„Pe vremea mea”, părinții comunicau atât unii cu ceilalți cât și cu cei ce au fost la rândul lor părinți cu mult înaintea noastră, deveniți bunici acum. Cereau și ofereau sfaturi, se consolau reciproc atunci când „parenting-ul” părea că dă greș, sau se felicitau sincer atunci când parenting-ul părea să funcționeze, în ciuda faptului că noțiunea de parenting încă nu era la modă. Și mai presus de orice, își ascultau instinctele. Aproape nimeni nu avea nevoie de cursuri de parenting. Iar cei ce aveau nevoie, părinții deveniți părinți din greșeală sau din inconștiență, părinții pe care îi vedem destul de des la televizor alături de cuvântul „abuz”, din ce am observat, nu de cursuri de parenting au nevoie, ci de medicație, de măsuri coercitive sau de arest instituționalizat. Poate și de sterilizare chimică, însă intru aici pe un teritoriu destul de instabil și interpretabil, ce ține de drepturile fundamentale ale omului. Deși cel ce-și abuzează copilul nu știu dacă mai poate fi catalogat ca
Este luni dimineața, însă se poate să fie și miezul nopții judecând după întunericul de afară. Cei trei copii nu au de unde să știe cât e ceasul, dacă e într-adevăr dimineața, sau dacă e luni.
Copiii dorm liniștiți în pătuțurile lor, unul dezvelit, unul acoperit complet de parcă vine viscolul, și celălalt învelit corespunzător, numai că e așezat de-a latul patului.
Tati s-a trezit de mult. Acum se îndreaptă cu pași ușori către camerele copiilor, deschide ușile fără să facă prea mult zgomot, aprinde repede lumina, închide ușile în urma lui și pleacă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în bucătărie, să-și continue treburile. Fuge repede, deoarece știe că dacă este observat, toată vina ar fi aruncată într-o clipă asupra lui. El e de vină că e luni, că e dimineața, că există școli și grădinițe, că unii copii se culcă târziu în loc să se odihnească și să crească mari, și câte și mai câte. Așa tati fuge repede, și vina este aruncată în mod firesc asupra elementului perturbator – lumina. Becurile sunt de vină, nici tata, nici copiii. E o situație mai ușor de acceptat de către toți cei din casă.
Din cameră încep să se audă zgomote ca niște mormăieli de urși, sau poate de marmote obosite. Abia atunci intră și tata în cameră, aparent surprins că lumina e deja aprinsă.
„Bună dimineața copii. V-ați trezit?”
"Mmmmm", răspunde unul dintre ei.
Ceiălalți nu scot încă niciun sunet, ci doar își acoperă ochii cu tot ce găsesc prin preajmă. Paturi, perne, șosete și așa mai departe. Șosete? Ce caută șosetele în pat? Mai bine să nu întrebăm.
„Haideti la bucatarie, micul dejun este gata!” mai încearcă tata, în speranța că cei trei se vor ridica din pat fără să realizeze că fac asta împotriva voinței lor.
"Mmmmmmm", se aude iar, fără a fi clar dacă este mmmmm-ul aceluiași copil sau un mmmmm nou-nout. Toate mmmmm-urile seamănă între ele, fie el mmmmm de fetiță, de băiețel, sau de băiețel mai mare.
Tata se îndepărtează încet, se întoarce în bucătărie și începe să se gândească cu glas tare:
"Oare să pun și vanilie în clătitele acestea? Și dulceață mai avem?"
Deodată se aud pași mici, doi câte doi, în total șase pași. Doi pași mici și patru foarte mici. Apoi apar și copiii, de parcă mai întâi au venit pașii, și apoi s-au târât și copiii în urma acestora, ca nu cumva să rămână fără pași. Trei ciufuliți, mai precis, doi ciufuliți și o ciufuliță apar în fața ușii de la bucătărie, privind neîncrezător. Oare chiar au auzit cuvântul clătite, sau doar au visat? Dar totuși miroase a vanilie prin ușa între-deschisă.
Copiii prind curaj. De fapt, nasucurile lor prind curaj, și înaintează în bucătărie, unul câte unul, tragând după ele câte un copil. Unul în pijama, cu bluza scoasă din pantaloni pe jumătate, ca și cum toată noaptea s-ar fi gândit și răzgândit, fără să ajungă la o concluzie finală, dacă să-și bage bluza în pantaloni să-i țină de cald, sau s-o lase pe afară să nu-l strângă la rinichi. 😂 Ceilalți doi, încă în sacii de dormit, ca două fantome, una albastră și cealaltă roz, de te și miri cum reușesc să meargă. Dar poate că plutesc, ca toate celelalte fantome, mai știi?!
Intră toți trei în bucătărie, se așează la masă în liniști, cu ochii semi-închiși de somn, și așteaptă. Tata se conformează ritualului, știe că nu are sens să îi întrebe nimic, sau mai rău, să-i trimită la baie să se spele pe față înainte de masă. Așadar, fiecare așteptând cu microbul lui pe mânuțe, tata le servește câte o clătită caldă, sperând din toată inima că sistemul imunitar al celor mici să învingă și în dimineața aceasta.
Strig triumfător:
„S-au trezit copiii! Sunt la masă! Vii la cafea?”
Aud în schimb:
„Vin imediat. Copiii s-au spălat pe mâini și pe față?”
Îi răspund mai mult ca pentru mine:
„Mmmmmmm”
Te-ar putea interesa si:
Copiii si musculita. Catastrofa nationala
Test de realitate. Nu deschideti usa!
Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.