Disclaimer: articol nerecomandat creștinilor radicalizați sau celor care nu au mai zâmbit în ultimele 365 de zile. 💝
Facerea (Geneza)
La început erau doar el și ea, un cuplu. Și în casă era curățenie, ordine
și liniște. Și Dumnezeu a zis: „să aibă un copil”. Și a văzut Dumnezeu că
copilul este bun și l-a numit copil, iar pe cei aflați anterior în curățenie,
ordine și liniște, i-a numit părinți. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi.
Și a zis Dumnezeu: „să apară alți copii”. Și au apărut. Și i-a numit
Dumnezeu pe unul frățior, pe celălalt, surioară.
Apoi a zis: „să se adune în casa aceasta scutece, jucării, cărțișoare,
medicamente anti-termice, șampoane pentru copii, hăinuțe de toate culorile,
termometre de apă și de uscat, biberoane și suzete”.
Apoi a zis Dumnezeu: „copiii să crească, să se joace și să aducă mulțumire
părinților lor”.
Apoi a mai zis Dumnezeu câte ceva cred, însă deja după câteva zile cu
copii, nu mai auzi clar.
Și a sfârșit Dumnezeu în ziua a șasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar
în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.
Păi na, El s-a odihnit, însă la părinți s-a gândit? Căci ei, din ziua întâi
nu cred că s-au mai odihnit. Păi nu eram noi după chipul și asemănarea Sa? Sau
când e vorba de somn și odihnă, e fiecare pentru el?! Dar să nu judecăm.
Puterea credinței
"Doamne, dacă ar crește copiii odată..." 👀
Părinții au stat în casa aceea încă de atunci; și nici pâine n-au mâncat,
nici apă n-au băut. Sau au mâncat și au băut (uneori poate prea mult), însă vor
să prezinte povestea într-un mod mai dramatic. Și s-au gândit ei așa: „Păi nu
suntem și noi după chipul și asemănarea Sa?”. Și „dacă avem credință cât un
grăunte de muștar, putem muta și munții”.
Credință aveau, deși nu prea mergeau la biserică, de frica radicalizaților
cu pomelnice la purtător gata în orice clipă să corecteze orice manifestare
care nu îndeplinea standardele ecumenice.
Muștar aveau, deși nu boabe, dar aveau un borcan muștar rămas de la vreo
petrecere tradițională alături de alți părinți. Și dacă o boabă de muștar
poate muta munții, apoi un borcan de muștar poate să... Nu știau exact ce poate
face un borcan de muștar, însă erau convinși că poate face multe.
Munții nu aveau rost să-i mute. Aveau destulă treabă prin casă, nu mai
voiau să se ocupe și de mutat formele de relief. Și dacă îi mută din locul lor,
unde să-i pună? Peste Marea Neagră? Peste Palatul Parlamentului? Unde?
Așa că au luat amândoi o poziție solemnă, și, cu borcanul de muștar în
mână, au zis: “Copilule, fă-te adult!” 😕
Muștarul nu funcționeaza. Nu cum vor părinții
Nu s-a întâmplat nimic. Copiii tot copii au rămas. Poate s-au și distrat
puțin văzându-i pe ocrotitorii lor blocați în proiect, cu ochii în tavan, și cu
un borcan de muștar în mână.
Și e bine așa cum e. Că Dumnezeu ne ascultă dorințele, însă ni le împlinește așa cum vrea El, când vrea El, și în măsura în care vrea El. Parcă vad că ne-am fi trezit cu niște copii cu barbă, în șomaj, în hăinuțe nepotrivite, care nu știu să articuleze corespunzător propozițiile, care încă mănâncă cu mâna, și care nu se pot concentra asupra unei activități mai mult de 5 minute. Asemănare izbitoare cu generația Z (nașterea celor din această generație a început în anul 1996 și s-a terminat în anul 2010. Majoritatea membrilor Generației Z sunt copiii celor din generația X și, uneori, a milenialilor – vezi Wikipedia). Deci Dumnezeu lucrează.
Concluzie
Să ne mai aducem aminte să mai și râdem. Și să nu ne luăm prea în serios în
relația cu Dumnezeu. El știe ce are de făcut, așa cum știm și noi ce avem de
făcut in raport cu copiii noștri. Și sunt convins că râde și El pe ascuns câteodată când
mai facem și noi câte o poznă, așa adulți și părinți cum suntem.
Să lăsăm muștarul și munții la locurile lor. Să ne îmbrățișăm copiii, și să
ne bucurăm că îi avem pe lângă noi. Ei vor avea timp să fie adulți. Iar noi vom
avea timp să ne fie dor de clipele când erau copii.