Când ești prost sau frustrat, te iei de cei mai mici decât tine. Frustrarea nu te face prost. Însă de multe ori când ești prost, sunt șanse mari să fii și frustrat, din diverse motive pe care nu le înțelegi cu mintea ta de prost. Doar simți că ești frustrat, fără a simți cumva că ești și prost. Valabil cu precădere când ești un părinte „prost”, iar copilul tău devine „cei mai mici ca tine”. De dragul folosirii unui limbaj civilizat, vom utiliza noțiunea de „abuziv” în locul celei de „prost”. E și oarecum mai potrivit, întrucât „abuziv” cuprinde cumva și incapacitatea părintelui de a raționa conștient, cât și acțiunea nesăbuită asupra copilului. Căci nu poate exista un abuzator fără un abuzat. Credeam cândva că, cuvintele „copii” și „violenta” nu pot fi asociate în cadrul aceleiași fraze, cu atât mai puțin în cadrul aceleiași existente cât se poate de reale.
1. Numărul de familii care folosesc violența - date statistice
Violenta în educația copiilor afectează un număr mare de familii. Cât de mulți copii sunt victimele violenței în familie nu se știe cu exactitate, întrucât părinții, aceia abuzivi de-i aminteam mai sus, nu au nici un interes să raporteze cazurile de violență, iar copiii, pe de altă parte, nu au nici educația și nici pârghiile necesare pentru a raporta cazurile de violență. Un procent îngrijorător de familii recurg la violență în ceea ce acestea numesc procesul de educare a copiilor lor. Deși nu există date statistice clare, din motivele pe care le-am exprimat mai sus, se estimează că aproximativ 60% dintre părinți au utilizat violența fizică sau verbală la adresa copiilor lor.
Eu aș zice că 75% este un procent mai aproape de realitate. Asta înseamnă că trei din patru copii au fost victimele unui act de violență fizică sau verbală. E copleșitor! Și asta nu este tot. Violența nu este limitată doar la abuzul fizic și constrângeri. Aceasta poate include și manipularea, intimidarea sau orice alte forme „moderne” de educație a copilului.
2. De ce simt unii părinți nevoia să folosească violența?
Instinctul îmi spune să răspund simplu: de proști. Un om destept nu are nevoie să folosească violența, cu atât mai puțin împotriva celor mai mici ca el, și evident, cu atât mai puțin împotriva copiilor lui. Bunul simț mă îndeamnă însă să caut ceva mai profund care să explice acest fenomen. Deci, de ce simt unii părinți nevoia să folosească violența? Iată câteva dintre motivele cele mai întâlnite:
Comportament învățat din familie:
Așa au învățat, așa procedează și ei la rândul lor cu copiii lor. Dacă cineva a fost expus la violență în copilărie, sunt șanse mari ca la vârsta adultă, acesta să copieze și să aplice modelul învățat mai departe. Deși rațional face sens, trebuie luată în considerare și componenta de creștere, de evoluție. Altfel am alerga și în ziua de astăzi cu sulitele după dinozauri pentru a ne hrăni familiile. Asta dacă au existat vreodată dinozauri. Sau încă am merge pe stradă îmbrăcați într-o frunză de dimensiuni îndoielnice, ca strămoșii noștri, Adam și Eva. Asta pentru cine a urmat un drum mai ecumenic.
Frustrarea și stresul
Viața modernă implică stres fără îndoială. Iar stresul poate fi un factor care poate duce la violență. Am scris „poate” de două ori în aceeași propoziție, cu un scop. Stresul poate duce la violență, însă violența nu este o consecință directă a stresului. Cel puțin nu îndreptată împotriva copiilor. Te-a enervat șeful la serviciu? Du-te și bate-te cu el. Ți-a mărit statul taxele? Mergi la primărie și tipă acolo până apari la televizor. Nu ai timp de Facebook? Dezinstalează-l! Chiar dacă scrie acolo „friends”, asta nu înseamnă că îți este cineva prieten. Familia și prietenii sunt acolo pentru tine, atât câți sunt, dacă mai sunt, în viața reală. Ți-a luat cineva locul de parcare (pentru care oricum nu plăteai, fie vorba între noi, deci practic nu era al tău), așteaptă-l în parcare și bate-te cu el. Dacă e luptător MMA, ghinionul tău. Și așa mai departe.
Violența e o alegere. Modul de a o exprima e și el o alegere. Stresul e doar pretextul.
.png "Viața modernă implică stres")
3. Consecințele asupra copilului care a fost „educat” prin violență
Probleme emoționale
E clar că un copil abuzat fizic sau emoțional nu iese teafăr din povestea asta. Poate dezvolta anxietate, depresie, stres post-traumatic și tulburări de atașament. Aceste manifestări persistă și în viața adultă, influențând abilitățile copilului de a face față provocărilor vieții și de a stabili relații sănătoase cu ceilalți.
Izolarea în familie
Nu poți dezvolta o relație de armonie între abuzator și abuzat. Paradoxal, se creează o relație de dependență. Astfel copilul va continua să se simtă atașat de familia sa, trăind însă în frică, resentimente și lipsă de încredere față de părinți.
Perpetuarea violenței
Agresivitatea reprimată la vârsta copilăriei se cere a fi exprimată la vârsta adultă. Unii reușesc să folosească energia negativă acumulată în scopuri constructive, atât pentru ei cât și pentru cei de lângă ei. Alții, destul de mulți din păcate, vor perpetua ciclul violenței cu prima ocazie care le apare în cale.
Și uite-așa revenim iarăși la motivul „frustrat și prost” de la începutul articolului. Nu fi și tu un părinte prost.