Treceți la conținutul principal

Ghid de supraviețuire cu copiii în biserică. Sabatul ... duminica cu trei copii

 

Sabatul ... duminica cu trei copii

Este Duminică dimineața. Și Domnul a zis: "Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca să o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău, iar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău; să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici bou, nici măgar, nici străinul care este în casa ta". ✝

Studiu biblic de profunzime maximă 😧

Și care este ziua a șaptea? Păi, documentându-mă pentru acest articol, am constatat următoarele:

  1. Deuteronom 5:14: „Ziua a șaptea este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău”. Păi și dacă eu încep serviciul marți, cum facem?
  1. Decalog (Cele 10 porunci): „Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești.”. Eu știam că munca este sfântă, dar na, ce să-i faci, copil crescut în comunism.
  1. Facerea (Geneza): „... iar în ziua a șaptea S-a odihnit”. Dumnezeu s-a odihnit, dar eu ce drept am?

Îl mai știi pe Constantin? 😆

Împăratul Constantin cel Mare a decretat ziua de duminică ca zi de odihnă la 7 martie anul 321, prin decret imperial. De ce? Că așa a vrut el. S-a trezit într-o sâmbătă dimineața nervos că trebuie să înceapă o nouă săptămână de muncă începând cu a doua zi (duminica era pentru el așa cum e luni pentru noi), și a zis:

- Gata, m-am săturat! Începând cu săptămâna viitoare săptămâna începe de luni!

- Dar de ce, măria ta?, au întrebat uimiți boierii sau ce mai umblă prin curtea împărătească prin anul 321

- Uite că așa zic eu! M-am săturat să mă gândesc toată sâmbăta la ziua de duminică, să-mi pregătesc hainele de serviciu, să-mi verific agenda, să-mi fac planurile. I hate Sundays! (știa și un pic de engleză)

- Dar, măria ta, nu se poate așa ceva, cum să schimbi ziua de odihnă așa din senin, din sâmbătă în duminică? Sâmbăta e ziua în care au fost eliberați evreii de sub jugul egiptean!

- Problema lor! Cu jugul lor cu tot! Eu nu mai pot de stres. Toată sâmbăta îmi este distrusă, cu gândul că duminica încep iar serviciul.

- Măria ta, hai să bagăm modificarea în dezbatere legislativă!

- Nu. Dau decret imperial! Că așa vor face și urmașii urmașilor voștri peste 1.700 de ani când vor să voteze ceva ce nu trebuie votat. Și o va numi ordonanță de urgență.

Dilema zilei de odihnă

Mie încă nu-mi este clar când să mă odihnesc, deși mi-e clar că trebuie să mă odihnesc. Așa că încerc să mă odihnesc și sâmbăta și duminica. Până se pun de acord și Alexandru cel Mare și cei ce interpretează Biblia. Le-am transmis și la serviciu să nu cumva să mă sune cineva sâmbăta sau duminica. Când m-au întrebat de ce, le-am zis că pe motiv de Alexandru și cartea neagră cu cruce. Nu au mai sunat.

La biserică

De lucrat am lucrat. Mi-au rămas și multe nefăcute. Parcă pe măsură ce fac, apar mai multe care trebuie făcute. În fine, acum e duminică, nimeni nu mai lucrează. Nici fii și fiica mea. Rob nu am, văd acum de Black Friday dacă găsesc unul la reduceri. Nici roaba nu am, nici bou, nici măgar. Nici nu aș avea unde să-i țin, că grădina-i mică și vecinii mofturoși.

Și ce faci duminică?

Opțiunile sunt limitate, cel puțin aici unde locuiesc. Duminica toate magazinele sunt închise. De stat la televizor să observ cum îmi trece viața inutil prin fața ochilor, parcă nu sunt entuziasmat. De mers la plimbare pe undeva prin natură nu poate fi vorba, căci plouă și bate vântul.

Rămâne o singură opțiune. Să cinstesc ziua a șaptea. Să mergem la biserică.

De ce merge lumea la biserică

Când eram mic credeam că oamenii merg la biserică pentru a cinsti sabatul... duminica. Dar pe măsură ce s-au adunat anii, am constatat că lumea merge la biserică din diferite motive. Unii merg să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru ceva, alții, cei mai mulți, pentru a-i cere ceva. Unii pentru a fi văzuți de către ceilalți ca persoane religioase, alții (altele?) pentru a palavragi trei ore în biserică. Și unii, așteptând în fața bisericii sau pe o bancă în lateralul acesteia, deoarece au fost trăși împotriva voinței lor de către partenerele de cuplu, în mare parte „în etate”.

Totuși cu toții au ceva în comun. Și nu, nu e partea cu sfințirea și cu odihna. Cu toții se așteaptă să fie liniște totală în biserică. Fără un motiv anume, ci doar că așa „se cade” într-o biserică.

Cu copiii în lăcașul Domnului

Noțiunile de „copii” și de „liniște totală” nu sunt compatibile din principiu. Cel puțin nu pe o perioadă de 3 ore, oricum. Mi-a dat Dumnezeu niște copii tare buni, dar au un defect social: sunt copii. Și copiii mai tulbură uneori liniștea adulților care au decis să-și lase copiii acasă.

Un număr total de trei copii, într-un interval de trei ore, e imposibil să nu producă un zgomot menit să captureze atenția întregii biserici. Un foșnit de ambalaj de bomboană uitata prin buzunar, un strănut zgomotos, un creion scăpat pe jos, un pufnit de râs venit de nicăieri.

Si când unul din aceste zgomote se produce, pomelnicele încetează în a mai fi citite, lumina lumânărilor încetează să mai palpite, rugăciunile sunt puse pe „on hold”, preotul își întrerupe ce spune el acolo și care se sfârșește invariabil cu „... în vecii vecilor, Amin”, doamnele în etate nu mai oftează și nu mai suspină a cucernicie, iar corul bisericii dă cu coardele vocale de catapeteasmă în semn de protest. Sau cel puțin așa simt eu.

Cum gândește Dumnezeu?

Ce nu aș da să știu?! Ce nu ar da oricine pentru a afla?! Mă întreb adesea ce așteaptă Dumnezeu de la copiii noștri? Se așteaptă oare la niște ființe fără viață care să urmeze niște reguli stricte documentate cu grijă de „sfintii Părinți”? Sau e fericit, ca orice părinte de aici de pe pământ, să-și vadă copiii fericiți, și să le audă glasurile lor mici cum vorbesc între ele, și cu El? Nu e Tatăl nostru și Tatăl copiilor noștri? Zic și eu.

Încerc pe cât posibil să le explic copiilor ce se întâmplă în biserică, care e semnificația fiecărei rugăciuni, și de ce e important să păstrăm vie conexiunea cu Dumnezeu. Le explic desigur în măsura în care sunt și eu capabil să înțeleg.

Le țin curiozitatea trează, le vorbesc chiar și despre fizica cuantică, despre scrierile apocrife, despre cum un grup mic de oameni au decis în numele nostru ce trebuie păstrat în textul biblic, și ce trebuie eliminat, despre cum alte religii trebuie să aibă și ele calea lor spre Dumnezeu, despre cărți controversate precum „Conversații cu Dumnezeu” de Neal Walsh și așa mai departe. Și mereu îi provoc să gândească pentru ei înșiși. Invariabil ajungem la aceeași concluzie: nimic nu poate fi explicat în absența lui Dumnezeu. Cu sau fără obiceiurile bisericești.

Ce nu pot să îi învăț este cum să rămână nemișcați și tăcuți timp de trei ore. Le cer în schimb să respecte alegerea celorlalți, și în momentele în care acești „ceilalți” au nevoie de liniște. Și se conformează, în măsura în care caracterul specific vârstei le permite. Când nu se poate, ieșim încet din sânul bisericii, și mergem la o pizza.

În loc de concluzie

Educația copiilor e inutilă dacă nu îl are pe Dumnezeu ca punct de referință. Strict punctul meu de vedere. E bine să mergem și la biserică din când în când, să le deschid ochii, să vadă dincolo de clădirea veche în care trebuie să pari trist, și să nu scoți un sunet.

Așa vad eu religia în viața de zi cu zi, și așa vreau să îmi cresc copiii. Dacă e bine sau rău, nu cred că noi oamenii suntem atât de desăvârșiți pentru a decide, pentru noi sau pentru ceilalți. Cât timp cineva are inima curată, nu se poate întâmpla nimic rău. Decât să atragă sporadic priviri urâte în dimineața de Duminică. Sau Sâmbătă, că tot nu am clarificat.

Notă: Atât articolul cât și pictura sunt creații personale. Aș aprecia nespus dacă ați menționa sursa în cazul în care doriți să copiați sau să distribuiți. Mulțumesc și Doamne ajută 😇


Te-ar putea interesa si:

Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Copilul tău ințelege ce citește? Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți

Au fost publicate rezultatele PISA. Ce face? Nu contează. Important e că e un procedeu standard de testare a cunoștințelor copiilor în vârstă de 15 ani din țările OCDE. OCD ce? Iar nu contează. Testele PISA verifică capacitatea de înțelegere a informațiilor și capacitatea copiilor de a rezolva probleme similare cu cele din viața reală. Și iar suntem aproape pe ultimul loc din Europa. După noi mai e doar Bulgaria, însă bulgarii au măcar all-inclusive, deci copiii au un viitor strălucit în HoReCa. Și nici asta nu e așa important, că nu e olimpiadă să concurăm unii cu alții. Alte câteva lucruri sunt relevante. Rezultat dezastruos, dar nu surprinzător 42% dintre copii nu înțeleg ce citesc, conform raportului. 42% dintre copii citesc, dacă mai citesc, dar nu pricep ce citesc. Mai oameni buni, 42% înseamnă aproape jumătate dintre ei. Ei știu să citească, însă nu pricep nimic. Luați exemplul recent: Hamas a atacat Israel. Israel atacă Fâșia Gaza. Știe cineva ce e Israel? Știe cineva că Israel

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul