturor argumentelor raționale, că, copiii de acum 40 de ani erau mai fericiți decât copiii noștri din prezent.

Ce aveam noi atunci, și nu au copiii noștri astăzi?

Timp

Aveam timp să ne jucăm, aveam timp să stăm cu părinții noștri. Ne jucam cu ceilalți copii din cartier, fără să avem nevoie de activități planificate și de jucării scumpe. Stăteam pe lângă părinții noștri când găteau, când făceau curat, când mai repara tata ceva prin casă. Nu se întâmpla ca mama să facă gogoși, și noi să ne plângem că ne plictisim. Eram și noi pe acolo, încurcând lumea de-aiurea, dar nu ne plictiseam.
pe lângă părinții noștri când găteau
Aveam timp să mergem și în weekend (pe atunci nici nu știam că se numește weekend) la o plimbare, pe jos desigur, pe malul unui râu sau pe câmpuri, către vreun obiectiv ne­definit.

Aveam timp inclusiv pentru temele pentru vacanța de vară, fără să ne auto-inducem o hemoragie intelectuală pe fond de supra-solicitare.

Acum copiii nu mai au timp de activități plăcute, pentru că i-am înscris la prea multe activități plătite .... Sau?!
mergem și în weekend (pe atunci nici nu știam că se numește weekend) la o plimbare
Siguranța

Atât acasă cât și pe străzi. Nu ne era frică să mergem de nebuni prin cartiere, la scăldat sau mai știu eu pe unde. O mai și pățeam din când în când, însă tot nu ne era frică. Nu percepeam mediul înconjurător ca pe un mediu periculos. Și dacă ne simțeam amenințați, ripostam instantaneu cu celebra frază: „Băi, tu știi cine e tata?”, indiferent dacă tata era sudor, instalator sau angajat în MAI.

Pe atunci nu erau pedofili, sau copii de bani gata cu cuțite la ei, nici droguri, nici bombardieri care să conducă cu 150 km/h în oraș, nici pornografie la fiecare colț. Singurul aspect care ne făcea să ne simțim în nesiguranță era existența doamnelor cu fuste colorate care insistau să ne ghicească viitorul, în drumul spre școală. Dar făceau și ele parte din peisaj cumva.

Ne simțeam în siguranță și acasă, convinși că nimeni și nimic nu ne poate atinge părinții. Ei probabil percepeau realitatea altfel, ca adulți. Însă noi aveam impresia că ne putem ascunde și de judecata de apoi între pereții apartamentului.
Ne simțeam în siguranță și acasă
Acum copiii au acces la informație, și dacă părinții ii asigură că nimic rău nu se poate întâmpla, apare vreun deștept la școală care le explică copiilor noștri cum vom intra în război în 24 de ore, sau că pandemia a ucis populația unui continent întreg, sau că a văzut el că există zombi, și orice altceva. Și cum că el știe, că doar are televizor, tabletă și telefon mobil, cu acces la toate în același timp.

Ne aveam unii pe alții

Aveam părinții aproape. Aveam vecinii care ne supravegheau. Aveam cadrele didactice, învățătorii și ulterior profesorii care aveau grijă de noi, mult peste responsabilitățile lor profesionale. Chiar și vânzătoarea de la magazin, dacă vedea că cineva s-a lovit, ieșea afară și îngrijea copilul respectiv cum putea, cât știa, și cu ce avea.

Acum nu ai voie să te atingi de copilul cuiva, că sunt mulți tâmpiți pedofili care umblă liberi pe stradă. Nu ai voie să bandajezi pe nimeni, că dacă nu e pansamentul steril și ia copilul cine știe ce boală auto­imună rară?

Speranța

Aveam speranța că, atunci când vom fi mari, vom ajunge ceva. Ingineri, economiști, doctori, astronauți, orice. Și aveam dreptul să sperăm, căci ne uitam la adulți, și vedeam într-adevăr că există acei doctori, învățători, cercetători etc. Priveam în jur și vedeam fabrici, uzine, institute de cercetare. Speram că vom fi profesioniști, că vom avea o casă, că ne vom întemeia o familie și că vom avea un viitor de care să fie mândri părinții noștri, și de care noi să fim mulțumiți. Și asta ne ajuta să trecem peste aspecte probabil mai puțin dorite din perioada aceea.
atunci când vom fi mari, vom ajunge ceva
Nu speram la o rată ipotecară pe 30 de ani, nu speram la o carieră ca șomer, după 18 ani de școală, nu speram la modelele actuale de succes caracterizate de faptul că reușești doar dacă ești fiul sau fiica cui trebuie. Și nu speram la diaspora, în căutarea a ceea ce România nu mai avea să ofere.

Ce nevoi au copiii noștri cu adevărat?

Aici nu cred că s-a schimbat nimic. Copiii vor să fie copii, să se joace, să se bucure de vârsta lor, să se simtă auziți și ascultați, să se simtă în siguranță, și să aibă o proiecție de viață care să-i țină motivați.

Au nevoie să fie ținuți de mână, și să fie asigurați că nu se poate întâmpla nimic rău atât timp cât îi iau pe mami și pe tati. Au nevoie să fie priviți în ochi în timp ce povestesc cine știe ce întâmplare, pentru noi părinții fără sens și fără prioritate pe agenda noastră. Au nevoie să știe că au doi adulți prin preajmă care să îi ghideze, și să impună limite sănătoase. Au nevoie de gădilituri și de pupici. Atat.

Te-ar putea interesa si:

Crăciunul în familia noastră este când vrem noi să fie

Mamicilor, taticilor, sunteti bine asa cum sunteti

Sa cresti zambind: 10 lectii esentiale pentru o copilarie fericita

Frica, furie, tristete, rusine – sfanta patrime a resemnarii

Craciunul este despre „acasa”

Cele mai frumoase povesti pentru copii sunt acelea pe care le citesti


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Copilul tău ințelege ce citește? Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți

Au fost publicate rezultatele PISA. Ce face? Nu contează. Important e că e un procedeu standard de testare a cunoștințelor copiilor în vârstă de 15 ani din țările OCDE. OCD ce? Iar nu contează. Testele PISA verifică capacitatea de înțelegere a informațiilor și capacitatea copiilor de a rezolva probleme similare cu cele din viața reală. Și iar suntem aproape pe ultimul loc din Europa. După noi mai e doar Bulgaria, însă bulgarii au măcar all-inclusive, deci copiii au un viitor strălucit în HoReCa. Și nici asta nu e așa important, că nu e olimpiadă să concurăm unii cu alții. Alte câteva lucruri sunt relevante. Rezultat dezastruos, dar nu surprinzător 42% dintre copii nu înțeleg ce citesc, conform raportului. 42% dintre copii citesc, dacă mai citesc, dar nu pricep ce citesc. Mai oameni buni, 42% înseamnă aproape jumătate dintre ei. Ei știu să citească, însă nu pricep nimic. Luați exemplul recent: Hamas a atacat Israel. Israel atacă Fâșia Gaza. Știe cineva ce e Israel? Știe cineva că Israel

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul