Treceți la conținutul principal

Cați copii? Chiar și un copil este "mulți copii" pentru unii

Chiar și un copil este "mulți copii" pentru unii

Am fost întrebat recent de către cineva care mi-a fost cândva apropiat, care este adresa blogului meu. Nu știa adresa blogului meu. Am rămas puțin surprins, știind că blogul meu este un punct de referință pentru părinții de pretutindeni și din toate timpurile. 😁 Dar am apreciat interesul totuși.

Dorea se pare să se relaxeze puțin cu articolele mele, inspirate din suprasolicitarea mea într-un mediu cu trei copii. Căci da, sunt tatăl a trei copii.

Că și că articolele mele aduc bună dispoziție, realism și o doză sănătoasă de optimism și încredere. Am concluzionat oarecum prematur că ceilalți consideră că viața mea de tată este ori 1) amuzantă, ori 2) o relaxare pentru ceilalți. Sau poate amândouă în același timp, mai știi?!

Tatăl amuzant și viața sa amuzantă

Da, sunt amuzant. Este o caracteristică pe care am dobândit-o probabil la naștere, sau poate în perioada formării mele ca om, nu știu. Fiul meu cel mare îmi spune mereu că trebuia să mă fac actor de comedie. Am ales în schimb o carieră care să poată întreține cinci suflete, mici și mari deopotrivă. Comedie văd și când privesc pur și simplu în jurul meu, pe stradă, la birou, la televizor, chiar dacă uneori e comedie neagră, și chiar dacă mai tot timpul e jucată ieftin.

Totuși nu sunt amuzant cu toată lumea. Dimpotrivă. Și nici viața nu este mereu amuzantă, așa cum se întâmplă în toate familiile sănătoase la cap. Sunt și perioade bune, și perioade mai puțin bune. Iar când ai trei copii, perioadele bune cu cele mai puțin bune se pot succeda într-un ritm incredibil pe parcursul aceleiași zile.

Nu ai vrea să mă vezi în momentele când nu sunt amuzant, și când mă situez concomitent în mijlocul uneia dintre perioadele acelea mai puțin bune. Se mai întâmplă.

Trei copii sunt mulți copii. Chiar și un copil este mulți copii, depinde pe cine întrebi. Observ la extreme că și gândul de a avea un copil a devenit deja prea mult pentru unii. Pe de altă parte, cu trei copii ai mai multe ocazii de momente amuzante. Într-o familie cu un copil nu vei putea niciodată să auzi ceva de genul: "Dar te rog, nu te mai așeza pe fratele tău!", sau "Rochia îți vine ca mărime, într-adevăr, însă băieții nu poartă rochii. Dă-o jos imediat până nu ne pierdem cu toții simțul umorului!".🙈

Povestea mea, un confort pentru ceilalți?

Toate mamele, toți tații, toate psihologele, toate organizatoarele de evenimente și de live-uri, și toate scriitoarele de cărți de parenting scriu despre viața lor frumoasă și perfectă de mamici frumoase și perfecte cu copiii lor frumoși și perfecți. Eu scriu natural, instinctiv și fără menajamente.

toate scriitoarele de cărți de parenting scriu despre viața lor frumoasă și perfectă

Sunt întrebat adeseori: „Dar cum ai putut să scrii așa ceva? Dacă citește cineva?”. Pai, începând cu partea a doua a întrebării, acesta e scopul unui blog, să fie citit. Căci dacă nu e citit devine spovedanie. Că și atunci când scrii și nu citește nimeni, și la spovedanie, ești doar tu cu Dumnezeu. Cu mica deosebire că la spovedanie mai e cineva lângă tine, un bărbat probabil mai în vârstă, mormăind ceva neînțelegibil. Ciudat, știu, dar nu pot eu să schimb cutumele bisericești.

Cât despre „cum am putut să scriu așa ceva”, eu scriu la fel și „așa ceva” și altceva, procesul de dactilografere fiind identic. O tastatură, un ecran și două „mâini dibace”. Așa cum mâinile tale, la fel de dibace (mai folosește cineva cuvântul ăsta?!), scriu mesaje idioate pe social media, sau urări de la mulți ani persoanelor cărora le dorești orice, numai mulți ani nu.

Revenind însă, se pare totuși că și cei frumoși și perfecți simt nevoia să arunce câte o privire în curtea celuilalt, poate nu la fel de frumoasă și perfectă, cel puțin nu în permanență. Probabil ca un demers de dezintoxicare de la gândirea pozitivă exagerată și fondată pe nimic. Cu toții au nevoie de o doză de realism. Și majoritatea pot observa armonia, fericirea și împlinirea care caracterizează o casă mai puțin perfectă. Și mai prind și ei speranță. Speranță că și viața lor, cel mai probabil la fel de imperfectă ca a mea, este în regulă. Speranță că poate într-o zi nu vor mai trebui să-și ascundă normalitatea în spatele unei identități imaginate și idealizate.

Citește-mi articolele dacă îți face plăcere, râzi, relaxează-te, destinde-te. Și împărtășește-le cu ceilalți dacă consideri de cuviință. Numai nu mă întreba care este adresa de internet a blogului. 😁

Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Copilul tău ințelege ce citește? Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți

Au fost publicate rezultatele PISA. Ce face? Nu contează. Important e că e un procedeu standard de testare a cunoștințelor copiilor în vârstă de 15 ani din țările OCDE. OCD ce? Iar nu contează. Testele PISA verifică capacitatea de înțelegere a informațiilor și capacitatea copiilor de a rezolva probleme similare cu cele din viața reală. Și iar suntem aproape pe ultimul loc din Europa. După noi mai e doar Bulgaria, însă bulgarii au măcar all-inclusive, deci copiii au un viitor strălucit în HoReCa. Și nici asta nu e așa important, că nu e olimpiadă să concurăm unii cu alții. Alte câteva lucruri sunt relevante. Rezultat dezastruos, dar nu surprinzător 42% dintre copii nu înțeleg ce citesc, conform raportului. 42% dintre copii citesc, dacă mai citesc, dar nu pricep ce citesc. Mai oameni buni, 42% înseamnă aproape jumătate dintre ei. Ei știu să citească, însă nu pricep nimic. Luați exemplul recent: Hamas a atacat Israel. Israel atacă Fâșia Gaza. Știe cineva ce e Israel? Știe cineva că Israel

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul