Treceți la conținutul principal

Armonia haosului: Conflictul dintre activitățile copiilor și home office

 

Armonia haosului: Conflictul dintre activitățile copiilor și home office

Biroul meu este de un alb impecabil. O groază de metri pătrați doar ai mei, undeva la demisol, în care să mă desăvârșesc profesional. Înainte era dezastru. Pereți de cărămidă, lambriu deprimant pe tavan, linoleum/vinil pe jos, cu o ușă de un gri trist ce dădea spre grădină, fără încălzire și fără perspective.

Am muncit mult, am pus parchet laminat, am pus rigips pe structura metalică, am pus prize, întrerupătoare și becuri ecologice. Am făcut chiar și scafe. Pentru cine nu știe ce sunt alea scafe, nici nu contează. Ideea e că am acoperit tevile cu structura de rigips să nu se vadă. Am schimbat și ușa. Am chemat pe cineva și mi-a montat un calorifer, și gata.

am pus rigips pe structura metalică, am pus prize, întrerupătoare și becuri ecologice

Cei trei copiii ai mei vin după-amiaza și se joacă aici, dansează, fac sport, desenează, pictează, sau cântă la chitară, jucându-se în armonie desăvârșită unii cu ceilalți, ordonându-se să îmi facă curat pe birou când termin treaba, și amintindu-și mereu să păstreze curățenia și să nu pună mâna pe pereți când aprind luminile.

Glumesc, doar se joacă cu toate alea, cu chitara, pictura și așa mai departe.

Tati, facem un proiect!

Un singur lucru îmi stă efectiv pe creier. Un „proiecțel” realizat de copiii mei, și de care ei, copiii mei, sunt foarte mândri. Un fel de amestec de carton, hârtie creponată, lipici și hot-glue care îmi strică feng-shui-ul în fiecare dimineață când cobor agale spre locul meu de muncă numit corporatist „home office”.

Tati, facem un proiect!

Proiecțelul este creația colectivă a copiilor mei, după ce au vizionat pe YouTube câteva episoade din „how to build a cardboard house”. Știi filmulețe alea cu o tanti care construiește căsuțe pentru păpuși, cu unghiile ei perfect îngrijite care în viața reală nu ar putea manevra o scobitoare? Tanti care are toate piesele tăiate la dimensiunile perfecte, care are toate materialele la dispoziția ei? Tanti care, deși lipește de nu se mai oprește, nu are nicio urmă de lipici pe degete? Ei, aia e. 👀

De-a lungul timpului, am reușit să depozităm cărțile, jucăriile și materialele didactice în ordine, fiecare la locul său. „Creatia” copiilor nu am reușit să o depozităm. În primul rând pentru că nu reușesc să o cataloghez. Nici casă nu e, nici jucărie nu e, nici vreun proiect avansat de inginerie. Și în al doilea rând pentru că atunci când ne-am proiectat mobila, nu ne-am planificat să construim un raft non-standard care să se muleze perfect pe obiectele controversate.

depozităm cărțile, jucăriile și materialele didactice în ordine

Și orice părinte de mai mult de un copil înțelege dilema organizării pe categorii a oricărui lucru, de la șosete până la clamite, de la pietricele care sclipește în soare, la pokemoni.

Nevoia de ordine și curățenie

Dacă vă întrebați cine e individul care verifică vasele din mașina de spălat și le rearanjează pentru a optimiza spațiul, eu sunt ăla. Dacă vă întrebați cine nu poate lucra la birou dacă pixul nu este aliniat cu caietul, sau dacă laptopul are o înclinație mai mare de 5 grade față de standard, tot eu sunt ăla. Sau poate vă întrebați pur și simplu cine separă mereu cănile de pahare, și lingurițele de furculițe, ați ghicit, tot eu sunt ăla.

Așa sunt eu. O fi vreo formă de psihoză nediagnosticată, însă nu pot să gândesc în dezordine. Îmi place ordinea, și atunci când fac curat, parcă fac curat în gândurile mele.

Nevoia de ordine și curățenie

Cei care lucrează de acasă, lucrează în dormitor sau în living, sau în bucătărie. Unii lucrează și din baie probabil. Nu e genul meu. Eu am nevoie de locul meu, după chipul și asemănarea biroului de altădată. De aceea m-am retras la demisol, amenajându-mi o cameră doar pentru mine.

Planul a fost excelent. Execuția a fost desăvârșită. Rezultatul a fost însă imprevizibil

Dacă mi-ar fi spus cineva atunci când plămânii îmi erau încărcați de praf de gips carton, că „proiecțelul” va deveni o existență permanentă în biroul meu, nu l-aș fi crezut.

Câteodată uit de proiecțel, ca și cum nu ar fi acolo. Mai iau cu treabă, și cumva proiecțelul se îmbină cu armonia biroului. Din când în când îl mai văd, ca pe o rană sufletească de mult uitată. Oftez, și îmi văd de viață mai departe, conștient că unele lucruri din trecut e mai bine să rămână în trecut. La urma urmei nu a murit nimeni doar datorită prezenței unui proiecțel în spațiul vital de proximitate. 👿

Doar că niciodată nu e doar proiecțelul. Mai sunt și urmele de mânute în jurul intrerupătorului. Și hârtiile pe care au desenat ieri ceva. Și câteva perechi de șosete aduse de la spălat și care nu și-au mai croit drumul lor firesc către dulapioarele copiilor. Realitatea bate planul și execuția se pare.

E al naibii de bine așa rău!

Copiii mei nu strâng mereu după ei. Și nici nu ajută întotdeauna. Se mai și ciondănesc de multe ori. La proiecțel însa lucrează împreună, ca o echipă. Unul aduce lipiciul, altul taie forme din hârtie colorată, iar un al treilea lucrează cu pistolul de hot-glue. Discută împreună, împărtășesc idei, planifică, și construiesc „proiectelul” lor. Ți-e mai mare dragul să-i vezi lucrând. 💞

Uneori mai și strâng în urma lor. Și ne mai ajută și prin casă. Și își mai strâng și ghiozdanele, și papucii, și hainele. Și îi mai aduc câte un ceai și lui tati. În zilele lor bune, își fac curat singuri în camerele lor, și apoi își împart baile, bucătăria, holurile și living-ul, continuând curățenia, atât cât reușesc eu să facă.

Da, nu e mereu ordine și curățenie în casa noastră. Și nici de proiecțel nu am reușit să scap. Dar suntem bine împreună, și asta este (aproape) tot ce contează.💝

Postări populare de pe acest blog

Copiii nu se educa pe internet. Nu te mai lăsa mințit!

  Ești mămică și scrii un blog. De parenting, desigur. Și undeva, în alt colț al lumii, există o altă mamă, care citește ceea ce scrii tu. Sau de ce nu, un tatic. Tu scrii ceea ce știi că se citește, faci optimizări de căutare (SEO), faci analiză de cuvinte cheie, inserezi etichete și meta-descrieri, optimizezi site-ul pentru o indexare mai rapidă, și îți promovezi conținutul pe orice platformă media. Pentru notorietate, faimă, sau pentru bani.  Însă de partea cealaltă a internetului, cealaltă mamă, care citește ce scrii tu, nu știe nimic de indexare și de page rank. Și nici nu o interesează. Pe ea o interesează să afle informații relevante care să-i facă viața de mamă mai ușoară. Sau poate caută doar relatări sincere cu care poate rezona, în efortul de a-și valida că nu e singură, că nu e insuficientă, și că va fi bine. Însă tu, fără scrupule și fără repere morale, îi dai înainte cu ghidul tău pentru o „educație parentală eficientă”: Crește stima de sine a copilului Știi măca...

Nu ai nevoie de cursuri de parenting!

„Pe vremea mea”, părinții comunicau atât unii cu ceilalți cât și cu cei ce au fost la rândul lor părinți cu mult înaintea noastră, deveniți bunici acum. Cereau și ofereau sfaturi, se consolau reciproc atunci când „parenting-ul” părea că dă greș, sau se felicitau sincer atunci când parenting-ul părea să funcționeze, în ciuda faptului că noțiunea de parenting încă nu era la modă. Și mai presus de orice, își ascultau instinctele. Aproape nimeni nu avea nevoie de cursuri de parenting. Iar cei ce aveau nevoie, părinții deveniți părinți din greșeală sau din inconștiență, părinții pe care îi vedem destul de des la televizor alături de cuvântul „abuz”, din ce am observat, nu de cursuri de parenting au nevoie, ci de medicație, de măsuri coercitive sau de arest instituționalizat. Poate și de sterilizare chimică, însă intru aici pe un teritoriu destul de instabil și interpretabil, ce ține de drepturile fundamentale ale omului. Deși cel ce-și abuzează copilul nu știu dacă mai poate fi catalogat ca...

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul...