.png "Mamicilor, taticilor, sunteti bine asa cum sunteti")
Curtea vecinului, atunci și acum
Înainte de a fi părinte, ești om. Și mai arunci și tu câte o privire peste gard la vecin, să vezi cum e la el în curte, cum își crește el copiii, dacă e îngrijit, educat și progresist, dacă abordează subiecte transcendentale în cuplu, dacă petrec timp de calitate ca și familie și dacă aplică corespunzător principiile de parenting citite undeva prin vreun tabloid sau primite sub formă de spam.
De fapt, mai arunci câte o privire, de cele mai multe ori, pentru a-ți valida normalitatea. Poate nu ai doar tu două coșuri de rufe de spălat care așteaptă de o săptămână. Nu ai doar tu cearcane. Și nu ai pus doar tu 5 kg de țesut adipos în perioada izoletelor și mascuțelor. 🐧
Avem acum avantajul tehnologiei. Avem social media. Avem Facebook, avem Tik-Tok, avem Instagram, avem de toate. Putem să ne uităm acum peste gardurile imaginare a zeci, sute, poate mii de gospodării. 🏰
Doar că se pare că tehnologia a adus îmbunătățiri extraordinare doar în curțile celorlalți, în familiile lor, în casele lor. Cel puțin așa se vede din fotografiile postate în mediile sociale. Toate casele sunt curate, în bucătărie nu e niciun vas murdar uitat pe masă, nicio șosetă nu atârnă agale pe lustră, toate cărțile sunt aliniate perfect, jucăriile sunt la locul lor, iar copiii își fac temele într-o armonie perfectă, atât între ei, cât și cu solicitările mediului școlar.
Și părinții sunt altfel acum. Așa vezi din poze. Toți sunt veseli. Toți sunt îngrijiți. Toți au haine noi, mai mult sau mai puțin sclipitoare, papucii impecabili și frezura sau coafura ca din reviste. Și toți au mari realizări, aparent zilnic, fie că e vorba despre un city break la Paris sau de copilul lor care tocmai a învățat fizica cuantică din perspectiva psiho-emoțională a observatorului.
Parcă și gardul peste care privim cu grijă e mai îngrijit.
Și intri în depresie. Nu că la tine nu ar fi bine, nu că ți-ar lipsi ceva. Dar parcă vecinul e în permanență pe covorul roșu, în lumina reflectoarelor. 😐
Realitatea și fotografia
Asta până reușești să îl cunoști pe vecin, să intri în casa lui, să stai la masă cu el. Deodată, parcă vecinul, acum obosit și care mai și ridică glasul din când în când la copii, nu mai este vecinul de pe Facebook, acela îngrijit, frumos și educat. Afli cu surprindere că nu a mai ieșit din curtea lui din vară, când a fost în concediu în Bulgaria, unde a făcut insolație, iar copiii au făcut toxi-infecție alimentară.
La operă nu merge, că nu e pe gustul lui. Teatru are zilnic acasă cu copiii, nu-i mai trebuie altceva. Și ala micu se chinuie cu ecuațiile la matematică de zici că el inventează teorema lui Lagrange.
Și nici frezura lu’ vecinu nu e top.
Te întorci acasă gânditor, realizând că la tine e mult mai bine. Și, cu regretabilă părere de rău față de vecin, parcă te și bucuri puțin că nici el nu a apucat să se spele pe cap astăzi. Mama lui cu frezura lui de pe Facebook cu tot! 😊
O nouă viață, sau aceeași din alta perspectivă?
Intri iar pe social media și, ca de obicei, privești iar peste gard, însă cu alți ochi acum. Ceva s-a schimbat de când l-ai văzut pe vecin că e și el om ca tine, că are și el provocările și necazurile lui, așa cum pe de altă parte, are și reușite, momente faine și realizări.
Și vezi alți vecini, mulți alții, prezentându-și în fotografii ceea ce ei numesc „realitate cotidiană”. Însă acum vezi și cearcanele de sub cantitatea impresionantă de fond de ten. Vezi și lacrimile strese în graba pentru a face loc rimelului. Vezi și că city-break-ul la Paris a fost în urmă cu cinci ani și că nu a fost tocmai un city-break, ci o delegație, în interes de serviciu.
Începi să-i observi și pe copii, undeva în fundal, într-o selfie făcut de o mami într-o poziție nefirească. Acea mami a uitat de copiii din fundal, prea preocupată de imaginea de sine și de impactul devastator pe care cu siguranță îl va avea poza odată ce va fi postată. Copiii ei însă continuă să fie copii. Însă parcă nu sunt aceiași copii care anterior parcă au fost călcați cu fierul de călcat cu tot cu hăinuțele lor noi și îngrijite.
Și îți dai seama că la tine e bine. Nu le ai nici tu pe toate, însă realizezi că nu ți-ai dori să-ți schimbi viața cu a niciunuia dintre vecini, dacă s-ar putea. Ți-a dat Dumnezeu exact ce trebuie, cât trebuie și când trebuie. Sau universul, nu contează în ce sau în Cine crezi.
Pui telefonul deoparte. Te așezi pe canapea lângă partenerul tău de viață, în liniște, să nu strici momentul revelației. Și asculți glasurile de copii, copiii tăi, care se bucură că sunt ai voștri, că le e bine și că ... sunt copii. Ei nu se uită încă peste garduri.
Iar tu ai început să te uiți altfel.
Te-ar putea interesa si:
Crăciunul în familia noastră este când vrem noi să fie
Sa cresti zambind: 10 lectii esentiale pentru o copilarie fericita
Frica, furie, tristete, rusine – sfanta patrime a resemnarii
Cele mai frumoase povesti pentru copii sunt acelea pe care le citesti
Ce isi doresc de fapt copiii nostri?
Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.