Treceți la conținutul principal

Copilul tău ințelege ce citește? Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți

Copii Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți
Au fost publicate rezultatele PISA. Ce face? Nu contează. Important e că e un procedeu standard de testare a cunoștințelor copiilor în vârstă de 15 ani din țările OCDE. OCD ce? Iar nu contează. Testele PISA verifică capacitatea de înțelegere a informațiilor și capacitatea copiilor de a rezolva probleme similare cu cele din viața reală.

Și iar suntem aproape pe ultimul loc din Europa. După noi mai e doar Bulgaria, însă bulgarii au măcar all-inclusive, deci copiii au un viitor strălucit în HoReCa. Și nici asta nu e așa important, că nu e olimpiadă să concurăm unii cu alții. Alte câteva lucruri sunt relevante.

Rezultat dezastruos, dar nu surprinzător

42% dintre copii nu înțeleg ce citesc, conform raportului. 42% dintre copii citesc, dacă mai citesc, dar nu pricep ce citesc. Mai oameni buni, 42% înseamnă aproape jumătate dintre ei. Ei știu să citească, însă nu pricep nimic.

Luați exemplul recent: Hamas a atacat Israel. Israel atacă Fâșia Gaza. Știe cineva ce e Israel? Știe cineva că Israel nu exista în urmă cu aproximativ 70 de ani? Știe cineva că Palestina a fost sub ocupația Angliei până acum 70 de ani? Și mai știe cineva că Anglia s-a retras, agreând cu puterile occidentale să creeze statul Israel în mijlocul Palestinei? De ce, și care a fost planul? Știe cineva cum de Palestina istorică a fost împărțită în Palestina, Fâșia Gaza, West Bank și Cisiordania? Știe cineva ce este Hamas? E rezistența din Carpații Orientului Mijlociu care, cumva, a găsit mii de rachete prin pădure să atace Israelul? Și Israelul, care controlează tot ce mișcă în Fâșia Gaza, nu a știu nimic? Și ce înseamnă poporul lu' Israel, cel din Biblie? E poporul lu' Israel, un cetățean ca mine și ca tine, doar cu un nume mai ciudat, sau poporul Israel, adică un teren înregistrat în cartea funciară a cerului? Și "poporul ales" e ales de către cine?

Cu toții știu să citească rândurile de mai sus. Dar înțelege cineva?

Cum s-a ajuns aici?

Piramida nevoilor a lui Maslow

Individul este preocupat în primul rând de nevoile fiziologice: apă, hrană, adăpost. Odată ce acestea au fost asigurate corespunzător, urcă ierarhic pe piramida nevoilor, ajungând în cele din urmă la vârful acesteia, la nevoie de auto-realizare și dezvoltare personală.

Piramida nevoilor a lui Maslow
Deci nu e ca și cum rezultatele PISA ne-au lovit necruțător ca o calamitate naturală. 41.5% dintre copiii din România și aproape jumătate dintre adolescenți (44,5%) sunt expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială. În mare mare parte sunt aceiași care sunt și analfabeți funcțional. Pai dacă marea ta preocupare e să ai ce să mănânci mâine, prea puțin te interesează realizările academice.

Modelele comportamentale

Într-o țară în care toate nulitățile au devenit vedete și influenceri, iar toți repețenții au ajuns milionari, e greu să mai convingi un copil de justețea zicalei „cine are carte are parte”.

Acum poți obține oricând o diplomă de orice, cu masteratele și doctoratele adiacente, fără să ai habar unde și de ce naiba se tot pun cratimele într-un text. Poți, dacă ai bani și relații, desigur.

Spuneți-mi și mie un mare biolog, sau un arheolog, sau un prozator, sau un orice, calificat pe băncile facultăților, care a devenit independent și auto-suficient financiar. Nu prea sunt așa-i? Dar dacă vă întreb de vreun fotbalist, om politic sau video-chat-istă, cu siguranță știți pe cineva din mass-media.

Poate ar fi copiii mai motivați să învețe dacă ar merge la facultatea de fotbal, la cea de lipit afișe electorale, sau la cea de video-chat? Să facem în sfârșit conexiunea între viața academică și piața forței de muncă.

Modelele comportamentale
Profesori slab pregătiți sau/si dezinteresați

Profesorii se plâng constant de lipsa de resurse, și de lipsa de motivație. Pai dacă nu sunt resurse, și pe cale de consecință, nici motivație nu mai e, de ce mai stai în sistem, ca și profesor? A, e mai ușor să dai în copii și în părinții lor, pe motiv că și alții dau în tine? Așa se pune problema? Deci data viitoare când o casieriță la magazinul din colț are o zi proastă, are dreptul să-ți arunce pâinea pe jos, pâinea pe care ai cumpărat-o pe banii tăi? Că nici ea poate nu are resurse și motivație.

Dacă nu ai resurse, cere! Sau pleacă! Ori e poate mai ușor să te preacurvești cu doamna directoare și inspectoratul școlar, doar pentru a-ți păstra locul de muncă comod? Eu dacă nu am « resurse «, îmi caut de lucru altundeva. Pe tine ce te reține, domn’ profesor, educator, sau inspector? Știm amândoi ce, și avem decența, din nou amândoi, să nu spunem public ce anume.

Costurile ascunse ale educației

Educația este gratuită pentru toți copiii, prin lege. Dacă ar face educație acasă, eventual și în fundul gol, atunci suntem de acord. Spune-i tu unui copil de la țară, care trebuie să plătească abonament la autobuz, căruia nu are ce să-i pună părinții la pachet, și care nu are încălțăminte și îmbrăcăminte decentă decât ocazional, de la frații mai mari, că educație e gratuită.

Costurile ascunse ale educației

În plus, cadourile pentru doamnă, contribuția la „consumabilele” din școală, fondul clasei – toate acestea nu sunt gratuite. Mai sunt și grupurile de părinți, un fel de sindicat al crimei organizate de pe What’s up. Dacă nu ești de acord cu ce se propune în ceea ce privește „stimulentele didactice”, ești linsat.

Permisivitatea în folosirea tehnologiei

35% dintre tinerii testați sunt distrași la cursuri de folosirea dispozitivelor digitale, în speță telefoanele mobile. Și alte 31 de procente dintre cei aflați la curs, sunt perturbați la activitatea didactică de cei dintâi. În total 66% merg la școală degeaba.

Căci e democrație, iar copilul trebuie să aibă telefon mobil. Pai și au am o drujbă de exemplu, tot din considerente democratice, însă parcă ceva mă reține să o iau cu mine la serviciu. Poate greșesc eu. Care e legătura dintre telefon mobil și drujbă? Pai și mie îmi este necesară drujba la serviciu în aceeași măsură în care copilul are nevoie de telefon în procesul educațional. Zic.

România educată

Votantul deștept își pune întrebări și, în loc să primească zahărul și uleiul, se întreabă dacă nu cumva sunt furate din banii lui. Proiectul României educate a fost înlocuit treptat cu proiectul „România dresată”. Tu nu trebuie să gândești, că obosești. Dacă ți se spune la televizor ceva, așa e. Iar cei ce contestă mesajul public, indiferent de pregătirea lor sau de dovezi pe care le aduc în argumentație, sunt eliminați și catalogați ca și conspiraționiști. Și vine „fact checker”-u’, să ne spună nouă ce e corect și ce nu. Bine măcar că mai întârzie proiectul cu Ministerul Adevărului.

Și asta nu e tot

Avem o problemă și cu abandonul școlar. Datele raportate mai sus sunt raportate la copiii care încă mai frecventează școala. Avem copii care au emigrat, avem copii care nu-și permit efectiv să meargă la școală, și alte cazuri excepționale. De ei nu se interesează nimeni. Probabil sunt toți olimpici, mai știi?!

În realitate, analfabetismul funcțional poate fi mult peste 50%.

Guvernul lucrează pentru noi.

Ministra învățământului, la primirea raportului, a declarat public că: „În ultimii ani, rezultatele la testarea PISA au rămas stabile.” Eu văd curba cum se duce în jos. Poate e o scădere stabilă. Asta da. Sau poate nu trebuie să punem la îndoială ce ni se spune, căci oricum poporul român e pe jumătate analfabet funcțional și are nevoie de cineva să îi explice orice.



Copii pisa


De ce scriu aceste rânduri? 

Nu știu, poate din frustrare, poate din dezamăgire. Poate din nostalgie pentru timpurile de demult, în care eram mândri când luam o notă mare, în care ne pregăteam pentru olimpiade, în care aveam respect pentru profesori, și în care ne simțeam provocați de o problemă nouă la matematică. Timpuri în care citeam de plăcere, în care dădeam examene peste examene la facultăți, în care părinții plângeau de bucurie pe la garduri când se afișau rezultatele. Timpuri în care cei mai buni reușeau, iar cei mai slabi aveau totuși alternative profesionale. Erau și excepții desigur, însă erau doar atât: excepții.

Generația mea care a ajuns să fie apreciată oriunde, numai în țara să nu, înlocuită de o generație care nu va mai fi apreciată niciunde, și care nici măcar nu se va mai autoaprecia.


Te-ar putea interesa si:

Nu mai asculta sfatul altora

Gradinita Waldorf sau Montessori?

Cum faci bani de acasa garanta, cand ai copii

Cutremur, explozii solare, cyber attack! Cum te pregătești de o catastrofă naturală 

Copiii cu cine votează?

Abuzurile împotriva copiilor, radiografia unui stat eșuat


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul