#parenting

  Am fost profund marcat de un articol pe care l-am citit recent, în care un părinte, blocat între un prezent fără posibilități și un viitor fără perspective pentru copilul său, a plâns pe umerii mici ai copilului. Că sistemul de învățământ este unui dobitoc de-a dreptul, că educatorii, învățătorii și profesorii se dezumanizează într-un ritm alert, că atât fericirea, cât și evoluția copilului sunt serios puse în pericol de tot ceea ce reprezintă așa-zisa România educată. Și adulții plâng uneori. Să nu mă înțelegeți greșit, și mie îmi vine uneori să urlu, să dau cu pumnii în pereți (vorba unui contemporan de-al nostru cu ale lui versuri „ lacrimi și pumni în pereți ”), paralizat de neputința în fața sistemului, de orice natură ar fi acel sistem. Că este vorba despre sistemul de învățământ, despre sistemul medical, despre sistemul financiar, politic și așa mai departe. Sau despre sistemul de liberă circulație în țările europene, care mi-a permis să mă retrag undeva departe de România...

  Am fost profund marcat de un articol pe care l-am citit recent, în care un părinte, blocat între un prezent fără posibilități și un viitor fără perspective pentru copilul său, a plâns pe umerii mici ai copilului. Că sistemul de învățământ este unui dobitoc de-a dreptul, că educatorii, învățătorii și profesorii se dezumanizează într-un ritm alert, că atât fericirea, cât și evoluția copilului sunt serios puse în pericol de tot ceea ce reprezintă așa-zisa România educată. Și adulții plâng uneori. Să nu mă înțelegeți greșit, și mie îmi vine uneori să urlu, să dau cu pumnii în pereți (vorba unui contemporan de-al nostru cu ale lui versuri „ lacrimi și pumni în pereți ”), paralizat de neputința în fața sistemului, de orice natură ar fi acel sistem. Că este vorba despre sistemul de învățământ, despre sistemul medical, despre sistemul financiar, politic și așa mai departe. Sau despre sistemul de liberă circulație în țările europene, care mi-a permis să mă retrag undeva departe de România...

Copiii se bat între ei, copiii bat profesorii, profesorii bat copiii, părinții bat profesorii și copii deopotrivă. Din nefericire, acesta este contextul actual al vieții școlare, după peste 30 de ani de democrație. Nu se întâmplă în fiecare zi, și cu siguranță nu se întâmplă în fiecare școală, însă se întâmplă. Un caz izolat poate fi tratat ca atare, în izolare, ca o excepție deviantă. Un caz repetitiv, însă, este un semnal de alarmă. Citeam deunazi că într-o școală oarecare dintr-un oraș la fel de oarecare, un profesor a fost acuzat că ar fi lovit pe unul dintre elevii săi în timpul orelor. Părinții copilului au decis, prin urmare, să-și facă dreptate singuri. S-au dus așadar peste profesor și i-au aplicat același tratament, desigur, cu o intensitate caracteristică forței unor adulți. Violența nu poate fi justificată, indiferent de circumstanțe. Violența nu își are locul în secolul XXI, cu excepția cazurilor de auto-apărare. Violența asupra copiilor într-o societate civilizată trebuie...

Copiii se bat între ei, copiii bat profesorii, profesorii bat copiii, părinții bat profesorii și copii deopotrivă. Din nefericire, acesta este contextul actual al vieții școlare, după peste 30 de ani de democrație. Nu se întâmplă în fiecare zi, și cu siguranță nu se întâmplă în fiecare școală, însă se întâmplă. Un caz izolat poate fi tratat ca atare, în izolare, ca o excepție deviantă. Un caz repetitiv, însă, este un semnal de alarmă. Citeam deunazi că într-o școală oarecare dintr-un oraș la fel de oarecare, un profesor a fost acuzat că ar fi lovit pe unul dintre elevii săi în timpul orelor. Părinții copilului au decis, prin urmare, să-și facă dreptate singuri. S-au dus așadar peste profesor și i-au aplicat același tratament, desigur, cu o intensitate caracteristică forței unor adulți. Violența nu poate fi justificată, indiferent de circumstanțe. Violența nu își are locul în secolul XXI, cu excepția cazurilor de auto-apărare. Violența asupra copiilor într-o societate civilizată trebuie...

  Pentru a excela în orice domeniu trebuie mai întâi să înțelegi și să stăpânești regulile de bază, pentru ca mai apoi să fii îndrăzneț și să le transpui în mod creativ pentru a-ți exprima originalitatea și viziunea personală. Așa spune Pablo Picasso cu celebrul său citat “ Învață regulile ca un profesionist, pentru a le putea încălca ca un artist ”. Cum să-ți educi copilul prin prisma citatului de mai sus Cei mai mulți dintre părinți rămân blocați într-o extremă sau cealaltă a citatului mai sus menționat. Unii se focusează exclusiv pe reguli, pe eforturi, disciplină strictă, dezvoltare structurată, excelență și rezultate previzibile, neglijând creativitatea și individualitatea copiilor. Sunt genul de copii care cresc prin prisma lui „ trebuie ”, lăsând pe locul doi imaginația, autenticitatea și exprimarea propriei personalități. Copii care la vârsta adultă pot deveni profesioniști desăvârșiți, însă care vor funcționa mecanic în cadrul regulilor impuse ori de societate, ori de ...

  Pentru a excela în orice domeniu trebuie mai întâi să înțelegi și să stăpânești regulile de bază, pentru ca mai apoi să fii îndrăzneț și să le transpui în mod creativ pentru a-ți exprima originalitatea și viziunea personală. Așa spune Pablo Picasso cu celebrul său citat “ Învață regulile ca un profesionist, pentru a le putea încălca ca un artist ”. Cum să-ți educi copilul prin prisma citatului de mai sus Cei mai mulți dintre părinți rămân blocați într-o extremă sau cealaltă a citatului mai sus menționat. Unii se focusează exclusiv pe reguli, pe eforturi, disciplină strictă, dezvoltare structurată, excelență și rezultate previzibile, neglijând creativitatea și individualitatea copiilor. Sunt genul de copii care cresc prin prisma lui „ trebuie ”, lăsând pe locul doi imaginația, autenticitatea și exprimarea propriei personalități. Copii care la vârsta adultă pot deveni profesioniști desăvârșiți, însă care vor funcționa mecanic în cadrul regulilor impuse ori de societate, ori de ...

  Așteptări versus realitate Când devii mămică, după emoția venirii pe lume a celui mic, după toate felicitările primite din partea familiei, prietenilor și colegilor de serviciu, urmează depresia post-natală. Înainte de a deveni mamă, aveai timp, aveai viață personală, aveai obiceiuri. Aveai și probleme desigur, probleme care, privindu-le acum din perspectiva de mămică, ți se par niște mofturi de persoană cu înfățișare de adult dar cu intelect de pre-adolescent. Acum ai de schimbat scutece, ai de alăptat la fiecare 3 ore, și ai de ghicit ce își dorește copilul atunci când scoate sunete de o amplitudine cam ridicată raportat la corpul lui firav. Dacă devii tată, ești doar deprimat, fără post-natal. E mai simplu, deși nu mai ușor. Copilul crește, iar tu te încăpățânezi să speri că vor reveni curând zilele în care făceai o baie cu spumă timp de 45 de minute, citind o carte ținută într-o parte pentru a nu-i uda din greșeală paginile, și ascultând o muzică relaxantă undeva pe fun...