Treceți la conținutul principal

Cea mai frumoasa poveste pentru copii: "Test de realitate. Nu deschideti usa!"

Test de realitate. Nu deschideti usa!

Este timpul pentru povestea de seara. Ii adun pe copii in jurul meu, asa cum fac de obicei, ne asezam cu totii pe covor, sa incapa cumva toti trei fara incidente, dupa jumatate de ora se opresc din chicotit, si incep povestea. In seara asta citim “Capra cu trei iezi”. Am mai citit-o si cand erau mai mici, insa atunci m-au ascultat ingroziti povestindu-le cum a mancat lupul pe “copiii lu’ caprita”. Am dormit in acea noapte cu totii in acelasi pat. Toti 5, de-a latul.😁

Acum copiii au mai crescut putin. De aceea am hotarat sa le-o citesc din nou, acum accentuand partea cu “nu deschideti usa”, sa invete si ei ceva din tot genocidul din poveste.

Citesc asadar povestea. Copiii se pare ca si-au format o oarecare imunitate la nedreptatile din viata, fie ea si viata animalelor. Si, inainte de somn, propun sa verific in ce masura si-au insusit copiii spiritual de auto-protectie. Nu inainte de a le explica din nou care este invatatura din poveste, cum ca nu trebuie sa deschida usa la straini, cum ca trebuie sa intrebe cine e la usa, si sa deschida doar daca este mama sau tata.

Le propun un joc inainte de culcare. Nu ar trebui sa dureze mai mult de un minut, insa stiu ca prin joaca invataturile li se intiparesc in minte pentru toata viata. Jocul cu lupul si iezii. Eu sunt lupul, evident, iar ei sunt iezii. Iarasi evident. Eu bat la usa, si ei trebuie sa demonstreze ca au invatat lectia.

  • Sa nu deschideti usa orice s-ar intampla. Ne-am inteles? Le spun eu pe un ton serios, inainte de a iesi din camera.

  • Da! Zic toti 3 in cor mandri ca au o responsabilitate atat de mare.

  • Da ce? Ii intreb eu inca o data, sa ma asigur ca vorbim aceeasi limba.

  • Ne-am inteles, raspund copiii vadit deranjati de neincrederea mea in ei.

  • Cu ce? Mai intreb eu o data, cunoscand foarte bine capacitatea de atentie a lor.

  • Nu stim…

  • Sa nu deschideti usa am zis!

  • Asta stim, ne-ai zis deja! Imi zice unul dintre ei, ca si cum ma incercau pierderi de memorie spontane.

Renunt la instructiuni, ies din camera, fac cativa pasi pe loc, sa creada ca am plecat, apoi bat la usa.

  • Da? Se aud 3 glasuri mici din camera. Si usa se deschide usor lasand sa se vada 6 ochisori uitandu-se surprinsi la mine.

  • Pai eu ce v-am zis? Intreb eu dezamagit de deznodamantul dezastruos.

  • Sa nu deschidem usa, raspund ei.

  • Si de ce ati deschis?

  • Pai ai batut la usa.

  • Pai da, insa nu trebuia sa deschideti, repet eu exasperat.

  • De ce? Raspund ei cu o nevinovatie pe masura.

  • Pai noi ce am vorbit?

  • Ce?

  • Pai daca era un hot? Simt acum ca toate explicatiile mele nu au fost
    altceva decat timp pierdut.

  • Pai nu era, mi se raspunde cu o convingere ne neclintit.

  • De unde stiti?

  • Pai erai tu la usa.

  • Si daca nu eram eu la usa? Intreb eu incercand sa recap controlul
    asupra situatiei

  • Ba da, erai, te-am vazut noi.

  • Cand?

  • Cand am deschis usa.

Am decis sa tac. Se pare ca eu eram cel ce trebuia sa invete de fapt de la copii, si anume faptul ca eu eram de fapt la usa.


Te-ar putea interesa si:

Copiii si musculita. Catastrofa nationala

Cum trezesti copiii dimineata. Strategie imbatabila


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.


Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Copilul tău ințelege ce citește? Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți

Au fost publicate rezultatele PISA. Ce face? Nu contează. Important e că e un procedeu standard de testare a cunoștințelor copiilor în vârstă de 15 ani din țările OCDE. OCD ce? Iar nu contează. Testele PISA verifică capacitatea de înțelegere a informațiilor și capacitatea copiilor de a rezolva probleme similare cu cele din viața reală. Și iar suntem aproape pe ultimul loc din Europa. După noi mai e doar Bulgaria, însă bulgarii au măcar all-inclusive, deci copiii au un viitor strălucit în HoReCa. Și nici asta nu e așa important, că nu e olimpiadă să concurăm unii cu alții. Alte câteva lucruri sunt relevante. Rezultat dezastruos, dar nu surprinzător 42% dintre copii nu înțeleg ce citesc, conform raportului. 42% dintre copii citesc, dacă mai citesc, dar nu pricep ce citesc. Mai oameni buni, 42% înseamnă aproape jumătate dintre ei. Ei știu să citească, însă nu pricep nimic. Luați exemplul recent: Hamas a atacat Israel. Israel atacă Fâșia Gaza. Știe cineva ce e Israel? Știe cineva că Israel

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul