Treceți la conținutul principal

Să punem sau nu fotografii cu copiii nostri pe internet? Vă las, am „sharenting”! E grav!

poze cu copii

Peste tot poze cu copii. Și cu pisici, buchete de flori, feluri de mâncare și destăinuiri emoționante, de genul celei de mai jos:
Peste tot pe internet poze cu copii

Revenind la pozele cu copii. Peste tot pe internet poze cu copii. În fața, spatele și în lateralul brăduțului de Crăciun.🎄 La mare, la munte, în delta, în depresiuni, în zone sub-montane, prin podișuri, în diferite zone de deal sau de câmpie. 🔆 În pătuț, pe olită sau la masă. Atașat acestor fotografii se ivește mereu un text creionat de mâna tremurândă de emoție a mamei, ceva cu „te iubesc puiu’ lu’ mama”. Text care va aștepta în eternitatea rețelelor de socializare momentul în care copilul ei, la un moment dat adult, poate chiar „în etate” va da peste poza respectivă și va exclama cu surprindere maximă: „Băi băiatule, ce chestie! M-a iubit mama!”.

Sharenting-ul se pare că este un termen care combină cuvintele "share" (a împărți) și "parenting" (părinte) și se referă la obiceiul părinților de a împărți informații despre copiii lor pe platforme de socializare online.

Am postat mai ieri o fotografie pe site-ul personal. Și înainte de ieri o altă fotografie. Și mai înainte am mai postat câte ceva. Însă mereu am încercat să postez fotografii în care trăsăturile feței să nu poată fi distinse, sau fotografii generice, despre copii însă fără copii în prim plan. Să nu fiu și eu ca cei cu poze cu pisici în brad, sau cum erau, că nu mai ține minte. Și evident pentru a proteja viața privată a copiilor mei.

Mai mult decât atât, fotografiile erau personale, și site-ul la fel, după cum am amintit. Iar eu, cel ce am postat fotografiile, sunt prin definiție personal, pentru că-s eu. 😏Concluzionez că nu am sharenting.

Apoi am o revelație. Internetul nu-i al meu. E public. Păi mai sunt fotografiile mele doar ale mele? Poate până la urmă am și eu sharenting. S-a luat de pe undeva, poate de când am renunțat la izolete. Oare e grav? A mai avut cineva? Se tratează?

Realitatea mea de dinainte, când fotografiile erau ale mele, în nume personal și „pe persoana fizica” cum ar zice un mare dramaturg în viață, se contopește haotic cu noua realitate, în care noțiunea de „personal” se disipă într-o mișcare browniană în caracterul public al internetului.

În minte mi se ciocnesc termeni precum „confidențialitate”, „consimțământ”, "protecția împotriva riscurilor online”, „conștientizarea impactului pe termen lung”, "protecția împotriva criticii sociale”. Îmi aduc aminte chiar și de GDPR.

Aș vrea să dau timpul înapoi, să fie iar anul 1992, când internetul nu exista în România. Când dacă voiai să „publici” ceva, trebuia să mergi cu filmul foto la developat, să scoți fotografiile, și apoi să le arăți albumul foto apropiaților în momente de mare sărbătoare. Fără „friends” și fără „like”-uri.

E prea târziu însă. Am sharenting, iar tratament nu este. Am greșit.🙏

Vă las acum dragii mei, sharenting-ul e nemilos. Trebuie să postez încă un articol și să inserez câteva fotografii, odată personale, acum publice.

Am „sharenting”?

Sharenting-ul, noua realitate

Disclaimer: Într-o notă mai serioasă, asigurați-vă că fotografiile pe care le postați nu permit identificarea copilului (trăsături ale feței, semne personale și alte elemente care ar putea duce la identificarea copilului). Fiți creativi. În loc de poză cu copilu’ pironit în fața bradului într-un zâmbet vesnic verde, mai bine o poză doar cu manuța copilului care agață un glob în același brad.


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Copiii nu se educa pe internet. Nu te mai lăsa mințit!

  Ești mămică și scrii un blog. De parenting, desigur. Și undeva, în alt colț al lumii, există o altă mamă, care citește ceea ce scrii tu. Sau de ce nu, un tatic. Tu scrii ceea ce știi că se citește, faci optimizări de căutare (SEO), faci analiză de cuvinte cheie, inserezi etichete și meta-descrieri, optimizezi site-ul pentru o indexare mai rapidă, și îți promovezi conținutul pe orice platformă media. Pentru notorietate, faimă, sau pentru bani.  Însă de partea cealaltă a internetului, cealaltă mamă, care citește ce scrii tu, nu știe nimic de indexare și de page rank. Și nici nu o interesează. Pe ea o interesează să afle informații relevante care să-i facă viața de mamă mai ușoară. Sau poate caută doar relatări sincere cu care poate rezona, în efortul de a-și valida că nu e singură, că nu e insuficientă, și că va fi bine. Însă tu, fără scrupule și fără repere morale, îi dai înainte cu ghidul tău pentru o „educație parentală eficientă”: Crește stima de sine a copilului Știi măcar ce înse

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul