De ce ești o mămica hater? Despre "proiecție" și "umbră"

Dacă le dai copiilor căciulițe și mănuși, îi cocoloșești. Dacă nu le dai, ești un părinte iresponsabil. Dacă îi pui să-și facă temele, ești un părinte rigid, iar dacă nu îi pui să-și facă temele, ești un părinte iresponsabil. Dacă îți bei cafeaua liniștit dimineața, cu siguranță îți neglijezi copiii; dacă nu bei cafea dimineața, vrei să pari un părinte implicat. Lumea părinților se împarte între extreme. Extreme care, total împotriva legilor fizicii, se atrag. Și se manifestă împărțindu-și pumni și palme virtuale, sub aparența unui sfat bine intenționat, a unei păreri dezinteresate sau a unei mici bârfe nevinovate.

Eu nu pot să-i opresc nici pe unii, nici pe alții. Și nici nu sunt neapărat de acord cu unii și cu alții. Nu dețin adevărul absolut. Fiecare deține adevărul său. Dacă stăm acum să comparăm adevărul tău cu adevărul meu, să vedem care e mai adevărat, consider că e total neproductiv.

Prin urmare, dacă vrei să fii hater, e alegerea ta.

De ce critici? "Proiecție" și "umbră"

De multe ori critici comportamentele celorlalți părinți prin prisma propriilor temeri, frustrări sau neajunsuri emoționale. De exemplu, dacă ești un părinte agresiv și conștientizezi că agresivitatea față de copii nu e în regulă, făcând eforturi constante de a-ți înțelege cauzele agresivității și de a-ți corecta derapajele comportamentale, vei critica agresivitatea celorlalți părinți. În mod agresiv, desigur.

Acest comportament se numește "proiecție". Din perspectiva psihologică și de parenting, proiecția este un mecanism prin care un părinte atribuie altora trăsături, emoții sau comportamente pe care el însuși le deține, dar pe care le respinge sau le găsește dificil de acceptat la sine.

Pe de altă parte, critici ceea ce îți lipsește, fie că tu conștientizezi că îți lipsește sau nu. Și fie că îți dorești să ai ceea ce îți lipsește, fie că respingi categoric ceea ce observi la alții și crezi în mod conștient că nu-ți lipsește, deși subconștientul s-ar putea să fie de o altă părere.

Aceasta este "umbra" și se referă la acele aspecte ale personalității tale pe care le respingi, le negi sau pur și simplu îți lipsesc. De exemplu, dacă un părinte se simte nesigur în abilitățile sale de a stabili limite copiilor, va critica vehement un alt părinte care pare să aibă abilități mai bune în acest domeniu, ascunzând astfel invidia sau nesiguranța sa.

Manifestări ale "proiecției"

Perfecționismul excesiv:

"Nu știu cum le permite copiilor să se certe! Eu aș fi intervenit imediat și aș fi rezolvat situația."

Ai fi intervenit să ce? Copiii exersează de mici diferite comportamente, inclusiv cele pe care le consideri negative. Să-și ceară drepturile, să se angajeze în situații conflictuale, să respecte limitele sau să suporte consecințele, să învețe în general emoții și situații pe care le vor întâlni și în viața de adult. Da, într-adevăr, poți interveni să "rezolvi" situația, dar cu riscul de a le inhiba copiilor orice emoție negativă, transformându-i ulterior în adulți nesiguri și frustrați. De fapt, îți proiectezi propria anxietate legată de perfecționism și control asupra altor părinți. Poate că te simți presat să fii perfect în tot ceea ce faci și transferi această presiune asupra altora.

Competiția între copii:

"Copiii mei nu se ridică de la masă fără să strângă masa. Se pare că părinții altora nu își dau silința să îi încurajeze și să îi îndrume așa cum trebuie."

Dacă ai tăi copii strâng masa, felicitări. Și copiii mei strâng masa, uneori. Deși de cele mai multe ori, trebuie să îi chem înapoi de la joacă, întrucât uită să strângă masa. Uneori, însă, se voluntarizează singuri, fără să le spun eu ceva. Nu i-am "dresat" însă la un nivel profesionist. Dar învățăm împreună și le facem pe toate cu plăcere. Mai ridicăm și vocea câteodată, când urechile copiilor devin prea mici. Și da, nu suntem perfecți.

Această critică a ta poate reflecta sentimentele de competiție exagerate și propria dorință de a te simți superior/superioară. Poate, zic eu.

Lipsa de implicare:

"Nu pot să cred că i-a trimis în cameră la ei să se joace singuri! Cred că nici nu le pasă de copii."

Poate te simți vinovat(ă) că nu petreci suficient timp cu copiii tăi. Însă asta nu îți dă dreptul să judeci modul în care își crește altcineva copiii. Și dacă ai observat o secvență din viața altor părinți, asta nu îți dă autoritatea de a generaliza și a considera că asta sau altul este comportamentul părinților respectivi. Orice explicații suplimentare ar fi de prisos.

Controlul excesiv:

"Uite cum le cară ghiozdanele și în clasa a 3-a! Copiii lor nu vor ști niciodată ce înseamnă să se descurce singuri."

Nu se vor descurca că le-am dus eu ghiozdanele de la școală până la mașină, așa-i?! Le-am cărat ghiozdanele și le voi mai căra, pentru a-i lăsa liberi să gesticuleze și să-mi povestească pe nerăsuflate evenimentele din viața lor micuță de școlari. Și poate uneori nu le voi căra ghiozdanele, prea preocupat de viața mea, nu atât de micuță, de adult. Dar mereu va fi alegerea mea, și va fi o alegere bună, căci nimeni nu știe ce e mai bine pentru copiii mei decât eu. Așa faci și tu, deși poate nu cu ghiozdanele. Și poate te critică și pe tine un alt părinte, mai frustrat ca tine că nu poate renunța la nevoia de control excesiv asupra copilului.

Manifestări ale "umbrei"

Agresivitatea reprimată:

"Ai văzut cum a ridicat glasul la mine când i-am spus ceva de copiii lui? E total inacceptabil."

Pai ce este inacceptabil? Faptul că am ridicat glasul la tine sau faptul că te trezești vorbind despre copiii mei, fără să îți fi cerut sfatul? Poate vrei să îți păstrezi o aură de om echilibrat și elegant și nu ridici glasul așa cum o fac eu. Foarte bine, este alegerea ta, însă nu-mi impune să fie și alegerea mea. Eu îmi găsesc altfel echilibrul și păstrez eleganța pentru momentele și persoanele care merită. Poate te macini în interior, reprimându-ți propriile impulsuri agresive, sub un voal subțire și transparent de eleganță comportamentală, fără să realizezi că și critica este o formă de agresivitate.

Egoismul ascuns:

"Toată ziua îi pune la treabă. Se pare că își iubește mai mult casa decât își iubește copiii."

Da, le cer copiilor mei să pună la loc un obiect pe care l-au folosit. Și da, le cer să-și ducă hainele la locul lor, să-și pună papucii la locul lor și să-și ducă lucrurile de la școală în dulăpioarele lor. Și le spun mereu că dacă suntem ordonați, avem mai mult timp să ne jucăm împreună, să ne plimbăm, să povestim, să ne uităm la un film. E o alegere. Sau era, până ai venit tu să-mi spui că "toată ziua".

Studiile de specialitate spun că această critică poate să reflecte egoismul tău ascuns. Și cine sunt eu să pun la îndoială studiile de specialitate, indiferent de sursa lor?!

Teama de eșec:

"Eu nu aș face niciodată astfel de greșeli în educația copiilor mei."

Corect, nu ai face probabil niciodată astfel de greșeli. Vei face altele, specifice familiei tale și copiilor tăi. Sunt greșelile mele mai greșite decât greșelile tale? Și, atunci când e vorba despre creșterea copiilor, putem vorbi oare de greșeli? Eu cred că e mai degrabă un proces continuu de învățare, proces în care orice "greșeală" poartă cu sine învățăminte, lecții și dorința de a deveni un părinte mai bun, zi de zi. Tu nu faci greșeli. Cel puțin așa îți spui. Îți proiectezi de fapt propria teamă de eșec în evaluarea altor părinți. Prin critică, încerci să păstrezi o iluzie de control și competență în fața propriei frici de a nu fi la înălțimea așteptărilor.

Concluzie

Desigur, orice asemănare dintre exemplele de mai sus și viața reală este pur întâmplătoare. Exemple însă care pe mine m-au ajutat să înțeleg de ce ești hater. Nu era nimic personal, la urma urmei. Era doar nevoia ta de a judeca, proiectându-ți propriile defecte asupra celorlalți părinți, sau poate măcinat de îndoieli referitor la abordarea ta de parenting.

Iar eu, prin puterea ce mi-a fost dată, te iert și te dezleg 😊.

Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.