Treceți la conținutul principal

Tati, supereroul de serviciu. Asteptari vs realitate

Tati nu le știe pe toate

Tati, supereroul de serviciu

Nu e niciun secret că, copiii noștri ne văd ca pe niște super-eroi, capabili să rezolve orice problemă. Noi, tăticii, știm să punem parchet, să dăm cu var, să reparăm tot ce se poate repara prin casă, să facem mobilă, să recondiționăm, să înșurubăm, să găurim, să tăiem. Știm să gătim, și chiar și să coasem un nasturel rupt de la o haină preferată de-a copiilor. Știm și să scoatem cu grijă un dintișor ce aștepta de mult să cadă, în așteptarea șoricelului (sau zânei măseluță, zânei panseluță, sau cum mai e prin alte părți). Putem chiar să deschidem capacul la orice borcan. 😊 Dar nu le știm pe toate.

Și supereroii sunt oameni

Într-o zi, după o sesiune de sport improvizat de familie în grădină, fetița noastră m-a întrebat dacă pot să trag o mașină după mine. M-am gândit puțin, am calculat, mi-am auto-analizat tonusul muscular de om cinstit așezat de prea mult timp pe un scaun de birou oarecare, în corporații la fel de oarecare timp de 20 de ani, și am îndrăznit totuși să spun că da. La urma urmei și Matiz-ul e tot mașină, și doar nu îl iau pe sus, doar trebuie să îl trag cu o sforicică.

M-a întrebat apoi: „Dar un autobuz?”. Mă privea cu ochii ei mari, și simțeam că și frațiorii ei mă priveau pe ascuns, parcă așteptând să-și confirme pentru ei înșiși că tati e un supererou. Am răspuns din nou afirmativ, gândindu-mă că și autobuzul are roți, deci ar trebui și el să se pună în mișcare în momentul în care trag de el, ușor în pantă. Nu mă gândeam la un autobuz în adevăratul sens al cuvântului. Copiii au întrebat de „bus” de fapt, și din nou mi-am lăsat imaginația să zboare gândindu-mă la epavele acelea cu 13 locuri care transportă oameni către un loc de muncă inutil, sau între localități de care nu a auzit nimeni. Acele mijloace de transport în care ești întâmpinat senin de un șofer câteodată treaz, care te îndeamnă politicos: „Da’ mergeti dom’le mai în spate, să încapă toată lumea!”.

Momentul adevărului?

Ce urmează după bus? Un tren, și apoi un avion, desigur. M-am blocat la tren, pur și simplu nu mă vedeam transpirând prin Câmpulung Moldovenesc, încercând să trag după mine unul dintre cele două trenuri zilnice cu câte 50 de vagoane fiecare care ne scot lemnul din țară, neprelucrat. Trebuia să recunosc. Pot face eu multe, însă un tren era prea mult. Ce trebuia să fac în acel moment, era să spun adevărul. Ceea ce am și făcut.

Copiii mei au fost dezamăgiți preț de o secundă, apoi fetița mea a spus bucuroasă sărind de pe un picior pe celălalt; „Glumești tati! Știu că poți!”. Și și-au continuat apoi liniștiți joaca, bucuroși și mândri că tati poate trage după el un tren și un avion, probabil în același timp. Procesul de comunicare evident nu funcționa la parametri optimi.

Eu nu sunt un supererou, și cu siguranță nu am toate răspunsurile. Am învățat totuși că nu e important să am toate răspunsurile. Copiii ne văd ca pe niște supereroi oricum, indiferent de ce știm sau de ce putem să facem. În asta constă miracolul de a fi tati cuiva.

Pentru ei eu sunt eroul lor, iar ei la rândul lor sunt motivația mea zilnică de a fi super-erou. Cate o zi pe rând, în fiecare zi, până în clipa în care vor deveni ei super-eroi, și se vor uita cu drag și nostalgie la cel ce odată putea să tragă și trenuri și avioane după el.


Te-ar putea interesa si:

Copiii, 6 motive de panica totala

8 modalitati de a gestional stresul de a fi parinte

Cand ai 3 copii, parenting-ul invata de la tine

Cand vei un tatic nervos, fa-te ca ai treaba

Cand devii tata, te redescoperi ca ceea ce trebuia sa devii


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Copilul tău ințelege ce citește? Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți

Au fost publicate rezultatele PISA. Ce face? Nu contează. Important e că e un procedeu standard de testare a cunoștințelor copiilor în vârstă de 15 ani din țările OCDE. OCD ce? Iar nu contează. Testele PISA verifică capacitatea de înțelegere a informațiilor și capacitatea copiilor de a rezolva probleme similare cu cele din viața reală. Și iar suntem aproape pe ultimul loc din Europa. După noi mai e doar Bulgaria, însă bulgarii au măcar all-inclusive, deci copiii au un viitor strălucit în HoReCa. Și nici asta nu e așa important, că nu e olimpiadă să concurăm unii cu alții. Alte câteva lucruri sunt relevante. Rezultat dezastruos, dar nu surprinzător 42% dintre copii nu înțeleg ce citesc, conform raportului. 42% dintre copii citesc, dacă mai citesc, dar nu pricep ce citesc. Mai oameni buni, 42% înseamnă aproape jumătate dintre ei. Ei știu să citească, însă nu pricep nimic. Luați exemplul recent: Hamas a atacat Israel. Israel atacă Fâșia Gaza. Știe cineva ce e Israel? Știe cineva că Israel

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul