Revenind la pozele cu copii. Peste tot pe internet poze cu copii. În fața, spatele și în lateralul brăduțului de Crăciun.🎄 La mare, la munte, în delta, în depresiuni, în zone sub-montane, prin podișuri, în diferite zone de deal sau de câmpie. 🔆 În pătuț, pe olită sau la masă. Atașat acestor fotografii se ivește mereu un text creionat de mâna tremurândă de emoție a mamei, ceva cu „te iubesc puiu’ lu’ mama”. Text care va aștepta în eternitatea rețelelor de socializare momentul în care copilul ei, la un moment dat adult, poate chiar „în etate” va da peste poza respectivă și va exclama cu surprindere maximă: „Băi băiatule, ce chestie! M-a iubit mama!”.
Sharenting-ul se pare că este un termen care combină cuvintele "share" (a împărți) și "parenting" (părinte) și se referă la obiceiul părinților de a împărți informații despre copiii lor pe platforme de socializare online.
Am postat mai ieri o fotografie pe site-ul personal. Și înainte de ieri o altă fotografie. Și mai înainte am mai postat câte ceva. Însă mereu am încercat să postez fotografii în care trăsăturile feței să nu poată fi distinse, sau fotografii generice, despre copii însă fără copii în prim plan. Să nu fiu și eu ca cei cu poze cu pisici în brad, sau cum erau, că nu mai ține minte. Și evident pentru a proteja viața privată a copiilor mei.
Mai mult decât atât, fotografiile erau personale, și site-ul la fel, după cum am amintit. Iar eu, cel ce am postat fotografiile, sunt prin definiție personal, pentru că-s eu. 😏Concluzionez că nu am sharenting.
Apoi am o revelație. Internetul nu-i al meu. E public. Păi mai sunt fotografiile mele doar ale mele? Poate până la urmă am și eu sharenting. S-a luat de pe undeva, poate de când am renunțat la izolete. Oare e grav? A mai avut cineva? Se tratează?
Realitatea mea de dinainte, când fotografiile erau ale mele, în nume personal și „pe persoana fizica” cum ar zice un mare dramaturg în viață, se contopește haotic cu noua realitate, în care noțiunea de „personal” se disipă într-o mișcare browniană în caracterul public al internetului.
În minte mi se ciocnesc termeni precum „confidențialitate”, „consimțământ”, "protecția împotriva riscurilor online”, „conștientizarea impactului pe termen lung”, "protecția împotriva criticii sociale”. Îmi aduc aminte chiar și de GDPR.
Aș vrea să dau timpul înapoi, să fie iar anul 1992, când internetul nu exista în România. Când dacă voiai să „publici” ceva, trebuia să mergi cu filmul foto la developat, să scoți fotografiile, și apoi să le arăți albumul foto apropiaților în momente de mare sărbătoare. Fără „friends” și fără „like”-uri.
E prea târziu însă. Am sharenting, iar tratament nu este. Am greșit.🙏
Vă las acum dragii mei, sharenting-ul e nemilos. Trebuie să postez încă un articol și să inserez câteva fotografii, odată personale, acum publice.
Am „sharenting”?
Sharenting-ul, noua realitate
Disclaimer: Într-o notă mai serioasă, asigurați-vă că fotografiile pe care le postați nu permit identificarea copilului (trăsături ale feței, semne personale și alte elemente care ar putea duce la identificarea copilului). Fiți creativi. În loc de poză cu copilu’ pironit în fața bradului într-un zâmbet vesnic verde, mai bine o poză doar cu manuța copilului care agață un glob în același brad.
Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.