Copiii de atunci și copiii de acum
Copiii noștri au de toate, unii ar spune că au prea multe. Haine, jucării, oportunități de petrecere a timpului liber, spațiu mai mult decât am visat noi pe vremea când eram copii, diversitate alimentară de neimaginat în aceleași timpuri de mult apuse, acces la tehnologie, oportunități educaționale, you name it.
Noi am fost fericiți când eram mici, nu ne lipsea nimic. De fapt, nu aveam cum să știm că ne lipsesc chipsurile, telefoanele mobile sau grădinițele Montessori, întrucât nu existau pe atunci. Și nu are cum să îți lipsească ceva ce nu există. Vouă vă lipsește acum „fhfdatjkdsfh”? Exact! Așa ceva nu există, nu te poți simți dezavantajat că nu îți permiți un „fhfdatjkdsfh”. Poate va exista în viitor, și poate ne vom întreba cum am putut trăi atâția ani fără beneficiile incredibile ale unui „fhfdatjkdsfh”.
Comparând ce le putem oferi copiilor noștri acum cu ce aveam noi în trecut, concluzionăm superficial că ai noștri copii ar trebui să fie incomparabil mai fericiți decât am fost noi ca și copii. Doar că asta nu se întâmplă neapărat. Pare, împotriva tuturor argumentelor raționale, că, copiii de acum 40 de ani erau mai fericiți decât copiii noștri din prezent.
Ce aveam noi atunci, și nu au copiii noștri astăzi?
Timp
Aveam timp să ne jucăm, aveam timp să stăm cu părinții noștri. Ne jucam cu ceilalți copii din cartier, fără să avem nevoie de activități planificate și de jucării scumpe. Stăteam pe lângă părinții noștri când găteau, când făceau curat, când mai repara tata ceva prin casă. Nu se întâmpla ca mama să facă gogoși, și noi să ne plângem că ne plictisim. Eram și noi pe acolo, încurcând lumea de-aiurea, dar nu ne plictiseam.
Aveam timp să mergem și în weekend (pe atunci nici nu știam că se numește weekend) la o plimbare, pe jos desigur, pe malul unui râu sau pe câmpuri, către vreun obiectiv nedefinit.
Aveam timp inclusiv pentru temele pentru vacanța de vară, fără să ne auto-inducem o hemoragie intelectuală pe fond de supra-solicitare.
Acum copiii nu mai au timp de activități plăcute, pentru că i-am înscris la prea multe activități plătite .... Sau?!
Siguranța
Atât acasă cât și pe străzi. Nu ne era frică să mergem de nebuni prin cartiere, la scăldat sau mai știu eu pe unde. O mai și pățeam din când în când, însă tot nu ne era frică. Nu percepeam mediul înconjurător ca pe un mediu periculos. Și dacă ne simțeam amenințați, ripostam instantaneu cu celebra frază: „Băi, tu știi cine e tata?”, indiferent dacă tata era sudor, instalator sau angajat în MAI.
Pe atunci nu erau pedofili, sau copii de bani gata cu cuțite la ei, nici droguri, nici bombardieri care să conducă cu 150 km/h în oraș, nici pornografie la fiecare colț. Singurul aspect care ne făcea să ne simțim în nesiguranță era existența doamnelor cu fuste colorate care insistau să ne ghicească viitorul, în drumul spre școală. Dar făceau și ele parte din peisaj cumva.
Ne simțeam în siguranță și acasă, convinși că nimeni și nimic nu ne poate atinge părinții. Ei probabil percepeau realitatea altfel, ca adulți. Însă noi aveam impresia că ne putem ascunde și de judecata de apoi între pereții apartamentului.
Acum copiii au acces la informație, și dacă părinții ii asigură că nimic rău nu se poate întâmpla, apare vreun deștept la școală care le explică copiilor noștri cum vom intra în război în 24 de ore, sau că pandemia a ucis populația unui continent întreg, sau că a văzut el că există zombi, și orice altceva. Și cum că el știe, că doar are televizor, tabletă și telefon mobil, cu acces la toate în același timp.
Ne aveam unii pe alții
Aveam părinții aproape. Aveam vecinii care ne supravegheau. Aveam cadrele didactice, învățătorii și ulterior profesorii care aveau grijă de noi, mult peste responsabilitățile lor profesionale. Chiar și vânzătoarea de la magazin, dacă vedea că cineva s-a lovit, ieșea afară și îngrijea copilul respectiv cum putea, cât știa, și cu ce avea.
Acum nu ai voie să te atingi de copilul cuiva, că sunt mulți tâmpiți pedofili care umblă liberi pe stradă. Nu ai voie să bandajezi pe nimeni, că dacă nu e pansamentul steril și ia copilul cine știe ce boală autoimună rară?
Speranța
Aveam speranța că, atunci când vom fi mari, vom ajunge ceva. Ingineri, economiști, doctori, astronauți, orice. Și aveam dreptul să sperăm, căci ne uitam la adulți, și vedeam într-adevăr că există acei doctori, învățători, cercetători etc. Priveam în jur și vedeam fabrici, uzine, institute de cercetare. Speram că vom fi profesioniști, că vom avea o casă, că ne vom întemeia o familie și că vom avea un viitor de care să fie mândri părinții noștri, și de care noi să fim mulțumiți. Și asta ne ajuta să trecem peste aspecte probabil mai puțin dorite din perioada aceea.
Nu speram la o rată ipotecară pe 30 de ani, nu speram la o carieră ca șomer, după 18 ani de școală, nu speram la modelele actuale de succes caracterizate de faptul că reușești doar dacă ești fiul sau fiica cui trebuie. Și nu speram la diaspora, în căutarea a ceea ce România nu mai avea să ofere.
Ce nevoi au copiii noștri cu adevărat?
Aici nu cred că s-a schimbat nimic. Copiii vor să fie copii, să se joace, să se bucure de vârsta lor, să se simtă auziți și ascultați, să se simtă în siguranță, și să aibă o proiecție de viață care să-i țină motivați.
Au nevoie să fie ținuți de mână, și să fie asigurați că nu se poate întâmpla nimic rău atât timp cât îi iau pe mami și pe tati. Au nevoie să fie priviți în ochi în timp ce povestesc cine știe ce întâmplare, pentru noi părinții fără sens și fără prioritate pe agenda noastră. Au nevoie să știe că au doi adulți prin preajmă care să îi ghideze, și să impună limite sănătoase. Au nevoie de gădilituri și de pupici. Atat.
Te-ar putea interesa si:
Crăciunul în familia noastră este când vrem noi să fie
Mamicilor, taticilor, sunteti bine asa cum sunteti
Sa cresti zambind: 10 lectii esentiale pentru o copilarie fericita
Frica, furie, tristete, rusine – sfanta patrime a resemnarii
Cele mai frumoase povesti pentru copii sunt acelea pe care le citesti
Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.