Trei copii, adolescenți, au incendiat un bărbat „în glumă” și „din greșeală”. Cu această știre mi-am început eu dimineața, înainte de a-mi pregăti cei trei copiii pentru școală. Știrea integrală aici
Cum se ajunge de la joacă la incendierea oamenilor?
Incidentul este de-a dreptul șocant. M-ar fi ajutat enorm dacă aș fi putut scrie cumva în gânduri și sentimente, întrucât așa ceva nu poate fi descris în cuvinte. Făceam și noi pozne când eram mici. Actele de teribilism erau acelea în care spargeam un geam la o anexă de pe șantierele patriei. Sau când aruncam cu pungi cu apă de pe bloc în fața trecătorilor, spre încântarea noastră și spre disperarea trecătorilor, fără nici o vină ca infractorii de pe bloc și-au găsit o îndeletnicire cel puțin discutabilă.
Însă ceea ce se întâmplă în zilele noastre depășește orice încercare de a explica rațional orice. O fi vina părinților, o fi vina societății în ansamblul ei, o fi vina sistemului educațional, sau poate acei adolescenți au o problemă medicală? Răspunsul nu e niciodată simplu și unidirecțional. Consecința însă este cât se poate de previzibilă: eșuăm constant să-i învățăm pe cei mici valori esențiale precum respectul, empatia și responsabilitatea. Iar consecințele sunt dramatice.
Ce facem greșit?
Lipsa de supraveghere și implicare din partea părinților
Câți părinți verifică periodic istoricul vizionărilor de pe YouTube al copiilor lor? Câți părinți știu ce fac copiii lor când nu sunt acasă? Câți părinți își țin copiii aproape pentru a discuta deschis despre interesele acestora, și pentru a le împărtăși modele comportamentale dezirabile precum și consecințele aferente atunci când libertatea este prost înțeleasă?
Unii părinți pleacă în străinătate la muncă, lăsându-și copiii în grija cuiva, sau în brațele sorții. Cica pentru copii, să aibă de toate. Uită însă că „de toate” înseamnă nimic pentru copii în lipsa părinților.
Alți părinți, majoritatea dintre ei, lucrează opt, nouă, zece ore pe zi. Ca așa e sistemul capitalist în care trăim. Doar că sistemul capitalist nu a ținut pasul și cu nevoile părinților care lucrează de la 9 la 5. S-a mediatizat dreptul mamei de a lucra cot la cot cu tatăl, în virtutea egalității de șanse, însă sistemul școlar nu dispune de posibilități de supraveghere a copiilor după ore. Sau dacă există after-school, costurile sunt prohibitive e pentru mulți părinți.
Iar alți părinți nu lucrează, nici în țară nici în străinătate, însă cumva „au avut șansa” să aibă bani suficienți, încât să nu îi intereseze câmpul muncii. Parveniți ai societății de astăzi, acești ciocoi noi identici cu ciocoii vechi (vezi romanul lui Nicolae Filimon, Ciocoii vechi și noi) care din lipsa de educație elementară, le asigură copiilor lor libertate deplină până la absurd.
.png "„de toate” înseamnă nimic pentru copii în lipsa părinților")
Tolerarea lipsei de respect
Bunul simț a picat în derizoriu. Ca te face „slab” și „neadaptat” la mediul concurențial capitalist. Ignorăm agresivitatea verbală și fizică, bullyingul, lipsa de respect față de cei din jurul nostru și față de autorități. Agresivitatea verbală a devenit doar „limbaj licențios”, agresivitatea fizică a devenit un „mijloc inofensiv de corecție”, bullying-ul nu există, existând doar persoane prea sensibile care se supără din orice.
Față de cei din jurul nostru nu avem nici o obligație ce ține de respect și de bun simț, iar respectul față de autorități se manifestă aleatoriu, neliniar și în funcție de interese.
Ignorăm sau minimalizăm gravitatea unor astfel de comportamente, contribuind la perpetuarea și escaladarea acestora, până într-un punct când orice formă de educație post-factum devine inutilă și ineficientă.
Promovarea valorilor greșite
În primul rând nu mai facem diferența dintre greșit și corect. Limitele de orice natură au devenit interpretabile, fluide. Pe de altă parte, valorile umane, intrinseci ale oricărui individ teafăr la cap, precum compasiunea și altruismul, își pierd sensul și utilitatea în fața valorilor democratice precum materialismul, individualismul și succesul superficial.
Îi învățăm pe copii că trebuie să aibă totul, că trebuie să fie primii oricând și la orice, și că trebuie să reușească repede. Punem presiune pe ei fără să le explicăm că noțiunile de „totul”, „primul” sau „repede” sunt intangibile, indefinibile și de cele mai multe ori imposibile. Preferăm cultivarea competiției nebune în detrimentul calității de om.
.png "noțiunile de „totul”, „primul” sau „repede” sunt intangibile, indefinibile și de cele mai multe ori imposibile")
Consecințele educației greșite
Consecințele le observăm deja în jurul nostru. De la copii care incendiază aleatoriu persoane, la copii care chinuie animale. De la copii care umilesc alți copii, pentru „distracție”, la copii care denigrează autoritatea învățătorilor și a profesorilor. Și lista ar putea continua la nesfârșit.
Am crescut, prin participarea noastră directă, sau prin complicitatea noastră indirectă o generație de tineri fără repere morale, agresivi și violenți, o generație care nu își asumă consecințele propriilor acțiuni. Așa arată dezintegrarea socială, o societate în care principalul deziderat este doar „să nu mi se întâmple mie”.
Concluzie
Ne trezim la realitate sau sperăm cumva că proiecte pe hârtie de genul „România educată” sau „Tinerii frumoși și liberi” vor rezolva cumva, ca prin farmec, toate problemele unei generații de compromis, fără repere?
Incendierea unui om nu poate fi catalogată ca gest de obraznicie. Este de fapt simptomatologia unei patologii nediagnosticate la timp. O patologie care, ca orice boală netratată, capătă la un moment dat un ascendent accelerat care nu mai poate fi oprit. Deja e târziu, însă mă încăpățânez să cred că nu e încă prea târziu.