Voi începe direct: ești de acord că membrii comunității LGBTQ+ să adopte
copii? Înainte de a răspunde, te invit să parcurgi rândurile următoare:
Ce înseamnă LGBTQ+?
Aflăm din Wikipedia că LGBTQ+, prescurtat LGBT+ (uneori LGBT, LGBTIA+,
LGBT+ LGBTQ, comunitatea queer, gay sau alte acronime) este un acronim care se
referă la colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală, transsexuală, transgen,
queer, persoanele intersex, persoanele asexuale, aromantice, demisexuale,
autosexuale, abrosexuale, pansexuale, trisexuale, sapiosexuale, polisexuale,
poligame, poliamoroase, persoanele non-binar, persoanele care practică travesti
(în unele situații), persoanele bi-curioase, non-heterosexuale, persoanelor
care practică munca sexuală, omnisexuale, transmasculine și transfeminine.
Nu e necesar să înveți definiția pe de rost, manat de un impuls
incontrolabil dobândit de-a lungul anilor de școală. Te invit însă la un proces
de introspecție, întrebându-te retoric ce știi exact despre sapiosexuali,
pansexuali, abrosexuali sau persoanele non-binar.
Însă poate nici nu e nevoie să știi mare lucru. Ceea ce e relevant e că
cele de mai sus se referă la identitatea personală și la inclinații și
preferințe strict sexuale care contravin parțial sau în totalitate „mijloacelor
anatomice din dotare” – ca să mă exprim elegant.
Adică, dacă te identifici ca fiind un copac, de exemplu, metaforic vorbind, și vrei să întreții relații sexuale cu un lichen (desigur, cunoscând cu toții că „lichen” este forma singulară a pluralului „licheni”), este perfect în regulă, atât timp cât există acordul sau consimțământul ambelor părți.
A avea sau nu a avea copii? Asta e întrebarea
oricărui cetățean, LGBTQ+ sau nu.
Dincolo de intimitatea fiecărui cuplu, dilema asupra dreptului membrilor
LGBTQ+ de a avea copii este departe de a fi rezolvată. În primul rând pentru că
cei mai mulți dintre ei nu pot efectiv să aibă copii. Nu din vina mea, nu din
vina statului, nu din vina societății civile. Ține de mijloacele anatomice din
dotare menționate mai sus. Căci așa-i în viață, „cine are, are, cine n-are,
n-are” – pentru a cita un mare înțelept contemporan. Numai că nimeni nu are
de-amândoua. Din nou, căci așa e în viață.
În al doilea rând, deoarece există voci împotriva demersului membrilor
LGBTQ+ de a înfia copii. Și așa ajungem la următorul capitol, în care voi
analiza avantajele copiilor crescuți în familii cu părinți de același sex.
Notă: nu îmi propun să scriu un articol despre copiii crescuți în familii
alătuite din orice combinație a celor de mai sus, preluați de pe Wikipedia,
întrucât combinațiile de 26 luate câte 2 înseamnă 325 posibilități, așa cum am
învățat cu toții în clasa a X-a, alături de aranjamente și permutări. Nu are
internetul pagini cât ar trebui să scriu. Pentru pasionati sau nostalgici, formula de calcul mai jos:
Când nu am răspunsuri, apelez cu încredere la prietenul cel mai bun al
omului, cel care deține toate răspunsurile din univers, ChatGPT, convins că
algoritmii de selecție a informațiilor au fost imparțiali și nepărtinitori.
Bine, poate nu 100% convins, întrucât nicio aplicație nu a fost oferită
publicului larg fără vreun interes aparte. Dar e un început. Pornesc de aici și
dezvolt astfel încât informația să fie cât mai relevantă, mai completă și să
aducă maximul de beneficii cititorilor.
Așadar, mai jos câteva din avantajele copiilor de a fi crescuți în familii
cu părinți de același sex:
1. Absența tensiunilor de gen
Ca și cum în familiile cu părinți de același sex nu mai există
stereotipurile asociate rolurilor părintești tradiționale. Adică ea nu-i mai
poate spune lui: „ești un porc insensibil și nepăsător”, iar el nu-i mai poate
spune ei: „ești prea sensibilă, exact ca maică-ta”. Prin urmare, copilul nu va
mai fi expus la lecții de zoologie aplicată (vezi: porcul) sau la lecții de
moștenire genetică trans-generațională (vezi: ca maică-ta).
Mă întreb totuși, din nou retoric desigur, căci nu degeaba am folosit forma
reflexivă a verbului a întreba: două persoane gay nu pot fi porci insensibili
și nepăsători în aceeași măsură? Iar două persoane lesbiene nu pot fi ca mamele
lor, mai mult sau mai puțin sensibile? La urma urmei, bărbații nu ajung porci
nepăsători, iar femeile nu tind să fie supra-sensibile doar ca o consecință a
faptului că s-au căsătorit „tradițional” în formatul: un bărbat + o femeie =
familie. Cu siguranță erau și înainte așa cum sunt și acum, doar că acum s-au
întâlnit și au ocazia să observe, mereu pe celălalt, și să reproșeze, mereu
unul celuilalt.
2. Impărțirea echitabilă a responsabilităților
Mama spală, mama calcă, mama pregătește micul dejun, mama gătește, mama are
grijă de copil când acesta plânge, mama petrece „timp de calitate cu copilul”,
mama își face griji. În familiile cu părinți de același sex, responsabilitățile
legate de îngrijirea copilului și gestionarea gospodăriei pot fi împărțite
inechitabil. Așa spune ChatGPT.
Recunosc că mă învață o revelație: dacă iau în considerare cele de mai sus,
sunt mamă. Printre responsabilitățile de la serviciu, am mai și călcat, am mai
și spălat, am avut grijă și de copii și așa mai departe. Oare sunt mama,
copleșită de inechitatea împărțirii responsabilităților?
Lăsând gluma la o parte, sunt convins că fiecare familie își împarte
sarcinile legate de casă și copii așa cum știe fiecare mai bine. Iar dacă unul
dintre parteneri se degrevează de sarcinile aferente abuzând de bunăvoința
partenerului/partenerei, atunci problema nu este comunitatea LGBTQ+ sau cea
„tradițională”. Acolo e o problemă specifică familiei respective, care trebuie
rezolvată de către, și în familia respectivă.
Iar profitori, lenesi sau dezinteresați pot exista în toate comunitățile,
indiferent de preferințele sexuale.
3. O mai mare acceptare a diversității
În familiile cu părinți de același sex, copiii sunt expuși la diversitate
de la vârste fragede iar acest lucru poate încuraja toleranța față de
diferențele individuale.
Așa o fi. Și dacă expunem copiii la materiale pornografice, vor dezvolta o
toleranță, chiar și un interes aparte față de domeniul respectiv. Este acesta
un avantaj? Sub nici o formă nu vreau să se înțeleagă că pun semnul de
egalitate între comunitatea LGBTQ+ și pornografia. Însă expunerea la ceva de la
vârste fragede implică o anume toleranță la acel ceva, prin simplul fapt că,
copilul încă nu are discernământ pe deplin funcțional, și ia ca atare, ca
normalitate, orice îi este oferit de părinți. Din nou, nu e un avantaj, e o
consecință.
4. Adoptarea și îngrijirea copiilor proveniți din
medii cu probleme sociale
Din păcate există încă copii abandonați, sau copii care nu beneficiază de o
îngrijire corespunzătoare. România ocupă printre ultimele locuri în Europa la
numărul de copii adoptați, în condițiile în care 55.000 sunt abandonați. Pe de
altă parte, copiii români sunt cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune
socială, dintre toate statele UE, cu o rată de 41,5% - doi din cinci.
Și cica pentru copiii care sunt adoptați sau provin din familii cu probleme
sociale, familiile cu părinți de același sex pot oferi oportunitatea de a fi
îngrijiți și iubiți într-un mediu stabil și sigur.
Așa o fi. Însă asta o fi soluția? Desi dacă stau bine să mă gândesc, într-o
societate în care educația a devenit o glumă proastă, în care legea se aplică
preferențial, în care empatia și compasiunea sunt demodate, și în care
progresismul ia forme dintre cele mai diavolesti, în care nu mai există repere
sau principii, adoptarea copiilor de către oricine și orice pare să fie în cele
din urmă un avantaj. Doar pare.
Ajungem însă astfel să alegem ceva ne-natural ca și alternativă, doar
pentru că toți ceilalți, fie că e vorba despre cei ce-și abandonează copiii, de
sistemul de educație, de sistemul de stat, de societatea amortită în ansamblul
ei, și-au întors fața de la Dumnezeu.
Concluzie
.png "1.600 de cereri de adopție")
Nu sunt în măsură să decid eu soarta universului, cu atât mai puțin soarta
copiilor sau a comunității LGBTQ+.
O simplă informare însă scoate la iveală faptul că din cei 55.000 de copii
fără părinți, ultra-mediatizați în mass-media, doar 13.000 sunt în centre de
plasament. Ceiălalți sunt în asistență maternală sau în familii de plasament.
În 2021 au fost 1.600 de cereri de adopție, iar numărul de solicitări este în
creștere exponențială. În câțiva ani centrele de plasament nu-și vor mai avea
rostul sau justificarea.
Prin urmare, mulțumim pe această cale comunității LGBTQ+, însă ne descurcăm. Și ca să închei cu un proverb, inventat de mine 😊: „Dacă te identifici ca fiind copac, societatea nu este obligată să-ți monteze fructe”.