Treceți la conținutul principal

Armonia haosului: Conflictul dintre activitățile copiilor și home office

 

Armonia haosului: Conflictul dintre activitățile copiilor și home office

Biroul meu este de un alb impecabil. O groază de metri pătrați doar ai mei, undeva la demisol, în care să mă desăvârșesc profesional. Înainte era dezastru. Pereți de cărămidă, lambriu deprimant pe tavan, linoleum/vinil pe jos, cu o ușă de un gri trist ce dădea spre grădină, fără încălzire și fără perspective.

Am muncit mult, am pus parchet laminat, am pus rigips pe structura metalică, am pus prize, întrerupătoare și becuri ecologice. Am făcut chiar și scafe. Pentru cine nu știe ce sunt alea scafe, nici nu contează. Ideea e că am acoperit tevile cu structura de rigips să nu se vadă. Am schimbat și ușa. Am chemat pe cineva și mi-a montat un calorifer, și gata.

am pus rigips pe structura metalică, am pus prize, întrerupătoare și becuri ecologice

Cei trei copiii ai mei vin după-amiaza și se joacă aici, dansează, fac sport, desenează, pictează, sau cântă la chitară, jucându-se în armonie desăvârșită unii cu ceilalți, ordonându-se să îmi facă curat pe birou când termin treaba, și amintindu-și mereu să păstreze curățenia și să nu pună mâna pe pereți când aprind luminile.

Glumesc, doar se joacă cu toate alea, cu chitara, pictura și așa mai departe.

Tati, facem un proiect!

Un singur lucru îmi stă efectiv pe creier. Un „proiecțel” realizat de copiii mei, și de care ei, copiii mei, sunt foarte mândri. Un fel de amestec de carton, hârtie creponată, lipici și hot-glue care îmi strică feng-shui-ul în fiecare dimineață când cobor agale spre locul meu de muncă numit corporatist „home office”.

Tati, facem un proiect!

Proiecțelul este creația colectivă a copiilor mei, după ce au vizionat pe YouTube câteva episoade din „how to build a cardboard house”. Știi filmulețe alea cu o tanti care construiește căsuțe pentru păpuși, cu unghiile ei perfect îngrijite care în viața reală nu ar putea manevra o scobitoare? Tanti care are toate piesele tăiate la dimensiunile perfecte, care are toate materialele la dispoziția ei? Tanti care, deși lipește de nu se mai oprește, nu are nicio urmă de lipici pe degete? Ei, aia e. 👀

De-a lungul timpului, am reușit să depozităm cărțile, jucăriile și materialele didactice în ordine, fiecare la locul său. „Creatia” copiilor nu am reușit să o depozităm. În primul rând pentru că nu reușesc să o cataloghez. Nici casă nu e, nici jucărie nu e, nici vreun proiect avansat de inginerie. Și în al doilea rând pentru că atunci când ne-am proiectat mobila, nu ne-am planificat să construim un raft non-standard care să se muleze perfect pe obiectele controversate.

depozităm cărțile, jucăriile și materialele didactice în ordine

Și orice părinte de mai mult de un copil înțelege dilema organizării pe categorii a oricărui lucru, de la șosete până la clamite, de la pietricele care sclipește în soare, la pokemoni.

Nevoia de ordine și curățenie

Dacă vă întrebați cine e individul care verifică vasele din mașina de spălat și le rearanjează pentru a optimiza spațiul, eu sunt ăla. Dacă vă întrebați cine nu poate lucra la birou dacă pixul nu este aliniat cu caietul, sau dacă laptopul are o înclinație mai mare de 5 grade față de standard, tot eu sunt ăla. Sau poate vă întrebați pur și simplu cine separă mereu cănile de pahare, și lingurițele de furculițe, ați ghicit, tot eu sunt ăla.

Așa sunt eu. O fi vreo formă de psihoză nediagnosticată, însă nu pot să gândesc în dezordine. Îmi place ordinea, și atunci când fac curat, parcă fac curat în gândurile mele.

Nevoia de ordine și curățenie

Cei care lucrează de acasă, lucrează în dormitor sau în living, sau în bucătărie. Unii lucrează și din baie probabil. Nu e genul meu. Eu am nevoie de locul meu, după chipul și asemănarea biroului de altădată. De aceea m-am retras la demisol, amenajându-mi o cameră doar pentru mine.

Planul a fost excelent. Execuția a fost desăvârșită. Rezultatul a fost însă imprevizibil

Dacă mi-ar fi spus cineva atunci când plămânii îmi erau încărcați de praf de gips carton, că „proiecțelul” va deveni o existență permanentă în biroul meu, nu l-aș fi crezut.

Câteodată uit de proiecțel, ca și cum nu ar fi acolo. Mai iau cu treabă, și cumva proiecțelul se îmbină cu armonia biroului. Din când în când îl mai văd, ca pe o rană sufletească de mult uitată. Oftez, și îmi văd de viață mai departe, conștient că unele lucruri din trecut e mai bine să rămână în trecut. La urma urmei nu a murit nimeni doar datorită prezenței unui proiecțel în spațiul vital de proximitate. 👿

Doar că niciodată nu e doar proiecțelul. Mai sunt și urmele de mânute în jurul intrerupătorului. Și hârtiile pe care au desenat ieri ceva. Și câteva perechi de șosete aduse de la spălat și care nu și-au mai croit drumul lor firesc către dulapioarele copiilor. Realitatea bate planul și execuția se pare.

E al naibii de bine așa rău!

Copiii mei nu strâng mereu după ei. Și nici nu ajută întotdeauna. Se mai și ciondănesc de multe ori. La proiecțel însa lucrează împreună, ca o echipă. Unul aduce lipiciul, altul taie forme din hârtie colorată, iar un al treilea lucrează cu pistolul de hot-glue. Discută împreună, împărtășesc idei, planifică, și construiesc „proiectelul” lor. Ți-e mai mare dragul să-i vezi lucrând. 💞

Uneori mai și strâng în urma lor. Și ne mai ajută și prin casă. Și își mai strâng și ghiozdanele, și papucii, și hainele. Și îi mai aduc câte un ceai și lui tati. În zilele lor bune, își fac curat singuri în camerele lor, și apoi își împart baile, bucătăria, holurile și living-ul, continuând curățenia, atât cât reușesc eu să facă.

Da, nu e mereu ordine și curățenie în casa noastră. Și nici de proiecțel nu am reușit să scap. Dar suntem bine împreună, și asta este (aproape) tot ce contează.💝

Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Copilul tău ințelege ce citește? Proști da' mulți. Din ce în ce mai mulți

Au fost publicate rezultatele PISA. Ce face? Nu contează. Important e că e un procedeu standard de testare a cunoștințelor copiilor în vârstă de 15 ani din țările OCDE. OCD ce? Iar nu contează. Testele PISA verifică capacitatea de înțelegere a informațiilor și capacitatea copiilor de a rezolva probleme similare cu cele din viața reală. Și iar suntem aproape pe ultimul loc din Europa. După noi mai e doar Bulgaria, însă bulgarii au măcar all-inclusive, deci copiii au un viitor strălucit în HoReCa. Și nici asta nu e așa important, că nu e olimpiadă să concurăm unii cu alții. Alte câteva lucruri sunt relevante. Rezultat dezastruos, dar nu surprinzător 42% dintre copii nu înțeleg ce citesc, conform raportului. 42% dintre copii citesc, dacă mai citesc, dar nu pricep ce citesc. Mai oameni buni, 42% înseamnă aproape jumătate dintre ei. Ei știu să citească, însă nu pricep nimic. Luați exemplul recent: Hamas a atacat Israel. Israel atacă Fâșia Gaza. Știe cineva ce e Israel? Știe cineva că Israel

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul