Treceți la conținutul principal

Când lacrimile unui părinte sunt penibile. Adună-te și fii acolo pentru copilul tău!

 

Când lacrimile unui părinte sunt penibile

Am fost profund marcat de un articol pe care l-am citit recent, în care un părinte, blocat între un prezent fără posibilități și un viitor fără perspective pentru copilul său, a plâns pe umerii mici ai copilului. Că sistemul de învățământ este unui dobitoc de-a dreptul, că educatorii, învățătorii și profesorii se dezumanizează într-un ritm alert, că atât fericirea, cât și evoluția copilului sunt serios puse în pericol de tot ceea ce reprezintă așa-zisa România educată.

Și adulții plâng uneori.

Să nu mă înțelegeți greșit, și mie îmi vine uneori să urlu, să dau cu pumnii în pereți (vorba unui contemporan de-al nostru cu ale lui versuri „lacrimi și pumni în pereți”), paralizat de neputința în fața sistemului, de orice natură ar fi acel sistem. Că este vorba despre sistemul de învățământ, despre sistemul medical, despre sistemul financiar, politic și așa mai departe. Sau despre sistemul de liberă circulație în țările europene, care mi-a permis să mă retrag undeva departe de România, pentru a-mi proteja copiii, cu riscul de a lăsa în rumă tot ceea ce-mi era odată drag.

Nu plânge în timp ce conduci.

Dar nu am plâns pe umerii copiilor nicio clipă. Nu le-aș putea face așa ceva. Un copil nu trebuie să poarte povara unui adult, chiar dacă povara aceasta este însăși grija pentru viitorul copilului. Un copil are încredere deplină în părinți, iar părinții sunt la volanul mașinii în călătoria împreună către maturitate. Și nimeni nu și-ar dori un șofer în lacrimi, odihnindu-și capul pe umărul pasagerului, în timp ce mașina gonește cu 150 km/h pe autostradă.

Te poți opri la o benzinărie, sau la un popas, și să-ți verși lacrimile în timp ce îți cumperi vigneta pentru a mai traversa o țară. Însă când te întorci la volan, lacrimile nu sunt doar penibile, ci se pot dovedi de-a dreptul periculoase.

Transformă lacrimile în putere de luptă.

Trăim vremuri tulburi, fără îndoială. Însă nu la fel de tulburi ca cele de pe timpul părinților noștri, pentru care supraviețuirea în condițiile raționalizării comuniste era o provocare în sine. Și nici la fel de tulburi ca pe vremea bunicilor noștri care au trecut prin naționalizare, pierzându-și și ultima fărâmă de avuție. Și nici pe departe la fel de tulburi ca vremurile pe care le-au trăit străbunicii noștri în timpul celor două războaie mondiale.

vremurile pe care le-au trăit străbunicii noștri

Da, e greu. E greu când vezi modelele de succes din societatea românească, e greu când vezi inutilitatea sistemului de învățământ, e greu când observi nedreptățile, manipulările, incertitudinile.

Însă lacrimile nu sunt răspunsul la nici una dintre problemele de mai sus. Cu atât mai puțin, lacrimile pe umerii copiilor.

Importanța rolului de părinte.

Rolul tău ca părinte este să lupți în permanență și să le oferi copiilor un viitor mai bun. Asta implică responsabilizare, implicare și determinare. Poate nu vei schimba lumea, însă îți vei schimba cu siguranță comportamentul, și îi vei schimba copilului percepția despre ce înseamnă să fii adult, și despre beneficiile de a avea un adult care să îl aibă în grijă în drumul său propriu către maturitate.

Da, lumea înconjurătoare este poate plină de dezamăgiri. Nu te alătura și tu acestei lumi fiind la rândul tău o dezamăgire pentru copilul tău.


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Copiii nu se educa pe internet. Nu te mai lăsa mințit!

  Ești mămică și scrii un blog. De parenting, desigur. Și undeva, în alt colț al lumii, există o altă mamă, care citește ceea ce scrii tu. Sau de ce nu, un tatic. Tu scrii ceea ce știi că se citește, faci optimizări de căutare (SEO), faci analiză de cuvinte cheie, inserezi etichete și meta-descrieri, optimizezi site-ul pentru o indexare mai rapidă, și îți promovezi conținutul pe orice platformă media. Pentru notorietate, faimă, sau pentru bani.  Însă de partea cealaltă a internetului, cealaltă mamă, care citește ce scrii tu, nu știe nimic de indexare și de page rank. Și nici nu o interesează. Pe ea o interesează să afle informații relevante care să-i facă viața de mamă mai ușoară. Sau poate caută doar relatări sincere cu care poate rezona, în efortul de a-și valida că nu e singură, că nu e insuficientă, și că va fi bine. Însă tu, fără scrupule și fără repere morale, îi dai înainte cu ghidul tău pentru o „educație parentală eficientă”: Crește stima de sine a copilului Știi măca...

Nu ai nevoie de cursuri de parenting!

„Pe vremea mea”, părinții comunicau atât unii cu ceilalți cât și cu cei ce au fost la rândul lor părinți cu mult înaintea noastră, deveniți bunici acum. Cereau și ofereau sfaturi, se consolau reciproc atunci când „parenting-ul” părea că dă greș, sau se felicitau sincer atunci când parenting-ul părea să funcționeze, în ciuda faptului că noțiunea de parenting încă nu era la modă. Și mai presus de orice, își ascultau instinctele. Aproape nimeni nu avea nevoie de cursuri de parenting. Iar cei ce aveau nevoie, părinții deveniți părinți din greșeală sau din inconștiență, părinții pe care îi vedem destul de des la televizor alături de cuvântul „abuz”, din ce am observat, nu de cursuri de parenting au nevoie, ci de medicație, de măsuri coercitive sau de arest instituționalizat. Poate și de sterilizare chimică, însă intru aici pe un teritoriu destul de instabil și interpretabil, ce ține de drepturile fundamentale ale omului. Deși cel ce-și abuzează copilul nu știu dacă mai poate fi catalogat ca...

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul...