Eu când mă panichez, mă panichez rău. Nu des, dar mă panichez. Și când ai copiii, nu unul, ci trei, panica devine o constantă a vieții tale.
Însă când sunt bolnavi copiii, niciodată nu știi ce se va întâmpla, sau cum va evolua boala. Le dai medicația (alternativa de altfel: homeopate, siropuri de tot felul, vitamina C), stai lângă ei, le verifici temperatura, le mai verifici o dată temperatura, iar apoi te liniștești pentru puțin timp, nu înainte de a le mai verifica o dată temperatura.
Ca le intră vreo jucărie în nas, ca li se blochează mazărea în gât în timp ce râd la masă, ca adorm cu fața în jos și se sufocă, ca (,) cad pe stradă și se lovesc, ca intră o trotinetă electrică în ei în timp ce se întorc de la școală, să sunt răpiți de extratereștri, ca intră în conflict cu oculta mondială etc.
De ce și când mă panichez:
Când trebuie să pregătesc copiii pentru școală
În special în sezonul rece. Două șosete, o pereche de pantaloni, un tricou, un hanorac sau o bluză, geacă, ghete, fular, căciulă și mănuși. În total 11 articole de îmbrăcăminte. Înmulțiți asta cu 3, și spuneți-mi voi dacă 33 de articole de îmbrăcăminte nu sunt un motiv de panică.
Șansele ca toatele șosetele, fularele, căciulile, mănușile etc să fie la locul potrivit în momentul potrivit, sunt nule.
Când se ceartă copiii între ei
Soluția simplă, oarecum comunistă, ar fi să folosesc violența. Însă parcă nu are sens să rezolv un conflict de scurtă durată provocându-le traume pe viață copiilor mei. Plus că din fericire nu avem o familie disfuncțională, sau dezechilibrată. Cred. Când se ceartă doi copii, e suficient să îl calmezi pe unul dintre ei, și celălalt rămâne fără partener de ceartă. Însă când ai trei copii, dacă îl calmezi pe unul, rămân doi care se ceartă. Până când îl calmezi pe al doilea, intră în ceartă și primul, al cărui calm se cam termină.
Când sunt bolnavi copiii, când au febră, când tușesc
Când ești adult și ai febră, bei un ceai și stai în pat așteptând să-ți treacă. Uneori e chiar motiv de sărbătoare, întrucât îți poți lua un liber de la serviciu, poți să stai pe canapea și să urmărești un film inutil pe Netflix, ceea ce nu îți permiți în mod normal în cursul săptămânii.
Câteodată mai sună și bunicii copiilor, și invariabil auzim același sfat: "Dar mai terminați odată cu homeopatele alea, naiba să le ia! Dați-le și voi antibiotice cum face toată lumea!".
Cum să nu te panichezi? Copiii au febră, noi nu am mai dormit de două zile, și bunicii solicită insistent neutralizarea florei intestinale a copiilor.😁
Când le fac duș
Ei în fundul gol, bucurându-se de apă, de aburi și de spumă de la gelul de duș, fiecare pe rând. Eu nu sunt în fundul gol, evident. Și bucurându-mă de transpirație, de apa de pe jos, și de prea multe jucării în apă. Și când termin cu unul, știu că mai urmează doi. Ar mai fi și varianta să îi las să facă duș singuri. Dar dacă alunecă și se lovesc? Dacă lasă apa să curgă și fac inundatie? Dacă mănâncă săpunul? Dacă e apa prea rece și răcesc? Dacă își bagă bețișoarele de urechi până în creier?
Când mâncăm împreună, în familie
Cel mare nu mănâncă măsline, ciuperci, dovlecei și ardei. Cel mic ar mânca numai paste sau pâine cu unt. Sora lui geamănă mănâncă cam orice, însă are respingere pentru alimentele care au o anumită consistență. Și cu toții dezaprobă legumele din ciorbă sau orice altă mâncare gătită, indiferent cât de mărunt le toc.
Am încercat să renunț la standarde de alimentație sănătoasă, și le-am spus înfrânt: "Ok, fie cum vreți voi. Astăzi mâncăm junk food." Moment în care fiul meu cel mic îmi zice cu o inocență greu de descris: "Eu nu vreau junk food, eu aș mânca un ardei".
Când e prea liniște în camerele lor
Știu că asta pare visul oricărui părinte, însă ai încredere, nu e. Când e liniște totală, e un semn că trebuie să urc de urgență sus să văd ce fac copiii. Ori au demontat paturile, ori și-au făcut iar corturi din paturi, lenjerii de pat și prosoape, sau pur și simplu s-au apucat de pictat pe parchet. O singură dată i-am găsit pe toți trei în camerele lor, în liniște deplină, citind câte o carte. Dar asta a fost o excepție.
Știu că într-o zi nu voi mai avea motive de panică. Copiii vor crește, se vor muta la casele lor, vor avea familii și copii, și va fi rândul lor să se panicheze. Totuși până atunci continuu să mă panichez, pentru că mai apoi mai târziu în viață, să mă resemnez și să-mi pară rău. Părere de rău că nu mi-am oferit mai multe momente cu copiii mei, mai multe motive de "panică", mai multe amintiri.
Te-ar putea interesa si:
8 modalitati de a gestional stresul de a fi parinte
Cand ai 3 copii, parenting-ul invata de la tine
Cand vei un tatic nervos, fa-te ca ai treaba
Cand devii tata, te redescoperi ca ceea ce trebuia sa devii
Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.