Treceți la conținutul principal

Să punem sau nu fotografii cu copiii nostri pe internet? Vă las, am „sharenting”! E grav!

poze cu copii

Peste tot poze cu copii. Și cu pisici, buchete de flori, feluri de mâncare și destăinuiri emoționante, de genul celei de mai jos:
Peste tot pe internet poze cu copii

Revenind la pozele cu copii. Peste tot pe internet poze cu copii. În fața, spatele și în lateralul brăduțului de Crăciun.🎄 La mare, la munte, în delta, în depresiuni, în zone sub-montane, prin podișuri, în diferite zone de deal sau de câmpie. 🔆 În pătuț, pe olită sau la masă. Atașat acestor fotografii se ivește mereu un text creionat de mâna tremurândă de emoție a mamei, ceva cu „te iubesc puiu’ lu’ mama”. Text care va aștepta în eternitatea rețelelor de socializare momentul în care copilul ei, la un moment dat adult, poate chiar „în etate” va da peste poza respectivă și va exclama cu surprindere maximă: „Băi băiatule, ce chestie! M-a iubit mama!”.

Sharenting-ul se pare că este un termen care combină cuvintele "share" (a împărți) și "parenting" (părinte) și se referă la obiceiul părinților de a împărți informații despre copiii lor pe platforme de socializare online.

Am postat mai ieri o fotografie pe site-ul personal. Și înainte de ieri o altă fotografie. Și mai înainte am mai postat câte ceva. Însă mereu am încercat să postez fotografii în care trăsăturile feței să nu poată fi distinse, sau fotografii generice, despre copii însă fără copii în prim plan. Să nu fiu și eu ca cei cu poze cu pisici în brad, sau cum erau, că nu mai ține minte. Și evident pentru a proteja viața privată a copiilor mei.

Mai mult decât atât, fotografiile erau personale, și site-ul la fel, după cum am amintit. Iar eu, cel ce am postat fotografiile, sunt prin definiție personal, pentru că-s eu. 😏Concluzionez că nu am sharenting.

Apoi am o revelație. Internetul nu-i al meu. E public. Păi mai sunt fotografiile mele doar ale mele? Poate până la urmă am și eu sharenting. S-a luat de pe undeva, poate de când am renunțat la izolete. Oare e grav? A mai avut cineva? Se tratează?

Realitatea mea de dinainte, când fotografiile erau ale mele, în nume personal și „pe persoana fizica” cum ar zice un mare dramaturg în viață, se contopește haotic cu noua realitate, în care noțiunea de „personal” se disipă într-o mișcare browniană în caracterul public al internetului.

În minte mi se ciocnesc termeni precum „confidențialitate”, „consimțământ”, "protecția împotriva riscurilor online”, „conștientizarea impactului pe termen lung”, "protecția împotriva criticii sociale”. Îmi aduc aminte chiar și de GDPR.

Aș vrea să dau timpul înapoi, să fie iar anul 1992, când internetul nu exista în România. Când dacă voiai să „publici” ceva, trebuia să mergi cu filmul foto la developat, să scoți fotografiile, și apoi să le arăți albumul foto apropiaților în momente de mare sărbătoare. Fără „friends” și fără „like”-uri.

E prea târziu însă. Am sharenting, iar tratament nu este. Am greșit.🙏

Vă las acum dragii mei, sharenting-ul e nemilos. Trebuie să postez încă un articol și să inserez câteva fotografii, odată personale, acum publice.

Am „sharenting”?

Sharenting-ul, noua realitate

Disclaimer: Într-o notă mai serioasă, asigurați-vă că fotografiile pe care le postați nu permit identificarea copilului (trăsături ale feței, semne personale și alte elemente care ar putea duce la identificarea copilului). Fiți creativi. În loc de poză cu copilu’ pironit în fața bradului într-un zâmbet vesnic verde, mai bine o poză doar cu manuța copilului care agață un glob în același brad.


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Copiii nu se educa pe internet. Nu te mai lăsa mințit!

  Ești mămică și scrii un blog. De parenting, desigur. Și undeva, în alt colț al lumii, există o altă mamă, care citește ceea ce scrii tu. Sau de ce nu, un tatic. Tu scrii ceea ce știi că se citește, faci optimizări de căutare (SEO), faci analiză de cuvinte cheie, inserezi etichete și meta-descrieri, optimizezi site-ul pentru o indexare mai rapidă, și îți promovezi conținutul pe orice platformă media. Pentru notorietate, faimă, sau pentru bani.  Însă de partea cealaltă a internetului, cealaltă mamă, care citește ce scrii tu, nu știe nimic de indexare și de page rank. Și nici nu o interesează. Pe ea o interesează să afle informații relevante care să-i facă viața de mamă mai ușoară. Sau poate caută doar relatări sincere cu care poate rezona, în efortul de a-și valida că nu e singură, că nu e insuficientă, și că va fi bine. Însă tu, fără scrupule și fără repere morale, îi dai înainte cu ghidul tău pentru o „educație parentală eficientă”: Crește stima de sine a copilului Știi măca...

Nu ai nevoie de cursuri de parenting!

„Pe vremea mea”, părinții comunicau atât unii cu ceilalți cât și cu cei ce au fost la rândul lor părinți cu mult înaintea noastră, deveniți bunici acum. Cereau și ofereau sfaturi, se consolau reciproc atunci când „parenting-ul” părea că dă greș, sau se felicitau sincer atunci când parenting-ul părea să funcționeze, în ciuda faptului că noțiunea de parenting încă nu era la modă. Și mai presus de orice, își ascultau instinctele. Aproape nimeni nu avea nevoie de cursuri de parenting. Iar cei ce aveau nevoie, părinții deveniți părinți din greșeală sau din inconștiență, părinții pe care îi vedem destul de des la televizor alături de cuvântul „abuz”, din ce am observat, nu de cursuri de parenting au nevoie, ci de medicație, de măsuri coercitive sau de arest instituționalizat. Poate și de sterilizare chimică, însă intru aici pe un teritoriu destul de instabil și interpretabil, ce ține de drepturile fundamentale ale omului. Deși cel ce-și abuzează copilul nu știu dacă mai poate fi catalogat ca...

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul...