„Pe vremea mea”, părinții comunicau atât unii cu ceilalți cât și cu cei ce au fost la rândul lor părinți cu mult înaintea noastră, deveniți bunici acum. Cereau și ofereau sfaturi, se consolau reciproc atunci când „parenting-ul” părea că dă greș, sau se felicitau sincer atunci când parenting-ul părea să funcționeze, în ciuda faptului că noțiunea de parenting încă nu era la modă. Și mai presus de orice, își ascultau instinctele.
Aproape nimeni nu avea nevoie de cursuri de parenting. Iar cei ce aveau nevoie, părinții deveniți părinți din greșeală sau din inconștiență, părinții pe care îi vedem destul de des la televizor alături de cuvântul „abuz”, din ce am observat, nu de cursuri de parenting au nevoie, ci de medicație, de măsuri coercitive sau de arest instituționalizat. Poate și de sterilizare chimică, însă intru aici pe un teritoriu destul de instabil și interpretabil, ce ține de drepturile fundamentale ale omului. Deși cel ce-și abuzează copilul nu știu dacă mai poate fi catalogat ca fiind om. Însă despre asta cu o altă ocazie.
Instrumente pentru a fi cel mai bun părinte pentru copilul tău
Îmi amintesc când am avut primul copil, și ceva mai târziu când i-am avut pe ceilalți doi, gemenii. Eram departe, în cursa nebună de desăvârșire profesională și financiară, undeva pe alte meleaguri. Așa a fost să fie.
Copiii au început să crească, fenomen destul de nesurprinzător. Am înțeles că așa se întâmplă cu toți copiii. 😊 Bebelușii de altădată au devenit copii, și am înțeles rapid că dragostea nu e suficientă pentru a educa un copil, pentru a-l îndruma și pentru a-i ghida micile lui principii în micuța lui viață.
Pe de altă parte, viața profesională nu se potrivea deloc cu rolul de părinte. Înainte mă trezeam dimineața, mă alintam cu o cafea în liniște făcându-mi planuri în minte pentru ziua de lucru ce mă aștepta să o binecuvântez cu prezența mea 😊, mergeam la serviciu, și mă lăsam cuprins de ceea ce credeam atunci că face o diferență în viața clienților. Ca și cum clienților care cumpărau produsul X de la compania Y unde-mi desfășuram eu activitatea, le păsa cât de precis am făcut eu planificarea producției pe termen mediu și lung. Parcă îl și văd pe client în supermarket întrebându-se oarecum intimidat de amploarea eforturilor mele: „Oare cine a planificat producția pentru acest produs din coșul meu de cumpărături, în urmă cu 18 luni?”. 😊
După ce am devenit tată, am constatat că încep să trăiesc două vieți, aparent conflictuale. Viața la serviciu, care deși era stresantă prin caracterul ei corporatist, era oarecum previzibilă, și viața de părinte, care era și cu mult mai stresantă, și total imprevizibilă.
La serviciu, fusesem mereu calm și disciplinat, însă copilul meu, și mai apoi copiii mei, păreau să apese butoane pe care nici nu știam că le am!
Nu știam cum să îi țin sub control, cum să îi educ, și îmi doream soluții magice care să funcționeze. Am început să citesc cărți, să vorbesc cu alți părinți, să navighez ore în șir pe internet, pe forumuri, pe bloguri și pe site-uri de specialitate, să caut informații oriunde puteam să le găsesc.
Am învățat enorm. Am găsit sfaturi care mi se potriveau, și am găsit și sfaturi care probabil se potriveau altor familii. Am găsit și sfaturi care probabil nu se potriveau nimănui, însă probabil erau scrise de dragul de a scrie.
Sfaturi și tehnici
Privind în urmă, constat că am învățat o mulțime de tehnici și mi-am însușit o mulțime de sfaturi. Nu știu toate răspunsurile la toate situațiile, însă știu multe răspunsuri la situațiile specifice copiilor mei și familiei mele. În același timp îmi dau seama că știu prea puțin, în perspectiva perioadelor de dezvoltare prin care vor trece copiii în anii ce urmează. De la copilărie la pre-adolescență, la adolescență și așa mai departe. Însă am învățat că orice se poate învăța. Și am mai învățat să am încredere în mine ca părinte, și în copiii mei.
Am decis să documentez experiența mea de parenting, în stilul meu personal. Nu pentru că aș avea toate răspunsurile, ci pentru că am acumulat o anumită experiență care ar putea fi de ajutor și altor părinți. Părinți care încă se mai lasă amăgiți de miile de articole de parenting care sugerează soluții instant la provocări trans-generaționale.
Una din cele mai mari mulțumiri pe care le-am avut a fost când oameni oarecare, ca și mine, părinți și ei la rândul lor, mi-au mulțumit pentru articole, pentru sfaturi, și pentru că prezint lucrurile așa cum sunt.
Perfecțiune în parenting
.png "soluțiile generale nu pot fi aplicate cazurilor individuale")
Despre asta sunt cursurile de parenting, cel puțin asta este ceea ce promit la prima vedere. Cursuri în cadrul cărora să înveți o gamă întreagă de sfaturi și idei pe care să le folosești cu copiii tăi și să fii într-un grup de sprijin unde toată lumea are propriile probleme de rezolvat.
Doar că soluțiile generale nu pot fi aplicate cazurilor individuale. Țin minte că odată, nu cu mult timp după ce s-au născut gemenii, cineva explica de zor pe un blog de parenting cum că, dacă un copil are o criză emoțională, să te retragi undeva cu el, să-i permiți să se manifeste, și să-l asiguri în permanență că ești acolo pentru el, că îl iubești și că bla bla. Oricât ar dura. Și mi-am imaginat o situație în care primul nostru fiu are o criză emoțională. Tati la serviciu, iar mami alergând către fiul nostru pentru partea cu manifestarea și cu retragerea și cu suportul emoțional. Problema: cu gemenii ce facem? Îi lăsăm să aștepte „oricât ar dura”?
Nu pretind că nu există soluții. Însă soluțiile sunt atât de nuanțate, încât nu pot fi cuprinse superficial într-un curs de parenting.
Așadar dragi părinți, nu irosiți bani și timp pe cursuri de parenting. Investiți în schimb timp pentru formarea de prietenii reale cu alte mămici, cu alți părinți, cu oameni care pot și vor să ajute fără vreun interes anume. Sunt puțini aceștia, însă încă mai sunt.
Sau înscrieți-vă la un curs de parenting, luați o diplomă, și agățați-o în perete deasupra pătuțului copilului. Copil care stă în grija bonei, neglijat de părinții care sunt ocupați cu cursuri.