Am fost întrebat recent de către cineva care mi-a fost cândva apropiat, care este adresa blogului meu. Nu știa adresa blogului meu. Am rămas puțin surprins, știind că blogul meu este un punct de referință pentru părinții de pretutindeni și din toate timpurile. 😁 Dar am apreciat interesul totuși.
Dorea se pare să se relaxeze puțin cu
articolele mele, inspirate din suprasolicitarea mea într-un mediu cu trei
copii. Căci da, sunt tatăl a trei copii.
Că și că articolele mele aduc bună dispoziție,
realism și o doză sănătoasă de optimism și încredere. Am concluzionat oarecum prematur că ceilalți consideră că viața mea de tată este ori 1) amuzantă, ori
2) o relaxare pentru ceilalți. Sau poate amândouă în același timp, mai știi?!
Tatăl amuzant și viața sa amuzantă
Da, sunt amuzant. Este o caracteristică pe care
am dobândit-o probabil la naștere, sau poate în perioada formării mele ca om,
nu știu. Fiul meu cel mare îmi spune mereu că trebuia să mă fac actor de
comedie. Am ales în schimb o carieră care să poată întreține cinci suflete,
mici și mari deopotrivă. Comedie văd și când privesc pur și simplu în jurul
meu, pe stradă, la birou, la televizor, chiar dacă uneori e comedie neagră, și
chiar dacă mai tot timpul e jucată ieftin.
Totuși nu sunt amuzant cu toată lumea. Dimpotrivă.
Și nici viața nu este mereu amuzantă, așa cum se întâmplă în toate familiile
sănătoase la cap. Sunt și perioade bune, și perioade mai puțin bune. Iar când
ai trei copii, perioadele bune cu cele mai puțin bune se pot succeda într-un
ritm incredibil pe parcursul aceleiași zile.
Nu ai vrea să mă vezi în momentele când nu sunt
amuzant, și când mă situez concomitent în mijlocul uneia dintre perioadele
acelea mai puțin bune. Se mai întâmplă.
Trei copii sunt mulți copii. Chiar și un copil
este mulți copii, depinde pe cine întrebi. Observ la extreme că și gândul de a
avea un copil a devenit deja prea mult pentru unii. Pe de altă parte, cu trei
copii ai mai multe ocazii de momente amuzante. Într-o familie cu un copil nu
vei putea niciodată să auzi ceva de genul: "Dar te rog, nu te mai așeza pe
fratele tău!", sau "Rochia îți vine ca mărime, într-adevăr, însă
băieții nu poartă rochii. Dă-o jos imediat până nu ne pierdem cu toții simțul
umorului!".🙈
Povestea mea, un confort pentru ceilalți?
Toate mamele, toți tații, toate psihologele,
toate organizatoarele de evenimente și de live-uri, și toate scriitoarele de
cărți de parenting scriu despre viața lor frumoasă și perfectă de mamici
frumoase și perfecte cu copiii lor frumoși și perfecți. Eu scriu natural,
instinctiv și fără menajamente.
Sunt întrebat adeseori: „Dar cum ai putut să
scrii așa ceva? Dacă citește cineva?”. Pai, începând cu partea a doua a
întrebării, acesta e scopul unui blog, să fie citit. Căci dacă nu e citit
devine spovedanie. Că și atunci când scrii și nu citește nimeni, și la
spovedanie, ești doar tu cu Dumnezeu. Cu mica deosebire că la spovedanie mai e
cineva lângă tine, un bărbat probabil mai în vârstă, mormăind ceva
neînțelegibil. Ciudat, știu, dar nu pot eu să schimb cutumele bisericești.
Cât despre „cum am putut să scriu așa ceva”, eu
scriu la fel și „așa ceva” și altceva, procesul de dactilografere fiind
identic. O tastatură, un ecran și două „mâini dibace”. Așa cum mâinile tale, la
fel de dibace (mai folosește cineva cuvântul ăsta?!), scriu mesaje idioate pe
social media, sau urări de la mulți ani persoanelor cărora le dorești orice,
numai mulți ani nu.
Revenind însă, se pare totuși că și cei frumoși
și perfecți simt nevoia să arunce câte o privire în curtea celuilalt, poate nu
la fel de frumoasă și perfectă, cel puțin nu în permanență. Probabil ca un
demers de dezintoxicare de la gândirea pozitivă exagerată și fondată pe nimic.
Cu toții au nevoie de o doză de realism. Și majoritatea pot observa armonia,
fericirea și împlinirea care caracterizează o casă mai puțin perfectă. Și mai prind
și ei speranță. Speranță că și viața lor, cel mai probabil la fel de imperfectă
ca a mea, este în regulă. Speranță că poate într-o zi nu vor mai trebui să-și
ascundă normalitatea în spatele unei identități imaginate și idealizate.
Citește-mi articolele dacă îți face plăcere, râzi, relaxează-te, destinde-te. Și împărtășește-le cu ceilalți dacă consideri de cuviință. Numai nu mă întreba care este adresa de internet a blogului. 😁