Treceți la conținutul principal

Cați copii? Chiar și un copil este "mulți copii" pentru unii

Chiar și un copil este "mulți copii" pentru unii

Am fost întrebat recent de către cineva care mi-a fost cândva apropiat, care este adresa blogului meu. Nu știa adresa blogului meu. Am rămas puțin surprins, știind că blogul meu este un punct de referință pentru părinții de pretutindeni și din toate timpurile. 😁 Dar am apreciat interesul totuși.

Dorea se pare să se relaxeze puțin cu articolele mele, inspirate din suprasolicitarea mea într-un mediu cu trei copii. Căci da, sunt tatăl a trei copii.

Că și că articolele mele aduc bună dispoziție, realism și o doză sănătoasă de optimism și încredere. Am concluzionat oarecum prematur că ceilalți consideră că viața mea de tată este ori 1) amuzantă, ori 2) o relaxare pentru ceilalți. Sau poate amândouă în același timp, mai știi?!

Tatăl amuzant și viața sa amuzantă

Da, sunt amuzant. Este o caracteristică pe care am dobândit-o probabil la naștere, sau poate în perioada formării mele ca om, nu știu. Fiul meu cel mare îmi spune mereu că trebuia să mă fac actor de comedie. Am ales în schimb o carieră care să poată întreține cinci suflete, mici și mari deopotrivă. Comedie văd și când privesc pur și simplu în jurul meu, pe stradă, la birou, la televizor, chiar dacă uneori e comedie neagră, și chiar dacă mai tot timpul e jucată ieftin.

Totuși nu sunt amuzant cu toată lumea. Dimpotrivă. Și nici viața nu este mereu amuzantă, așa cum se întâmplă în toate familiile sănătoase la cap. Sunt și perioade bune, și perioade mai puțin bune. Iar când ai trei copii, perioadele bune cu cele mai puțin bune se pot succeda într-un ritm incredibil pe parcursul aceleiași zile.

Nu ai vrea să mă vezi în momentele când nu sunt amuzant, și când mă situez concomitent în mijlocul uneia dintre perioadele acelea mai puțin bune. Se mai întâmplă.

Trei copii sunt mulți copii. Chiar și un copil este mulți copii, depinde pe cine întrebi. Observ la extreme că și gândul de a avea un copil a devenit deja prea mult pentru unii. Pe de altă parte, cu trei copii ai mai multe ocazii de momente amuzante. Într-o familie cu un copil nu vei putea niciodată să auzi ceva de genul: "Dar te rog, nu te mai așeza pe fratele tău!", sau "Rochia îți vine ca mărime, într-adevăr, însă băieții nu poartă rochii. Dă-o jos imediat până nu ne pierdem cu toții simțul umorului!".🙈

Povestea mea, un confort pentru ceilalți?

Toate mamele, toți tații, toate psihologele, toate organizatoarele de evenimente și de live-uri, și toate scriitoarele de cărți de parenting scriu despre viața lor frumoasă și perfectă de mamici frumoase și perfecte cu copiii lor frumoși și perfecți. Eu scriu natural, instinctiv și fără menajamente.

toate scriitoarele de cărți de parenting scriu despre viața lor frumoasă și perfectă

Sunt întrebat adeseori: „Dar cum ai putut să scrii așa ceva? Dacă citește cineva?”. Pai, începând cu partea a doua a întrebării, acesta e scopul unui blog, să fie citit. Căci dacă nu e citit devine spovedanie. Că și atunci când scrii și nu citește nimeni, și la spovedanie, ești doar tu cu Dumnezeu. Cu mica deosebire că la spovedanie mai e cineva lângă tine, un bărbat probabil mai în vârstă, mormăind ceva neînțelegibil. Ciudat, știu, dar nu pot eu să schimb cutumele bisericești.

Cât despre „cum am putut să scriu așa ceva”, eu scriu la fel și „așa ceva” și altceva, procesul de dactilografere fiind identic. O tastatură, un ecran și două „mâini dibace”. Așa cum mâinile tale, la fel de dibace (mai folosește cineva cuvântul ăsta?!), scriu mesaje idioate pe social media, sau urări de la mulți ani persoanelor cărora le dorești orice, numai mulți ani nu.

Revenind însă, se pare totuși că și cei frumoși și perfecți simt nevoia să arunce câte o privire în curtea celuilalt, poate nu la fel de frumoasă și perfectă, cel puțin nu în permanență. Probabil ca un demers de dezintoxicare de la gândirea pozitivă exagerată și fondată pe nimic. Cu toții au nevoie de o doză de realism. Și majoritatea pot observa armonia, fericirea și împlinirea care caracterizează o casă mai puțin perfectă. Și mai prind și ei speranță. Speranță că și viața lor, cel mai probabil la fel de imperfectă ca a mea, este în regulă. Speranță că poate într-o zi nu vor mai trebui să-și ascundă normalitatea în spatele unei identități imaginate și idealizate.

Citește-mi articolele dacă îți face plăcere, râzi, relaxează-te, destinde-te. Și împărtășește-le cu ceilalți dacă consideri de cuviință. Numai nu mă întreba care este adresa de internet a blogului. 😁

Postări populare de pe acest blog

Copiii nu se educa pe internet. Nu te mai lăsa mințit!

  Ești mămică și scrii un blog. De parenting, desigur. Și undeva, în alt colț al lumii, există o altă mamă, care citește ceea ce scrii tu. Sau de ce nu, un tatic. Tu scrii ceea ce știi că se citește, faci optimizări de căutare (SEO), faci analiză de cuvinte cheie, inserezi etichete și meta-descrieri, optimizezi site-ul pentru o indexare mai rapidă, și îți promovezi conținutul pe orice platformă media. Pentru notorietate, faimă, sau pentru bani.  Însă de partea cealaltă a internetului, cealaltă mamă, care citește ce scrii tu, nu știe nimic de indexare și de page rank. Și nici nu o interesează. Pe ea o interesează să afle informații relevante care să-i facă viața de mamă mai ușoară. Sau poate caută doar relatări sincere cu care poate rezona, în efortul de a-și valida că nu e singură, că nu e insuficientă, și că va fi bine. Însă tu, fără scrupule și fără repere morale, îi dai înainte cu ghidul tău pentru o „educație parentală eficientă”: Crește stima de sine a copilului Știi măca...

Nu ai nevoie de cursuri de parenting!

„Pe vremea mea”, părinții comunicau atât unii cu ceilalți cât și cu cei ce au fost la rândul lor părinți cu mult înaintea noastră, deveniți bunici acum. Cereau și ofereau sfaturi, se consolau reciproc atunci când „parenting-ul” părea că dă greș, sau se felicitau sincer atunci când parenting-ul părea să funcționeze, în ciuda faptului că noțiunea de parenting încă nu era la modă. Și mai presus de orice, își ascultau instinctele. Aproape nimeni nu avea nevoie de cursuri de parenting. Iar cei ce aveau nevoie, părinții deveniți părinți din greșeală sau din inconștiență, părinții pe care îi vedem destul de des la televizor alături de cuvântul „abuz”, din ce am observat, nu de cursuri de parenting au nevoie, ci de medicație, de măsuri coercitive sau de arest instituționalizat. Poate și de sterilizare chimică, însă intru aici pe un teritoriu destul de instabil și interpretabil, ce ține de drepturile fundamentale ale omului. Deși cel ce-și abuzează copilul nu știu dacă mai poate fi catalogat ca...

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul...