Treceți la conținutul principal

Ajutor! Copiii s-au lipit de ecrane! Strategii verificate de dez-ecranizare

un singur televizor pentru copii

Îndurerat și cu ochii în lacrimi, scriu aceste cuvinte în speranța că alți copii vor fi salvați. Nu știu cum este la alții, însă la noi, sâmbăta dimineața, copiii se lipesc efectiv de ecrane. La orice oră mă trezesc, copiii se trezesc cu o oră mai devreme. Cumva, parcă văd în viitor, știu la ce oră mă trezesc, și își pun alarma ceasului lor biologic să sune cu o oră înainte. Coboarâ în living și aprind televizorul. În același timp își deschid telefoanele mobile, își scot castile de sub pat, din birou sau din bibliotecă, și își pune fiecare muzica lui. Asta în timp ce televizorul se străduiește să le capteze atenția cu un film pentru copii pe Netflix. 

Copiii mici au fiecare câte un telefon mai vechi decât al nostru, fără card SIM. Sau cum ar zice o anumită categorie a populației, „fără număr”. Își mai pun muzică în weekend, mai fac poze la vreo buburuză și urmăresc pe Google Maps unde este „punctul”, și cum se mișcă el odată cu noi. Cel mare are deja telefon funcțional. Mai comunică cu prietenii de la școală și mai primește câte un mesaj de la profesori.  

În fine, în timpul săptămânii nu au timp de televizor sau de telefon. Sâmbăta dimineața însă, ceva se întâmplă. Ori copiii mei de peste săptămâna lucrătoare sunt înlocuiți cu alții care vor sta la noi pe durata weekend-ului, ori e vreun virus ceva care cuprinde simțurile copiilor în diminețile de weekend. Inspirat din pandemia precedentă, i-am pus să se spele mai bine pe mâini. Am deschis geamurile. I-am distanțat la 1 metru, apoi la 1,5 metri. Măști din alea neconforme și inutile nu le-am dat, că nu mai aveam. Iar vaccin care să conțină „o cafea cu prietenii” sau „o îmbrățișare a bunicii” încă nu există. 

Ce e de făcut? Citește aici șase strategii verificate: 

1. Impune limite de timp pentru utilizarea ecranelor 

Indiferent că e vorba de televizor sau de telefon. Undeva pe la 30 de minute pe zi în timpul săptămânii și o oră sau două în zilele de weekend cred că e suficient. Sau orice altă limită consideri că ți se potrivește. Spune-i clar care sunt limitele și pune și o alarmă sau un cronometru, pentru a evita disputele. Când e gata timpul, e gata.

2. Oferă-i alternative 

fiul meu la pictat

Nu e corect nici să îi interzici micile plăceri ale vieții de copil și să-l lași cu ochii în tavan, fără alternative. Propune-i un joc nou sau poate să picteze, să decupeze, să construiască o casuță din carton. Orice activitate care îi poate stimula creativitatea și imaginația.

3. Implică-l în activități în familie 

Asta înseamnă să te prezinți tu cu o atitudine pozitivă și energizantă. Dacă începi cu o față acră și un ton care te califică mai mult la rolul de soacră și nu de mamă, sari peste pasul acesta. Copiilor le place instinctiv să petreacă timp cu părinții lor, indiferent de activitate. La ei până și spălatul vaselor poate fi un joc, dacă știi cum să îi abordezi. Noi recent, în timp ce strângeam prin casă, am pus cântece de Crăciun, am cântat și am dansat, am făcut și spectacol imaginându-ne că suntem pe scenă și trebuie să antrenăm și audiența să intre în spiritul Crăciunului. Și nu era decât mijlocul lunii noiembrie 😊.

4. Fii un model 

În sensul clasic al cuvântului. Cel de etalon moral și comportamental. Am mai precizat și în articolele precedente că, copiii fac ce fac părinții lor, nu neapărat ce le spun părinții că trebuie să facă. Dacă tu îți citești mesajele de 5 ori la fiecare sfert de oră, dacă de fiecare dată când faci cartofi prăjiți cauți rețeta pe telefon și dacă primești notificări de pe diverse grupuri de WhatsApp la fiecare 5 minute, nu poți să ai alte așteptări de la ceilalți membri ai familiei, fie ei mari sau mici. Dacă însă îți îndrepți atenția către activități offline, și copiii vor proceda la fel.

5. Creează un spațiu fără ecrane 

Noi avem doar un singur televizor, în living. Problema e cu telefoanele, că acum sunt mobile, nu ca acelea pe care le știam noi când eram copii, fără de ecran și ancorate în perete de un fir care nu știam niciodată unde duce sau de unde vine. Am învățat și noi că atunci când copiii se duc sus în dormitoarele lor și e liniște, cu siguranță e în compania celui mai bun prieten al omului, telefonul. Așadar, stăm cu ochii pe ei ca pe bursa financiară în 2008, și când unul dintre ei își manifestă intenția de a se retrage în dormitor, îi spunem doar: „adu-mi mai întâi te rog telefonul aici, să știm unde să-l găsim când avem nevoie de el”. Invariabil, nevoia de a se retrage în camera lui dispare.

6. Încurajează activitățile în aer liber 

cu copiii la cules ciuperci

Încurajatul nu înseamnă să îl dai afară pe cel mic din casă, că e soare, și că ceilalți copii se joacă în parc, și că el nu. Înseamnă să vă programați împreună activități în aer liber. Mergeti cu bicicleta, ieșiți la o plimbare împreună, strângeți frunzele din grădină, mergeți la cules ciuperci. Va fi fascinat cu siguranță. 

Disclaimer:
Probabil veți spune că, deși sfaturile sunt rezonabile, părinții nu prea au timp de cules ciuperci în timp ce merg pe bicicletă pictând cu mâna cealaltă, cu care nu culeg ciuperci. Așa este, însă nu am spus că este ușor. Cred doar că se merită. Și setând prioritățile în mod corespunzător, veți găsi timp de plimbare, și de biciclit, și de pictat. Nu de toate în același timp, desigur.
😊


Te-ar putea interesa si:

Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Copilul tău ințelege ce citește? Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți

Au fost publicate rezultatele PISA. Ce face? Nu contează. Important e că e un procedeu standard de testare a cunoștințelor copiilor în vârstă de 15 ani din țările OCDE. OCD ce? Iar nu contează. Testele PISA verifică capacitatea de înțelegere a informațiilor și capacitatea copiilor de a rezolva probleme similare cu cele din viața reală. Și iar suntem aproape pe ultimul loc din Europa. După noi mai e doar Bulgaria, însă bulgarii au măcar all-inclusive, deci copiii au un viitor strălucit în HoReCa. Și nici asta nu e așa important, că nu e olimpiadă să concurăm unii cu alții. Alte câteva lucruri sunt relevante. Rezultat dezastruos, dar nu surprinzător 42% dintre copii nu înțeleg ce citesc, conform raportului. 42% dintre copii citesc, dacă mai citesc, dar nu pricep ce citesc. Mai oameni buni, 42% înseamnă aproape jumătate dintre ei. Ei știu să citească, însă nu pricep nimic. Luați exemplul recent: Hamas a atacat Israel. Israel atacă Fâșia Gaza. Știe cineva ce e Israel? Știe cineva că Israel

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul