Treceți la conținutul principal

Nu ai nevoie de cursuri de parenting!

„Pe vremea mea”, părinții comunicau atât unii cu ceilalți cât și cu cei ce au fost la rândul lor părinți cu mult înaintea noastră, deveniți bunici acum. Cereau și ofereau sfaturi, se consolau reciproc atunci când „parenting-ul” părea că dă greș, sau se felicitau sincer atunci când parenting-ul părea să funcționeze, în ciuda faptului că noțiunea de parenting încă nu era la modă. Și mai presus de orice, își ascultau instinctele. Aproape nimeni nu avea nevoie de cursuri de parenting. Iar cei ce aveau nevoie, părinții deveniți părinți din greșeală sau din inconștiență, părinții pe care îi vedem destul de des la televizor alături de cuvântul „abuz”, din ce am observat, nu de cursuri de parenting au nevoie, ci de medicație, de măsuri coercitive sau de arest instituționalizat. Poate și de sterilizare chimică, însă intru aici pe un teritoriu destul de instabil și interpretabil, ce ține de drepturile fundamentale ale omului. Deși cel ce-și abuzează copilul nu știu dacă mai poate fi catalogat ca

Esti o mămică narcisistă, egoistă sau egocentristă?

 

Cum recunoști o mămică narcisistă, egoistă sau egocentristă?

Ce poți face în luna Ianuarie, o lună fără sens și fără perspective, o lună care nu este impactată nici de farmecul trecutelor sărbători de iarnă și nici de speranța îndepărtatei vacanțe de vară? Păi citești din Sigmund Freud cu a lui "Introducere în Psihanaliză" (1916) și „Teoria Narcisismului” (1914).

Iar când ai trei copii, inevitabil faci legătura între ceea ce citești și ceea ce îți ocupă mare parte din timp, și anume rolul de părinte. Iar a fi părinte implică, prin dinamica construcției sociale pe de o parte, și prin natura intrinsecă umană de relaționare la nivel personal, interacțiunea cu alți părinți. Și fără să vrei, analizezi, compari, concluzionezi, iar uneori judeci.

Îți aduci aminte de mămici care își urmăresc strict interesele. Genul acela de mămici care te vizitează doar când au nevoie de ceva. Sau poate îți aduci aminte de mămici care, indiferent de subiect, de audiență sau de conjunctură, revin obsesiv la cât de deosebiți sunt copiii lor și cât de super-mămici sunt ele. Sau poate îți amintești de mămici care se simt amenințate personal de oricâte ori îți exprimi o poziție oarecum diferită de a lor.

Inainte si după Sigmund Freud

Înainte de a citi din Sigmund Freud știai că astfel de mămici sunt persoane cu deficit de bun simț, cu educație insuficientă sau cu un caracter dezvoltat mai puțin armonios.

Acum însă, după ce ai citit Sigmund Freud, sau poate și puțin din Otto Kernberg - "Severe Personality Disorders" (1984), din Heinz Kohut - "The Analysis of the Self" (1971), sau poate din Jean Piaget - "The Construction of Reality in the Child" (1954) după preferințe, realizezi că este vorba despre egoism, narcisism sau egocentrism. Și că mămicile de care aminteam mai sus sunt persoane bolnave, în sensul cât mai clinic cu putință. Persoane care au nevoie de ajutor și de înțelegere, și nu de critică.

Și poate te încearcă o frântură de revelație. Acel moment de „Aoleu!”, sau „Văleu!”, sau „Tulai Doamne”, sau „No bine” sau „Ce făcurăm?” sau de ce nu, „Ce face, șefu?” (în funcție de regiunea istorică care și-a pus amprenta asupra limbajului tău). Acel moment în care te întrebi dacă nu ești și tu într-o oarecare măsură o mamă egoistă, egocentristă sau narcisistă. Dacă nu cumva, fără să vrei, le faci rău copiilor tăi prin modelul de comportament care te caracterizează.

Cum îți dai seama dacă te încadrezi în una sau mai multe din categoriile amintite mai sus, care sunt diferențele și care sunt strategiile de ascundere a simptomatologiei?

Mama narcisistă

Mama narcisistă

În limbaj popular cunoscută ca mama prefăcută. O mamă narcisistă are o nevoie permanentă de validare din exterior. Ea vrea să fie admirată, lăudată și apreciată. Stima de sine în cazul ei este construită pe recunoașterea de către ceilalți a succeselor ei.

În același timp, mama narcisistă are o capacitate extrem de scăzută de a empatiza. De aici și dificultatea în a înțelege emoțiile copiilor. Prin urmare, există tendința de a exploata emoțional copiii, aceștia din urmă fiind folosiți pentru a consolida statutul social și imaginea mamei.

Cum recunoști o mamă narcisistă

Mama narcisistă este relativ ușor de recunoscut. Ea este persoana care afișează o grijă permanentă pentru copii. Cuvântul cheie este „afișează”. Pentru ea nu este suficient să aibă grijă de copii, ea trebuie să arate, să afișeze și să fie recunoscută public ca fiind cea mai bună mamă.

Pe de altă parte, ea se implică activ în toate activitățile copiilor, pentru a se asigura că imaginea de sine nu va fi afectată de eventuale eșecuri ale acestora. Copiii, prin urmare, nu au voie să greșească. Și dacă „greșesc”, greșelile acestora vor fi ascunse sau minimizate, pentru a produce cât mai puține daune la imaginea mamei.

Nu în ultimul rând, mama narcisistă este victimă de profesie. Victimizarea este ultima, dar și cea mai puternică armă de protejare a imaginii de sine. Mama narcisistă se folosește de manipularea emoțională, victimizându-se, doar pentru a obține înțelegerea și simpatia celorlalți, inclusiv a copiilor ei.

Mama egoistă

Mama egoistă

Eu o numesc mamă accidentală. Este mama care este preponderent focusată pe satisfacerea propriilor nevoi. Nevoile pot fi de orice natură: financiare, de socializare, de libertate individuală, de a se simți importantă. Aceasta este mamă care neglijează nevoile afective ale copiilor. Mama care petrece 12 ore la serviciu îndeplinind aceleași sarcini de serviciu pe care le îndeplinește un alt angajat în 8 ore. Mama care vine acasă, dar nu este acasă, fiind mereu angrenată în convorbiri telefonice cu alte persoane sau în activități care nu sunt neapărat prioritare pentru familie. Mama care își trimite copiii la bunici 13 luni pe an, pentru a-și crea spațiu și timp pentru obiceiurile personale.

Cum recunoști o mamă egoistă?

Mama egoistă își justifică acțiunile ca fiind motivate de grija față de copii, când de fapt acționează în interes strict personal. Mereu ocupată, având însă preocupări care ori nu sunt aliniate cu prioritățile familiei în ansamblul ei, ori a căror durată nu justifică scopul final. Și mereu găsind scuze și justificări care să îi acopere fuga ei de familie și acțiunile ei dominate de dorințele și necesitățile personale.

O altă caracteristică a mamei egoiste este independența absolută. Nu ai voie să pui la îndoială comportamentul ei fără să riști să intri într-un conflict direct cu ea. Nu ai voie să îi impui limite. Și când rămâne fără argumente într-o discuție contradictorie, se închide în ea, încetează orice formă de comunicare și apelează la victimizare tacită – nimeni nu o înțelege.

Mama egocentristă

Mama egocentristă

Sau mama imposibilă. Aceasta nu are o agendă ascunsă, nu are interese paralele. Ea doar are o vedere îngustă asupra lumii, crezând că tot ce se întâmplă, în familie, în țară, în univers, are de-a face cu ea și că i se adresează în mod direct. Ea nu poate percepe că ceilalți au alte opinii, priorități sau perspective. Se simte mereu criticată, insuficientă și în același timp neînțeleasă. Și consideră că deține adevărul absolut. Totul e despre ea.

Cum recunoști o mamă egocentristă?

Greu, deoarece nici ea nu știe că este egocentristă, și toate elementele comportamentale sunt adeseori ascunse, disimulate. Mama egocentristă de cele mai multe ori nu are nici curajul individualist al mamei egoiste și nici mândria absurdă a mamei narcisiste pentru a acționa sau a reacționa. Prin urmare, simulează empatia, înțelegerea, preocuparea față de ceilalți. Dacă un copil îi spune că i-au rămas mici papucii, iar ea interpretează asta ca un reproș personal (că nu se ocupă de copil, să nu i-a verificat papucii la timp, că nu și-a programat să-i cumpere alții noi, că nu e o mamă bună în general, etc), derulând un film care nu are legătură cu notificarea copilului, atunci... Bingo! Ai descoperit o mamă egocentristă.

În loc de concluzie

Nu sunt psiholog, sunt doar pasionat de psihologie. Nu diagnostichez, nu internez, nu tratez și nu prescriu medicamentație. Doar scriu despre ceea ce observ în jurul meu, inspirat uneori de ceea ce au scris alții înaintea mea. De ce? Pentru că asta fac eu în luna Ianuarie, o lună fără sens și fără perspective.... Scriu.


Etichete: parenting neconventional, copii, gemeni, parinti, educatie, acasa, adolescenta, gradinita, scoala, carti pentru copii, carti de parenting, conectare in familie, educatie sexuala, evenimente copii, moda copii, joaca, jocuri, mancare sanatoasa, afectiune, mama, tata, terapie, vacanta, phihologia copilului, psihologia de familie, relatia dintre frati, baietei si fetite, nopti nedormite, bullying, copiii si retelele de socializare, pubertate, pre-adolescenta, teme, camera copilului, sistemul scolar, relatii sanatoase, grupuri de mamici, grupuri de tatici, resurse educationale de parenting.

Postări populare de pe acest blog

Drepturile copiilor, obligațiile (ne)justificate ale părinților

  Îți dorești să-ți protejezi copiii și să le asiguri cadrul necesar pentru o dezvoltare armonioasă. Încă cum să procedezi? Dacă nu știi, îți sare în ajutor statul român și ale sale legi. Că așa face el când ai nevoie de ceva. Îți simte nevoia și dezvoltă cadru legal pentru a-ți ușura demersurile. Și uite-așa ajungi să afli și tu de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. 😝 Și te bucuri. Cum să nu te bucuri?! Nu mai trebuie să citești tone de cărți de parenting, nu mai trebuie să faci sesiuni de brain-storming cu partenerul/partenera de viață, nu mai trebuie să-ți activezi partea creativă pentru a-ți da seama cum să-ți protejezi copiii. Acum este totul simplu, și în conformitate cu cerințele legislative. Dreptul la dezvoltare . Copiii au dreptul la o dezvoltare armonioasă, sănătoasă și în condiții corespunzătoare. Adică cum? Căci nu se specifică că trebuie să faci exact. Că le dai și timp, și spațiu, și voie să se dezvolte. Dar el copilul, uneor

Ceea ce înseamnă totuși acasă? Părinți dezrădăcinați și bunici părăsiți

  Ce bine e acasă! Și uite-așa, în preajma sărbătorilor de iarnă, mă ia inspirația de câte un articol, de nu știu de-l scriu eu sau dacă ceva mai mare, mai cuprinzător decât mine mă împinge să scriu. Au venit copiii acasă de la școală. Și mi-au zis și astăzi, ca în multe alte zile, că au cea mai frumoasă casă. Și că locuiesc în cel mai frumos oraș. Și că au cei mai buni părinți. Și că ce bine este acasă. Le zâmbesc, iar pentru o fracțiune de secundă, cuvântul “acasă” scoate la iveală în mintea mea alte imagini, unele vechi de peste 20 de ani, altele vechi de 30 de ani și altele vechi de tot. Imagini care nu sunt din aceeași poveste cu a lor. Imagini prăfuite, însă cumva încă vii și proaspete, de parcă ar toate s-ar fi întâmplat ieri. Ce înseamnă “acasă”? Știam odată că acasă e locul în care te-ai născut și în care ți-ai însușit cei șapte ani de acasă. Locul în care neajunsurile erau doar în grija părinților tăi, tu păstrând pentru tine doar bucuriile specifice vârstei. Pe de altă parte

Nu-ti minti copiii! Ai obligatia sa cauti adevarul, si sa fii sincer cu ei

  Tati, ce este inflația? Le explic copiilor, cu un text dintr-un tratat de economie republicat și vândut studenților la suprapreț de către cadrele didactice, mândru de experiența universitară de altădată: Inflația este creșterea generală și continuă a prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, ceea ce duce la o diminuare a puterii de cumpărare a banilor. Apoi copiii continuă: De ce? De ce cresc prețurile? Căci nu e drept! Eu ce să le spun? Să le transmit același mesaj pe care îl primim de la aleșii noștri, în mod direct sau prin intermediul mass-media? Să le zic sec că gazu’, că rusu’, că conflictu’? Sau să le spun ce știu? Este adevărat adevărul public? Răsfoiesc încet, desigur în format digital, " Anuarul statistic al României 1990 ", editat de Comisia Națională pentru Statistică. Și zice așa, el, anuarul: „ în 1980, producția internă de era de 28,1 miliarde de metri cubi de gaze, din care se exporta infima cantitate de 200,6 milioane de metri cubi .”

Urmează marele cutremur! Strategii de pregătire a copiilor pentru imprevizibil

Viața este despre orice, numai despre predictibilitate nu. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copilul tău. Încerci să îl pregătești pe copil pentru ceea ce îl așteaptă în viitor, și să te asiguri pe cât posibil că acesta va fi protejat de efectele devastatoare ale anumitor experiențe sau situații din viața lui. Poate fi vorba despre probleme de adaptare în mediul școlar, mai târziu despre o decepție în dragoste, apoi poate despre pierderea locului de muncă, sau pur și simplu despre năruirea unor visuri în momentul când dă piept cu viața reală. Nu îți poți proteja copilul la infinit, și nici nu poți prezice viitorul pentru a fi cu un pas înaintea dificultăților pe care copilul tău le-ar putea întâmpina. Însă poți să faci ceva, orice, atât timp cât o faci preventiv și conștient. E mai bine decât nimic. C opiii vor avea parte de neplăceri, fie că accepți sau nu Cutremurul din 14 octombrie 1802 (cutremurul Vrancea). Magnitudine: aproximativ 7,9 pe scara Richter (estimare) Cutremurul

Copiii nu se educa pe internet. Nu te mai lăsa mințit!

  Ești mămică și scrii un blog. De parenting, desigur. Și undeva, în alt colț al lumii, există o altă mamă, care citește ceea ce scrii tu. Sau de ce nu, un tatic. Tu scrii ceea ce știi că se citește, faci optimizări de căutare (SEO), faci analiză de cuvinte cheie, inserezi etichete și meta-descrieri, optimizezi site-ul pentru o indexare mai rapidă, și îți promovezi conținutul pe orice platformă media. Pentru notorietate, faimă, sau pentru bani.  Însă de partea cealaltă a internetului, cealaltă mamă, care citește ce scrii tu, nu știe nimic de indexare și de page rank. Și nici nu o interesează. Pe ea o interesează să afle informații relevante care să-i facă viața de mamă mai ușoară. Sau poate caută doar relatări sincere cu care poate rezona, în efortul de a-și valida că nu e singură, că nu e insuficientă, și că va fi bine. Însă tu, fără scrupule și fără repere morale, îi dai înainte cu ghidul tău pentru o „educație parentală eficientă”: Crește stima de sine a copilului Știi măcar ce înse