Copiii se bat între ei, copiii bat profesorii, profesorii bat copiii, părinții bat profesorii și copii deopotrivă. Din nefericire, acesta este contextul actual al vieții școlare, după peste 30 de ani de democrație.
Nu se întâmplă în fiecare zi, și cu siguranță nu se întâmplă în fiecare școală, însă se întâmplă. Un caz izolat poate fi tratat ca atare, în izolare, ca o excepție deviantă. Un caz repetitiv, însă, este un semnal de alarmă.
Citeam deunazi că într-o școală oarecare dintr-un oraș la fel de oarecare, un profesor a fost acuzat că ar fi lovit pe unul dintre elevii săi în timpul orelor. Părinții copilului au decis, prin urmare, să-și facă dreptate singuri. S-au dus așadar peste profesor și i-au aplicat același tratament, desigur, cu o intensitate caracteristică forței unor adulți.
Violența nu poate fi justificată, indiferent de circumstanțe.
Violența nu își are locul în secolul XXI, cu excepția cazurilor de auto-apărare. Violența asupra copiilor într-o societate civilizată trebuie abordată cu cea mai mare seriozitate.
Pe de altă parte, însă, violența nu apare din senin, de cele mai multe ori este provocată. Și un învățător sau profesor care nu dispune de pârghiile administrative și legale corespunzătoare este o victimă permanentă a hărțuirii elevilor pe care îi pastorește. Și uităm uneori că învățătorul sau profesorul, înainte de a fi învățător sau profesor, este om. Un om care nu este plătit să fie bătaia de joc a unor elevi sau adolescenți încurajați de părinți să interpreteze democrația după bunul plac.
Este violența o soluție? Sub nici o formă. Cuvintele „violenta” și „copii” nici măcar nu au ce căuta în aceeași propoziție. Însă care este soluția? Societatea românească se pare că a eșuat, cel puțin până acum, să răspundă la această întrebare.
Reacția părinților
Dacă ești părinte, știi că în momentul în care auzi că copilul tău a fost agresat, emisfera stângă a creierului se dezactivează ca o măsură de siguranță. Rațiunea intră în stand-by, pentru a face loc impulsivității de moment, emoțiilor și pornirilor instinctuale.
Teoria spune că trebuie să căutăm soluții legale și constructive. Total de acord, în condițiile în care legea este respectată și se aplică. Ce faci însă într-o societate în care aplicarea legii este opțională?
Nu încurajez violența sub nici o formă. Însă să le ceri părinților să aibă răbdare și să fie toleranți cu violența asupra copiilor lor până când se va dezvolta cadrul legislativ necesar, și până să se și aplice acest cadru legislativ, consider că este utopie.
Violenta sau percepția violenței
Am fost și noi copii la rândul nostru. Și când învățătorul sau profesorul ne aplica o riglă peste palmă sau ne urechea, nu eram atât de deranjați de atitudinea cadrelor didactice pe cât eram de îngrijorați de ce urma acasă, când aveau să afle părinții motivele corecției fizice școlare.
Însă la școală nu eram nici traumatizați și nici înspăimântați. Știam că dacă depășim anumite limite, trebuia să suportăm consecințele.
Acum, dacă un profesor îi ia elevului telefonul mobil pe care acesta din urmă îl folosește în timpul orelor să asculte muzică sau să-și facă selfie, acest gest este catalogat mult prea repede ca violență și atac la dreptul de proprietate, drept consfințit de constituție.
Este orice formă de îngăduire a libertății copiilor noștri cu adevărat o formă de violență?
Concluzie:
Violența asupra copiilor în mediul școlar este inacceptabilă, și orice caz de violență trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate. Însă cum? Se pare că încă nu există un răspuns unanim la această întrebare, cel puțin nu atât timp cât valorile unei societăți sunt subiectul interpretării individuale.
Copiii dau vina pe profesori, profesorii se plâng de elevi, părinții se plâng de inerția instituțiilor de stat, și cu toții, la unison, criticăm violența în școli.
Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.